Pe Trantor

STELELE erau dese ca buruienile pe un cîmp neîngrijit şi, pentru prima oară, Lathan Devers descoperi importanţa capitală a zecimalelor unui număr pentru a calcula cursul prin hiperspaţiu. Din cauza salturilor care nu depăşeau un an-lumină, trăiră senzaţia de claustrofobie. Cerul care strălucea continuu în toate direcţiile părea nemilos şi înspăimîntător. Se pierdea într-o mare de radiaţie.

Şi în centrul unei grupări de zece mii de stele, a căror lumină părea să sfîşie şi să alunge întunericul din jurul lor, se rotea uriaşa planetă imperială, Trantor.

Era însă mai mult decît o planetă ; era inima vie şi fermecătoare a unui Imperiu format din douăzeci de milioane de sisteme solare. N-avea decît o funcţie ― administrarea ; un scop ― guvernarea ; şi un produs finit ― legea.

Întreaga lume era o singură distorsiune funcţională. Pe suprafaţa sa nu existau alte forme de viaţă în afară de oameni, favoriţi şi paraziţi. Nu se vedea nici un fir de iarbă sau vreun petic de sol dezgolit, ci doar cele o sută de mile pătrate ale Palatului Imperial. În afara terenurilor Palatului, nu exista apă decît în uriaşele bazine subterane care adăposteau rezervele lumii.

Metalul indestructibil, incoruptibil, cu strălucire rece, care forma suprafaţa continuă a planetei, constituia fundaţia giganticelor structuri ce făceau din ea un labirint nesfîrşit. Existau structuri legate prin şosele ; unite printr-o horbotă de coridoare ; presărate cu birouri ; sprijinite pe uriaşe centre comerciale, întinse pe suprafeţe de mile pătrate ; glazurate de strălucitoare spaţii de distracţie, care apăreau în toată splendoarea în fiecare noapte.

Te plimbai prin lumea Trantorului fără ca măcar să părăseşti o astfel de clădire-conglomerat şi fără a putea vedea oraşul.

O flotă mai numeroasă decît toate flotele de război pe care le avusese vreodată Imperiul aducea în fiecare zi pe Trantor hrană pentru cele patruzeci de miliarde de oameni care nu făceau alleeva decît să descîlcească miriadele de iţe ce duceau, pe căi întortocheate, spre administraţia centrală a celui mai complex guvern cunoscut vreodată de Umanitate.

Douăzeci de Lumi Agricole erau grînarul Trantorului. Un întreg univers era servitorul său...

Prinsă de nişte braţe metalice uriaşe, nava comercială coborî încet către rampa ce ducea la Hangar. Devers îşi croise deja drum prin nenumăratele meandre ale acestei lumi care trăia prin hîrţogărie, dedicată trup şi suflet principiului formularului în patru exemplare.

Se opriră mai întîi în spaţiu şi completară primul dintre cele o sută de chestionare, apoi pe celelalte. Urmară o sută de verificări şi constatări, testarea de rutină cu o Sondă simplă, fotografierea navei şi înregistrarea, Analiza Caracteristică a celor doi călători, perchiziţionarea pentru eventuala depistare a mărfurilor de contrabandă, plata taxei de intrare şi, în sfîrşit, problema cărţilor de identitate şi a vizei de intrare.

Ducem Barr era siwennian şi supus al Imperiului, însă Lathan Devers era un necunoscut fără documentele de identitate necesare. Funcţionarul de serviciu îşi exprimă imediat profundul regret că Devers nu putea intra. De fapt, trebuia reţinut pentru cercetări.

Ca din senin, o sută de credite în bancnote noi şi foşnitoare îşi schimbară discret proprietarul. Funcţionarul îşi drese glasul cu multă solemnitate şi regretul i se topi de parcă nici n-ar fi existat. Dintr-un raft apăru formularul potrivit, pe care funcţionarul îl completă rapid şi sîrguincios şi-i adăugă datele personale ale lui Devers.

Cei doi bărbaţi, Neguţătorul şi Patricianul, pătrunseră pe Trantor.

În Hangar, nava comercială trebui parcată, fotografiată, înregistrată, inventariată, se făcură copii după actele de identitate ale pasagerilor, iar pentru toate astea se plăti o taxă adecvată, înregistrată la rîndul ei, şi se emise o chitanţă.

