Secretarul îşi admiră unghiile şi continuă:
― Atunci ascultă. Generalul nu şi-ar împrăştia şi nu şi-ar risca navele şi oamenii pentru o faptă de glorie sterilă. Ştiu că vorbeşte despre glorie şi despre onoarea imperială, dar e foarte limpede că iluzia de a deveni unul dintre nesuferiţii semizei ai acestui Secol Eroic nu se prea justifică. În toată afacerea asta e ceva mai mult decît gloria, iar el are o grijă cel puţin ciudată, suspectă chiar, faţă de persoana ta. Dacă ai fi prizonierul meu şi mi-ai spune mie tot atît de puţine lucruri utile cîte i-ai servit generalului, cu mîna mea ţi-aş despica burta şi te-aş gîtui cu propriile-ţi intestine.
Devers înlemni. Ochii i se mişcară imperceptibil, întîi către unul dintre membrii gărzii de corp a secretarului, apoi către celălalt. Erau în alertă, gata să intervină.
Secretarul zîmbi:
― Văd că ţi-ai pus lacăt la gură. Dacă e să-l cred pe general, nici măcar Sonda Psihică n-a dat roade şi, apropo, asta a fost o greşeală din partea lui, pentru că m-a convins că tînărul nostru militar fanfaron minte. Continuă foarte bine dispus. Cinstite Neguţător, am o Sondă Psihică proprie, una care ar trebui să ţi se potrivească perfect. Vezi această...
Ridică neglijent între degetul mare şi arătător cîteva pătrate cu desene complicate, în culori roz şi galben, a căror identitate era de neconfundat.
― Par a fi bani, spuse Devers.
― Bani, şi încă cei mai siguri bani din Imperiu, pentru că sînt garantaţi de proprietăţile mele, mai întinse chiar decît ale Împăratului. O sută de mii de credite. Aici şi acum! Între două degete! Pot fi ale tale!
― Pentru ce, domnule? Oi fi eu bun Neguţător, dar afacerile se fac între parteneri care au ce să-şi ofere unul altuia.
― Pentru ce? Pentru adevăr! Ce urmăreşte de fapt generalul? De ce poartă acest război?
Lathan Devers suspină şi-şi netezi barba, cufundat în gînduri:
― Ce urmăreşte? (Ochii lui studiau mişcările mîinilor secretarului care-şi număra banii, bancnotă după bancnotă.) Pe scurt, Imperiul.
― Hmm. Ce banal! Întotdeauna se ajunge la asta pînă la urmă. Dar cum? Cum se face că drumul ce duce de la marginea Galaxiei pînă în fruntea Imperiului este atît de larg şi de ademenitor?
― Fundaţia are secrete, spuse Devers cu amărăciune. Cărţi, cărţi vechi ― atît de vechi încît limba în care sînt scrise este cunoscută doar de cîţiva iniţiaţi. Dar secretele sînt înveşmîntate în ritual şi religie şi nimeni nu le poate folosi. Am încercat, şi acum sînt aici. Acolo mă aşteaptă o condamnare la moarte.
― Înţeleg. Şi ce-i cu aceste secrete antice? Hai, pentru o sută de mii de credite merit detalii cît mai ascunse.
― Transmutaţia elementelor, spuse Devers precipitat.
Ochii secretarului îşi pierdură din aerul de detaşare şi nepăsare.
― Ştiam că, potrivit legilor atomului, transmutaţia este practic imposibilă.
― Aşa şi este, dacă sînt folosite forţe atomice. Anticii, însă, erau băieţi sclipitori. Există surse de energie mai puternice decît atomul. Dacă Fundaţia ar folosi acele surse aşa cum am sugerat eu...
Devers fu cuprins de o uşoară senzaţie de gol în stomac. Momeala era pregătită, iar peştele îi dădea tîrcoale.
Secretarul nu se mai putu stăpîni:
― Continuă. Sînt convins că generalul e conştient de toate astea. Dar ce vrea să facă după ce desăvîrşeşte această mascaradă?
