Lathan Devers suspină şi-şi netezi barba, cufundat în gînduri:

― Ce urmăreşte? (Ochii lui studiau mişcările mîinilor secretarului care-şi număra banii, bancnotă după bancnotă.) Pe scurt, Imperiul.

― Hmm. Ce banal! Întotdeauna se ajunge la asta pînă la urmă. Dar cum? Cum se face că drumul ce duce de la marginea Galaxiei pînă în fruntea Imperiului este atît de larg şi de ademenitor?

― Fundaţia are secrete, spuse Devers cu amărăciune. Cărţi, cărţi vechi ― atît de vechi încît limba în care sînt scrise este cunoscută doar de cîţiva iniţiaţi. Dar secretele sînt înveşmîntate în ritual şi religie şi nimeni nu le poate folosi. Am încercat, şi acum sînt aici. Acolo mă aşteaptă o condamnare la moarte.

― Înţeleg. Şi ce-i cu aceste secrete antice? Hai, pentru o sută de mii de credite merit detalii cît mai ascunse.

― Transmutaţia elementelor, spuse Devers precipitat.

Ochii secretarului îşi pierdură din aerul de detaşare şi nepăsare.

― Ştiam că, potrivit legilor atomului, transmutaţia este practic imposibilă.

― Aşa şi este, dacă sînt folosite forţe atomice. Anticii, însă, erau băieţi sclipitori. Există surse de energie mai puternice decît atomul. Dacă Fundaţia ar folosi acele surse aşa cum am sugerat eu...

Devers fu cuprins de o uşoară senzaţie de gol în stomac. Momeala era pregătită, iar peştele îi dădea tîrcoale.

Secretarul nu se mai putu stăpîni:

― Continuă. Sînt convins că generalul e conştient de toate astea. Dar ce vrea să facă după ce desăvîrşeşte această mascaradă?

Devers spuse sigur de sine:

― Cu transmutaţia controlează economia întregului sistem al Imperiului. Terenurile bogate în minerale nu vor mai valora nici cît negru sub unghie atunci cînd Riose va putea fabrica tungsten din aluminiu şi iridiu din fier. Un întreg sistem de producţie bazat pe raritatea unor elemente şi pe abundenţa altora îşi va ieşi din ţîţîni. Ar fi cea mai mare dezorganizare pe care ar putea s-o cunoască Imperiul, şi doar Riose ar avea cum să-i pună capăt. Mai e şi problema noii energii despre care v-am vorbit, a cărei utilizare nu-l va face pe Riose să cadă în crize religioase. Acum, nimic nu-l mai poate opri. Are Fundaţia în palmă şi, după ce va termina cu ea, va fi Împărat în cel mult doi ani,

― Aşa deci. (Brodrig chicoti uşor.) Iridiu din fier, aşa ai zis, nu? Îţi voi spune un secret de stat. Ştii că Fundaţia a luat deja legătura cu generalul?

Devers înlemni de uimire.

― Pari surprins. De ce nu? Acum totul se leagă. I-au oferit o sută de tone de iridiu pe an pentru a încheia pacea. O sută de tone de fier convertite în iridiu, încălcîndu-şi propriile principii religioase, pentru a-şi salva pielea. Destul de cinstit, dar nu mă miră că băţosul şi incoruptibilul nostru general a refuzat, cînd, de fapt, ar putea avea şi iridiul, şi Imperiul. Şi cînd te gîndesti că sărmanul Cleon îl apreciază drept singurul lui general cinstit. Pe barba ta, Negustorule, îţi meriţi banii!

Îi azvîrli spre el, iar Devers începu să prindă din zbor bancnotele.

Lord Brodrig se opri în uşă şi se întoarse:

― Un avertisment, Neguţătorule. Însoţitorii mei înarmaţi n-au nici urechi medii, nici limbă, nici educaţie şi nici nu-s inteligenţi. Nu pot să audă, să vorbească sau să scrie, iar Sonda Psihică nu poate scoate nimic de la ei. Sînt însă mari maeştri în execuţii interesante. Te-am cumpărat cu o sută de mii de credite, ţine minte. Eşti o marfă de valoare. Dacă vei uita vreodată că te-ai vîndut mie şi vei încerca să... să-i redai conversaţia noastră lui Riose, de exemplu, vei fi executat. Dar aşa cum ştiu eu.