Abia după aceea Devers ajunse pe o terasă uriaşă, sub bătaia razelor orbitoare ale soarelui alb, unde femeile flecăreau, copiii ţipau, iar bărbaţii îşi sorbeau alene băuturile, ascultînd veşti din Imperiu ce se revărsau din difuzoarele televizoarelor uriaşe.

Barr scoase un număr potrivit de monede din iridiu şi-şi cumpără ziarul Imperial News ― care apărea pe Trantor ―, organ oficial al Guvernului. Din spatele magazinului de publicaţii, unde se tipăreau ziarele, răzbăteau susurul şi clinchetul maşinilor de tipărit care lucrau simultan cu rotativele de la Imperial News ― situate la zece mii de mile depărtare, dacă ai fi mers pe coridoare, sau la şase mii de mile, dacă ai fi mers cu aerotaxiul ―, în timp ce zece milioane de seturi de copii erau tipărite în zece milioane de alte magazine identice de pe întreaga planetă.

Barr aruncă o privire pe titluri şi spuse încet:

― Ce facem mai întîi?

Devers încercă să alunge starea de deprimare care-l cuprinsese. Se afla într-un univers mult deosebit de cel care-i era familiar, într-o lume care-l strivea prin complicatele-i meandre, între oameni ale căror fapte i se păreau de neînţeles şi a căror limbă abia dacă o pricepea. Strălucitoarele turnuri metalice care-l înconjurau şi care păreau să se multiplice la nesfîrşit, pînă dincolo de orizont, îl apăsau ; viaţa agitată şi nepăsătoare a unei lumi-metropolă îl azvîrlise într-o cumplită şi întunecată izolare, readucîndu-l la dimensiunile unui obiect fără valoare.

― Mai bine las totul în seama ta, doctore, zise el.

― Am încercat să-ţi spun, dar ştiu că e greu să crezi fără să vezi. Ai idee cîţi oameni vor să ajungă în fiecare zi la împărat? Aproape un milion. Va trebui să apelăm la Serviciul Secret şi asta va complica lucrurile. Oricum, nu ne putem permite să apelam la aristocraţie.

― Avem aproape o sută de mii de credite.

― De-abia ne ajung pentru un Pair al împăratului, iar ca să ne facem drum pînă la împărat ar trebui să apelăm la trei sau patru. Asta înseamnă circa cincizeci de comisari şi funcţionari superiori, şi fiecare dintre ei ne va costa o sută, probabil. Voi vorbi numai eu. În primul rînd, cu accentul pe care-l ai, le-ar fi greu să te înţeleagă, iar în al doilea rînd, nu cunoşti ritualul de mituire imperială. E o artă, te asigur. Aha, ia uite-aici!

Pagina a treia din Imperial News cuprindea exact ceea ce căutau, deci îi înmînă ziarul lui Devers. Cu tot limbajul ciudat, Devers reuşi să înţeleagă. Îşi ridică privirea de pe pagină, preocupat şi îngrijorat. Lovi furios ziarul cu dosul palmei:

― Oare ne putem încrede?

― Cu unele rezerve, da, răspunse Barr calm. E foarte puţin probabil ca Flota Fundaţiei să fi fost complet distrusă. Cred că au publicat vestea de cîteva ori pînă acum, dacă procedează potrivit tehnicii obişnuite de prezentare a războiului într-o capitală situată oricum departe de locul bătăliei. Cu toate astea, înseamnă că Riose a mai cîştigat o bătălie, ceea ce n-ar fi atît de surprinzător. Scrie că a capturat Lorisul. Asta-i planeta-capitală a Regatului Loris?

― Da, a ceea ce obişnuiam să numim Regatul Loris, răspunse Devers gînditor. Şi se află la mai puţin de douăzeci de parseci de Fundaţie. Doctore, trebuie să lucrăm repede.

Barr ridică din umeri şi spuse:

― Nu se poate pe Trantor. Dacă vei încerca aşa ceva, mai mult ca sigur că te vei trezi cu un dezintegrator în coaste.

― Cît ne trebuie?

