Comisarul zîmbi:

― Ba dimpotrivă. Reprezintă mai mult decît mă aşteptam. (Aruncă bancnotele deoparte.) Ca să revin la ceea ce spuneam mai devreme, chiar Împăratul în persoană a început să fie interesat de cazul dumneavoastră. Nu-i aşa, domnilor, că aţi fost recent oaspeţii Generalului Riose? Nu-i aşa că aţi evadat din mijlocul flotei lui cu o uşurinţă uimitoare, ca să nu spun altfel? E adevărat că posedaţi o mică avere în bancnote garantate de proprietăţile Lordului Brodrig? Pe scurt, nu-i aşa că sînteţi doi spioni şi asasini trimişi aici ca să... Ei bine, o să ne spuneţi singuri cine v-a plătit şi cu ce scop a făcut-o.

― Ştiţi ceva? făcu Barr, cu o furie reţinută. Un comisar oarecare nu are dreptul să ne acuze de asemenea crime. Vom pleca.

― Nu vă veţi mişca de aici. (Comisarul se ridică, iar ochii nu-i mai păreau cîtuşi de puţin miopi.) Nu trebuie să răspundeţi la nici o întrebare acum ; ne vom rezerva plăcerea pentru mai tîrziu, şi în condiţii adecvate. Să ştiţi că nu sînt comisar, ci locotenent în Poliţia Imperială. Sînteţi arestaţi. Întreptă spre ei ţeava rece şi strălucitoare a armei şi zîmbi: Au fost arestaţi oameni mai importanţi astăzi. Facem curăţenie în cuibul ăsta de viespi.

Devers rînji şi duse mîna încet spre propria-i armă. Locotenentul de poliţie apăsă, zîmbind, pe contact. Ucigătoarea rază de forţă îl lovi pe Devers drept în piept, dar scutul său personal o respinse, o anihilă şi o transformă în frînturi strălucitoare de lumină.

Devers apăsă contactul şi partea superioară a trunchiului locotenentului dispăru, iar capul i se prăvăli la pămînt. Avea încă un zîmbet pe faţa luminată de o rază ce răzbătea prin gaura proaspătă din zid.

Ieşiră grăbiţi pe uşa din dos.

― Repede, la navă, spuse Devers cu o voce răguşită. Vor da alarma imediat. (Scăpă o înjurătură printre buze.) Încă un plan care a dat greş. Puteam să jur că Diavolul Spaţiului are să-mi fie împotrivă.

Cînd ajunseră afară, văzură mulţimi agitate strîngîndu-se în jurul televizoarelor uriaşe. Dar nu aveau vreme de pierdut şi nici nu luară în seamă cuvintele fără legătură ce le ajunseră la urechi. Barr smulse un exemplar din Imperial News înainte de a intra în uriaşul Hangar, de unde nava se ridică iute printr o cavitate făcută în acoperiş.

― Poţi scăpa de ei? întrebă Barr.

Zece nave ale poliţiei, însărcinate cu supravegherea traficului, urmăreau îndîrjite nava fugară care ţîşnise spre spaţiu, ieşind din cuvenitul Culoar de Decolare controlat prin radio, şi care depăşise orice legi ale vitezei. De pe planetă se ridicară cîteva nave zvelte ale Serviciului Secret pentru a o urmări pe cea condusă de doi ucigaşi perfect identificaţi.

― Fii atent, spuse Devers.

La înălţimea de două mii de mile deasupra Trantorului comută brusc trecerea în hiperspaţiu, atît de aproape de o masă planetară, încît îl făcu pe Bărr să-şi piardă cunoştinţa şi-i provocă dureri înspăimîntătoare lui Devers. Dar, pe o distanţă de cîţiva ani-lumină, spaţiul din jurul lor era gol.

Devers nu-şi mai putu ascunde mîndria sub masca sobrietăţii:

― Nu s-a construit încă nava imperială care să mă prindă din urmă. Adăugă plin de amărăciune: Nenorocirea este că nu avem unde fugi şi nici nu-i putem înfrunta. Atunci ce ne mai rămîne? Ce să facem?

Barr se mişcă în pat cu greutate. Efectul trecerii în hiperspaţiu nu dispăruse şi acum îl dureau toţi muşchii.

― Nu trebuie să facem nimic. S-a isprăvit. Priveşte!

Îi dădu Neguţătorului exemplarul din Imperial News.