Devers spuse sigur de sine:
― Cu transmutaţia controlează economia întregului sistem al Imperiului. Terenurile bogate în minerale nu vor mai valora nici cît negru sub unghie atunci cînd Riose va putea fabrica tungsten din aluminiu şi iridiu din fier. Un întreg sistem de producţie bazat pe raritatea unor elemente şi pe abundenţa altora îşi va ieşi din ţîţîni. Ar fi cea mai mare dezorganizare pe care ar putea s-o cunoască Imperiul, şi doar Riose ar avea cum să-i pună capăt. Mai e şi problema noii energii despre care v-am vorbit, a cărei utilizare nu-l va face pe Riose să cadă în crize religioase. Acum, nimic nu-l mai poate opri. Are Fundaţia în palmă şi, după ce va termina cu ea, va fi Împărat în cel mult doi ani,
― Aşa deci. (Brodrig chicoti uşor.) Iridiu din fier, aşa ai zis, nu? Îţi voi spune un secret de stat. Ştii că Fundaţia a luat deja legătura cu generalul?
Devers înlemni de uimire.
― Pari surprins. De ce nu? Acum totul se leagă. I-au oferit o sută de tone de iridiu pe an pentru a încheia pacea. O sută de tone de fier convertite în iridiu, încălcîndu-şi propriile principii religioase, pentru a-şi salva pielea. Destul de cinstit, dar nu mă miră că băţosul şi incoruptibilul nostru general a refuzat, cînd, de fapt, ar putea avea şi iridiul, şi Imperiul. Şi cînd te gîndesti că sărmanul Cleon îl apreciază drept singurul lui general cinstit. Pe barba ta, Negustorule, îţi meriţi banii!
Îi azvîrli spre el, iar Devers începu să prindă din zbor bancnotele.
Lord Brodrig se opri în uşă şi se întoarse:
― Un avertisment, Neguţătorule. Însoţitorii mei înarmaţi n-au nici urechi medii, nici limbă, nici educaţie şi nici nu-s inteligenţi. Nu pot să audă, să vorbească sau să scrie, iar Sonda Psihică nu poate scoate nimic de la ei. Sînt însă mari maeştri în execuţii interesante. Te-am cumpărat cu o sută de mii de credite, ţine minte. Eşti o marfă de valoare. Dacă vei uita vreodată că te-ai vîndut mie şi vei încerca să... să-i redai conversaţia noastră lui Riose, de exemplu, vei fi executat. Dar aşa cum ştiu eu.
Şi chipul său cu trăsături delicate se strîmbă într-o expresie de cruzime, care transformă zîmbetul studiat într-un rînjet ameninţător şi sîngeros. Pentru o clipă, lui Devers i se păru că vede acel Diavol al Spaţiului, care-l cumpărase pe cumpărătorul său, privindu-i prin ochii lui Brodrig.
Ieşi tăcut, escortat pînă în camera sa de cei doi „tovarăşi de joacă" ai lui Brodrig.
Răspunse întrebării lui Ducem Barr cu o satisfacţie sumbră:
― Nu, tocmai asta-i partea mai ciudată. El m-a mituit pe mine.
Cele două luni de război îl marcaseră pe Bel Riose. Avea un aer grav şi preocupat şi se enerva din nimica toată.
Iar acum se adresa iritat devotatului sergent Luk:
― Aşteaptă afară, soldat, şi să-i escortezi pe aceşti oameni înapoi în camera lor după ce voi termina cu ei. Să nu intre nimeni fără aprobarea mea. Absolut nimeni, ai înţeles?
Sergentul salută regulamentar şi ieşi, iar Riose, murmurînd, dezgustat de toate, strînse de-a valma documentele de pe birou, le azvîrli într-un sertar şi-l închise trîntindu-l.
― Luaţi loc! se răsti el la cei doi care aşteptau. N-am prea mult timp la dispoziţie. La drept vorbind, nici n-ar trebui să fiu aici, dar era important să vă văd.
Se întoarse spre Ducem Barr, ale cărui degete lungi mîngîiau cubul de cristal în care era încrustat chipul auster şi ridat al Maiestăţii sale Imperiale, Cleon al Il-lea.
