Barr ridică din umeri:

― Nu pot dovedi nimic ; nu am relaţiile matematice. Dar fac apel la gîndirea dumneavoastră. Într-un Imperiu în care orice aristocrat, orice om puternic, orice pirat pot aspira la Tron ― şi după cum ne arată istoria, adesea reuşesc ―, ce i s-ar putea întîmpla fie şi unui împărat temut care ar fi preocupat de războaie externe la capătul Galaxiei? Cît timp ar sta departe de Capitală pînă cînd cineva ar declanşa un război civil care să-l silească să se întoarcă? Mediul social al Imperiului ar face ca aceaslă perioadă de timp să fie foarte scurtă. Îmi amintesc ci i-am spus odată lui Riose că nici măcar întreaga putere a Imperiului nu va putea clinti mîna moartă a lui Hari Seldon.

― Foarte bine! (Forell era extrem de încîntat.) Atunci înseamnă că Imperiul nu ne mai poate ameninţa de-acum înainte.

― Aşa s-ar părea, aprobă Barr. La drept vorbind, Cleon s-ar putea să nu apuce sfîrşitul anului şi va urma o dispută asupra succesiunii, aşa cum se întîmplă în astfel de cazuri, ceea ce ar însemna ultimul război civil al Imperiului.

― Şi atunci, zise Forell, nu mai avem duşmani.

Barr rămase pe gînduri:

― Mai există cea de-a Doua Fundaţie.

― La celălalt capăt al Galaxiei? Va dura secole.

Devers se schimbă la faţă şi se întoarse brusc la auzul acestor cuvinte, înfruntîndu-l pe Forell:

― Există duşmani interni, probabil.

― Serios? întrebă Forell cu răceală. Care sînt aceştia?

― De pildă, oamenii care s-ar putea să dorească împărţirea bogăţiei, împiedicînd concentrarea în alte mîini decît în cele care muncesc. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Treptat, privirea lui Forell îşi pierdu din dispreţ şi deveni la fel de furioasă ca şi cea a lui Devers.

PARTEA A DOUA

Catîrul

11

Mire şi mireasă

CATÎRUL: Se cunosc mai puţine lucruri despre „Catîr'' decît despre oricare alt personaj de importanţă comparabilă pentru Istoria Galactică. Numele lui adevărat este necunoscut; despre începuturile activităţii sale circulă doar presupuneri. Pînă şi perioada lui de cel mai mare renume ne este cunoscută, în principal, graţie părerilor duşmanilor săi şi, în primul rînd, celor ale unei tinere mirese...

ENCICLOPEDIA GALACTICA

DE CÎND O ZĂRISE pentru prima oară, planeta Haven nu i se păruse Baytei deloc spectaculoasă, ba chiar dimpotrivă. Soţul ei i-o arătase ― o stea ştearsă, pierdută în deşertul de la marginea Galaxiei. Era dincolo de ultimele grupuri rare de stele, acolo unde străluceau puncte izolate şi răzleţe de lumină. Chiar şi printre acestea, Haven avea un aspect sărăcăcios şi neatrăgător.

Toran îşi dădu seama că Pitica Roşie, ca loc de preludiu al vieţii conjugale, nu avea nimic din ceea ce ar fi putut să impresioneze şi strînse din buze nemulţumit.

― Bay, ştiu ca nu este o schimbare potrivită, faţă de Fundaţie, vreau să spun.

― Cumplită schimbare, Toran. N-ar fi trebuit să mă căsătoresc cu tine.

Cînd pe chipul lui trecu o umbră de supărare, înainte ca el să şi-o controleze, ea adăugă ca vocea „învăluitoare" pe care o folosea în ocazii deosebite:

― Bine, bine, caraghiosule. Acum strîmbă-te puţin şi aruncă-mi o privire de pasăre rănită, ca atunci cînd îţi pleci capul pe umărul meu şi mă laşi să-ţi mîngîi părul încărcat de electricitate statică. Ai fi vrut să-ţi spun vorbe frumoase, te-ai fi aşteptat să izbucnesc: „Oriunde aş fi fericită cu tine, Toran!" sau „Pustiul interstelar îmi va fi cămin, iubitul meu, numai să-mi fii alături". Hai, recunoaşte!

Întinse un deget spre el şi-l retrase fulgerător cînd Toran vru să i-l muşte.

― Dacă mă dau bătut, pregăteşti cina?

Ea încuviinţă mulţumită. Toran zîmbi şi o privi.