Citind titlurile, acesta se lămuri pe deplin.

― „Riose şi Brodrig ― rechemaţi şi arestaţi", murmură Devers, privindu-l inexpresiv pe Barr. De ce?

― Articolul nu face alte precizări, dar ce importanţă mai are? Războiul cu Fundaţia s-a sfîrşit şi în aceste momente Siwenna se răscoală. Citeşte ca să te convingi. (Vocea i se pierdu încetul cu încetul.) Ne vom opri în vreuna dintre provincii şi vom afla ultimele noutăţi. Acum aş vrea să dorm, dacă nu te superi.

Şi adormi.

Cu salturi din ce în ce mai mari, nava comercială parcurgea întreaga Galaxie în drumul ei de întoarcere spre Fundaţie.

l0

Războiul ia sfîrşit

LATHAN DEVERS era vădit stînjenit şi întrucîtva invidios. Primise şi el o decoraţie şi rezistase cu stoicism mut la plicticosul tumult oratoric al primarului care-i oferise peticul de pînză stacojie. Deşi în ceea ce-l privea ceremonia era ca şi încheiată, politeţea îl silise să rămînă în continuare. Formalităţile de genul acesta nu-i permiteau să caşte fără să se controleze sau să-şi întindă picioarele pe alt scaun, ceea ce-l făcea să tînjească după singurătatea din spaţiu, unde simţea că-i era locul.

Delegaţia siwenniană, în cadrul căreia Ducem Barr era un membru deosebit de respectat, semnă Convenţia, şi Siwenna deveni prima provincie care trecu direct de sub tutela politică a Imperiului sub cea economică a Fundaţiei.

Cinci Nave de Linie Imperiale ― capturate cînd Siwenna se răsculase în spatele liniilor Flotei de Frontieră a Imperiului ― uriaşe şi masive, trecură pe deasupra oraşului cu un vuiet năprasnic şi asurzitor, în semn de salut.

În rest, nimic altceva decît băuturi, multă etichetă şi discuţii fără importanţă...

Auzi o voce chemîndu-l pe nume. Era Forell, omul care, gîndea Devers cu răceală, putea să cumpere douăzeci ca el numai cu venitul dintr-o singură dimineaţă, dar acum acesta îi făcu un semn cu bunăvoinţă amicală.

Păşi pe balcon în vîntul răcoros al serii şi se plecă politicos, strîmbîndu-se în acelaşi timp, gest care rămase neobservat din cauza bărbii dese. Era şi Barr acolo ; acesta i se adresă zîmbitor:

― Devers, te rog să-mi vii în ajutor. Sînt acuzat de modestie, un păcat groaznic şi cu totul anormal.

― Devers ― Forell îşi scoase ţigara groasă de foi din colţul gurii ―, Lord Barr susţine că plimbarea voastră pînă în capitala lui Cleon n-a avut nici o legătură cu rechemarea lui Riose.

― Absolut nici una, domnule, răspunse scurt Devers. N-am ajuns să-l vedem pe Împărat. Veştile privind procesul, pe care le-am aflat în drumul nostru de întoarcere, dovedesc că totul e o înscenare. S-au vehiculat multe acuzaţii nefondate cum că generalul ar fi fost amestecat în intrigile subversive de la Curte.

― Şi era nevinovat?

― Riose? interveni Barr. Da! Pentru numele Galaxiei, da. Brodrig este un trădător înnăscut, dar nici el nu este vinovat de acuzaţiile ce i se aduc. A fost o farsă juridică, dar necesară, aş zice previzibilă şi inevitabilă.

― Prin necesitate psihoistorică, presupun. Forell rosti fraza rostogolind cuvintele sonore cu o uşurinţă îndelung exersată.

― Exact. (Barr deveni grav.) N-am priceput chiar dintru început, dar după ce totul s-a terminat şi am putut... să... arunc o privire la răspunsurile de la sfîrşitul Cărţii, problema a devenit simplă. Înţelegem acum, că peisajul social al Imperiului face ca războaiele de cucerire să devină o imposibilitate. Sub conducerea unor împăraţi nevolnici, el este sfîşiat de generalii care se întrec pentru a ocupa un tron ce nu valorează nimic, ba, mai mult, înseamnă moarte sigură. Sub împăraţi puternici, Imperiul este cuprins de o încremenire paralitică în care dezintegrarea încetează pentru moment, dar numai prin sacrificarea oricărei tendinţe de dezvoltare.