Şi chipul său cu trăsături delicate se strîmbă într-o expresie de cruzime, care transformă zîmbetul studiat într-un rînjet ameninţător şi sîngeros. Pentru o clipă, lui Devers i se păru că vede acel Diavol al Spaţiului, care-l cumpărase pe cumpărătorul său, privindu-i prin ochii lui Brodrig.

Ieşi tăcut, escortat pînă în camera sa de cei doi „tovarăşi de joacă" ai lui Brodrig.

Răspunse întrebării lui Ducem Barr cu o satisfacţie sumbră:

― Nu, tocmai asta-i partea mai ciudată. El m-a mituit pe mine.

Cele două luni de război îl marcaseră pe Bel Riose. Avea un aer grav şi preocupat şi se enerva din nimica toată.

Iar acum se adresa iritat devotatului sergent Luk:

― Aşteaptă afară, soldat, şi să-i escortezi pe aceşti oameni înapoi în camera lor după ce voi termina cu ei. Să nu intre nimeni fără aprobarea mea. Absolut nimeni, ai înţeles?

Sergentul salută regulamentar şi ieşi, iar Riose, murmurînd, dezgustat de toate, strînse de-a valma documentele de pe birou, le azvîrli într-un sertar şi-l închise trîntindu-l.

― Luaţi loc! se răsti el la cei doi care aşteptau. N-am prea mult timp la dispoziţie. La drept vorbind, nici n-ar trebui să fiu aici, dar era important să vă văd.

Se întoarse spre Ducem Barr, ale cărui degete lungi mîngîiau cubul de cristal în care era încrustat chipul auster şi ridat al Maiestăţii sale Imperiale, Cleon al Il-lea.

― Patricianule, în primul rînd, Seldon al tău pierde. Nu pot să neg, se luptă bine, pentru că oamenii Fundaţiei roiesc asemenea unor albine fără minte şi se bat ca nişte descreieraţi. Fiecare planetă e apărată cu îndîrjire şi, după ce este cucerită, clocoteşte de revolte care fac stăpînirea la fel de grea ca şi cucerirea. Dar planetele sînt cucerite şi menţinute sub ocupaţie. Seldon al tău pierde.

― Dar încă n-a pierdut, murmură Barr politicos.

― Însăşi Fundaţia păstrează un optimism rezervat. Îmi oferă milioane ca să nu-l supun pe Seldon încercării din urmă.

― Circulă zvonuri.

― Aha, mi-o iau zvonurile înainte? S-a auzit şi ultima noutate?

― Care-i ultima?

― Păi, acest Lord Brodrig, favoritul Împăratului, este acum adjunct la comanda Flotei, la cerere.

Devers, care tăcuse pînă acum, întrebă:

― La cererea lui, şefule? Ori a ajuns să-ţi placă tipul? Rîse ironic.

― Nu, n-aş putea spune asta, zise Riose calm. Şi-a cumpărat postul la un preţ pe care-l consider cinstit şi meritat.

― Care ar fi?

― Obţinerea de întăriri din partea Împăratului.

Faţa lui Devers era toată un zîmbet dispreţuitor.

― A luat legătura cu Împăratul, nu-i aşa? După cum văd, şefule, aştepţi întăririle, iar ele pot sosi oricînd. Am dreptate?

― Nu tocmai! Au şi sosit. Cinci nave de linie, zvelte şi puternice, cu un mesaj personal de felicitare din partea Împăratului, iar alte nave sînt pe drum. Ce s-a întîmplat, Neguţătorule? întrebă el sarcastic.

Devers simţi că îngheaţă şi abia reuşi să îngîne:

― Nimic!

Riose păşi în faţa lui, cu mîna pe patul armei:

― Spune-mi, ce-i în neregulă, Neguţătorule? Veştile astea par să te fi tulburat Doar nu a renăscut aşa de brusc interesul tău faţă de Fundaţie!

― Nu.