În comparaţie cu alte femei, nu era defel frumoasă, chiar dacă toată lumea zăbovea cu privirea asupra ei. Avea părul negru, strălucitor, cu firul drept, gura puţin cam mare, iar sprîncenele dese, uşor arcuite, despărţeau o frunte albă şi fără riduri de ochii foarte calzi, de culoarea mahonului, care păreau să zîmbeascâ tot timpul.

Şi dincolo de viguroasa şi îndîrjita atitudine practică, lipsită de romantism în confruntarea cu viaţa, se afla o rezervă de blîndeţe care nu apărea niciodată la suprafaţă dacă era zgîndărită, în schimb putea fi descoperită dacă cineva găsea calea spre ea şi nu lăsa să se întrezărească ce căuta.

Toran umblă la cîteva reglaje doar aşa, fără să fie nevoie, şi hotărî să renunţe. Mai avea de parcurs un salt interstelar şi apoi cîţiva milimicroparseci "în linie dreaptă" înainte de a fi necesare manevre manuale. Se lăsă puţin pe spate ca să poată privi în cămară, unde Bayta mînuia expert cîteva containere cu alimente.

În atitudinea lui faţă de Bayta se simţea un aer de mulţumire ― sfiala satisfăcută care însoţeşte triumful cuiva ce plutise incert, vreme de trei ani, la limita unui complex de inferioritate.

La urma urmelor, el era nu numai un provincial, ci şi fiul unui Neguţător renegat, pe cînd ea aparţinea cu totul Fundaţiei ― şi nu numai atît, dar printre strămoşii ei se afla şi Mallow.

Această pricină întreţinea un sentiment de nesiguranţă şi teamă. Era destul de neplăcut s-o ducă pe Haven, cu peisajul său stîncos şi cu oraşe săpate în subteran. Iar a o face să trăiască în mijlocul ostilităţii tradiţionale a Neguţătorilor faţă de Fundaţie ― a nomazilor faţă de locuitorii oraşelor ― era şi mai neplăcut.

Şi totuşi... După cină, ultimul salt!

Haven apărea acum ca o incandescenţă stacojie, iar cea de-a doua planetă ca o pată roşiatică de lumină, pe jumătate cufundată în beznă, cu conturul neclar din cauza atmosferei. Bayta se aplecă deasupra mesei de vizionare cu linii dense şi încrucişate, ca pînza de păianjen, în centrul căreia se afla Haven II.

― Era bine să-l fi cunoscut întîi pe tatăl tău. Dacă n-o să mă placă...

― În cazul ăsta, spuse Toran netulburat, ai fi prima fată atrăgătoare care să-i inspire un asemenea sentiment. Înainte de a-şi pierde braţul, ceea ce l-a împiedicat să mai cutreiere prin Galaxie, el... Ei, dacă-l întrebi ceva în legătură cu asta, o să-ţi împuie urechile cu tot felul de istorii. De multe ori m-am gîndit că se laudă şi inventează, pentru că niciodată n-a povestit la fel aceeaşi istorie...

Haven II părea că se năpusteşte spre ei. Marea înconjurată de uscat din toate părţile se unduia greoaie dedesubtul lor, cenuşie acum, la căderea întunericului, şi ici, colo, ascunsă vederii de norii răzleţi. De-a lungul coastei răsăreau crestele zimţate ale munţilor.

Cînd ajunseră mai aproape, văzură vălurirea mării şi apoi, cînd îşi schimbară direcţia, zăriră dincolo de orizont sclipirile ţărmurilor îmbrăţişate de gheţuri.

Nava începu să decelereze puternic şi Toran întrebă:

― Costumul tău e etanşeizat?

Faţa plină a Baytei era îmbujorată în interiorul costumului, încălzit şi căptuşit cu un material spongios.

Nava cobori scrîşnind pe cîmpul deschis, la mică distanţă de locul în care platoul începea să urce.

Porniră greoi prin întunericul dens al nopţii şi Bayta se înfioră cînd simţi muşcătura iute a frigului si vîjîitul tăios al vîntului. Toran o prinse de cot şi o îmboldi să alerge pe pămîntul neted şi bătătorit spre strălucirea luminilor ce se zăreau la distanţă.

La jumătatea drumului îi întîmpină o patrulă şi, după un schimb şoptit de cuvinte, îi conduse mai departe. Vîntul şi frigul dispărură cînd poarta de piatră se deschise şi se închise în urma lor. Interiorul cald şi plăcut, cu pereţi luminiscenţi, era cuprins de o neobişnuită agitaţie şi zumzăială. Oamenii aflaţi la pupitre ridicară privirea şi Toran scoase documentele.