Forell îi reteză avîntul printre pufăituri:

― Nu prea e limpede ce spui, Lord Barr.

― Mda, asta din cauză că vă lipseşte pregătirea psihoistorică, spuse el zîmbind calm. Cuvintele nu sînt decît înlocuitori palizi ai ecuaţiilor matematice. Să vedem acum dacă...

Barr căzu pe gînduri, în timp ce Forell se rezemă comod cu spatele de balustradă, iar Devers privi spre cerul catifelat şi gîndul ii fugi spre Trantor.

― Vedeţi, domnule, reluă Barr, dumneavoastră ― şi Devers, şi toată lumea, fără îndoială ― aţi crezut că pentru a înfrînge Imperiul trebuia să creaţi disensiuni între Împărat şi generalul său. Dumneavoastră ― şi Devers, şi alţii deopotrivă ― v-aţi închipuit că aveţi tot timpul dreptate în ceea ce priveşte principiul dezbinării. V-aţi înşelat, totuşi, crezînd că această rupere internă trebuia să fie provocată prin acte individuale şi inspiraţii de moment. Aţi încercat prin mită şi prin minciuni. Aţi recurs la ambiţie şi teamă. Dar n-aţi obţinut nimic, în ciuda tuturor strădaniilor. De fapt, situaţia se înrăutăţea după fiecare încercare. Şi, cu toată această zbatere disperată ce crea doar valuri mici, mareea Seldon înainta tăcută, dar irezistibilă.

Ducem Barr se întoarse şi privi peste balustradă luminile oraşului în sărbătoare.

― O mînă moartă ne împingea pe toţi, spuse el, pe puternicul general şi pe marele Împărat ― mîna moartă a lui Seldon. Ştia că un om ca Riose va da greş, întrucît succesul a fost cel care i-a adus căderea ; şi cu cît succesul era mai mare, cu atît mai răsunătoare avea să-i fie prăbuşirea.

― N-aş zice că ai fost mai limpede, interveni sec Forell.

― O clipă, continuă Barr avîntat. Apreciaţi situaţia. Un general slab nu ne-ar fi putut periclita niciodată existenţa, asta-i clar. Un general puternic în cursul domniei unui Împărat nevolnic nu ne-ar fi ameninţat nici atît, pentru că şi-ar fi îndreptat armele spre o ţintă mult mai bogată. Evenimentele au dovedit că trei sferturi din împăraţii ultimelor două secole au fost generali şi viceregi rebeli înainte de a ajunge pe tron. Aşa încît numai combinaţia dintre un Împărat puternic şi un general puternic poate dăuna Fundaţiei, pentru că un Împărat puternic nu poate fi detronat cu uşurinţă, iar un general puternic este silit să-şi canalizeze forţele în exterior, dincolo de frontiere. Totuşi, ce-l menţine pe un Împărat? Ce l-a făcut pe Cleon puternic? Evident, el nu admite existenţa unor supuşi puternici. Un curtean care se îmbogăţeşte peste măsură sau un general care devine prea cunoscut şi iubit sînt periculoşi. În acest sens, istoria recentă a Imperiului oferă dovezi oricărui Împărat îndeajuns de inteligent pentru a fi puternic.

Riose era mereu victorios şi Împăratul a devenit bănuitor. Vremurile l-au silit să fie bănuitor. A refuzat Riose să fie mituit? Foarte dubios. L-a favorizat pe Riose, cel mai de încredere curtean al său? Foarte dubios. Nu actele individuale erau dubioase, ci orice altceva, ceea ce justifică inutilitatea comploturilor noastre individuale. Succesul lui Riose era dubios. De aceea a fost rechemat şi acuzat, condamnat şi ucis. Fundaţia a cîştigat din nou. Gîndiţi-vă că nu există nici o combinaţie a evenimentelor care să nu ducă la victoria Fundaţiei. Era inevitabilă, orice-ar fi făcut Riose şi orice am fi făcut noi.

Magnatul de pe Fundaţie încuviinţă mărinimos:

― Aşa e! Dar dacă Împăratul şi generalul ar fi fost aceeaşi persoană?! Ce s-ar fi întîmplat alunei? E un caz pe care nu l-ai dezvoltat, aşa că nu ţi-ai demonstrat încă ideea.