― O lună, dacă sîntem norocoşi. O lună şi, o sută de mii de credite ― dacă ne va ajunge suma asta ― în cazul în care Împăratului nu-i vine ideea de a pleca spre Planetele Verii, unde nu primeşte nici un petiţionar.

― Dar Fundaţia...

― Are să-şi poarte singură de grijă, ca şi pînă acum. Hai, trebuie să mîncăm. Mi-e foame. Şi apoi, toată seara va fi a noastră. N-o să mai vedem niciodată Trantorul sau vreo lume ca asta, de acord?

Comisarul cu Probleme Interne ale Provinciilor Exterioare îşi ridică neajutorat mîinile plinuţe şi se holbă la petiţionari cu ochi miopi ca ai unei bufniţe surprinse de lumină.

― Domnilor, Împăratul are o indispoziţie. E absolut inutil să prezint problema în faţa superiorului meu. Maiestatea sa Imperială n-a primit pe nimeni de-o săptămînă.

― Pe noi ne va primi, zise Barr, mimînd o deplină încredere. E vorba doar de o persoană din subordinea Secretariatului privat.

― Imposibil, spuse comisarul cu emfază. Dacă aş încerca aşa ceva, mi-aş periclita slujba. N-aţi putea să-mi precizaţi  natura  problemei dumneavoastră? Vreau să vă ajut din toată inima, dar e normal să fiu cît de cît în temă, ca să-i prezint superiorului meu un motiv întemeiat, astfel ca problema să poată fi promovată la cel mai malt nivel.

― Dacă aşa stau lucrurile, interveni Barr mieros, n-ar fi atît de important pentru mine să solicit o audienţă la Maiestatea sa Imperială. V-aş sugera să vă asumaţi acest risc. Mi-aş mai permite să vă amintesc că, dacă Maiestatea sa Imperială acordă acestei probleme importanţa pe care o merită ― şi noi garantăm că aşa va fi ―, vă asigurăm respectuos că veţi primi onorurile pe care le meritaţi pentru ajutorul ce ni-l oferiţi.

― Da, dar... şi comisarul ridică din umeri, incapabil să găsească cuvintele potrivite.

― E o şansă, recunoscu Barr. Orice risc trebuie să fie recompensat pe măsură. Poate vă solicităm o mare favoare, dar vă sîntem deja profund îndatoraţi pentru amabilitatea de a ne permite să vă expunem problema noastră. Şi dacă ne permiteţi să ne exprimăm recunoştinţa, am dori să primiţi...

Devers se strîmbă. Mai auzise vorbele astea, cu mici diferenţe, de vreo douăzeci de ori în luna ce trecuse. Discuţia se termina, ca întotdeauna, cu înmînarea pe furiş a unor bancnote. Numai că epilogul era diferit de astă dată. De obicei, bancnotele dispăreau ca prin farmec ; acum, însă, ele rămaseră la vedere, iar comisarul le numără tacticos, inspectîndu-le şi pe o parte, şi pe alta. Simţiră o schimbare subită în vocea lui:

― Garantate de Secretarul particular, nu? Bani buni!

― Să ne întoarcem la subiect... îl îndemnă Barr.

― Nu, aşteptaţi puţin, îl întrerupse comisarul, s-o facem cu încetul. Ţin morţiş să aflu ce problemă aveţi. Banii ăştia sînt noi, recent emişi, şi se pare că aveţi o sumă mare. Am impresia că aţi mai fost primiţi şi de alţi funcţionari pînă la mine. Hai, vorbiţi, ce-i cu ei?

― Nu înţeleg ce vreţi să insinuaţi, spuse Barr.

― Păi, s-ar putea dovedi că prezenţa dumneavoastră pe planetă este ilegală, întrucît Cărţile de Identitate şi de Intrare ale tăcutului dumneavoastră prieten nu sînt în regulă. El nu este un supus al împăratului.

― Resping această acuzaţie.

― Respingerea n-are nici o valoare, spuse comisarul, care devenise dintr-o dată tăios. Funcţionarul care a semnat documentele pentru suma da o sută de credite a recunoscut ― şi nu de bună-voie ―, astfel că deţinem informaţii despre dumneavoastră chiar mai multe decît vă închipuiţi.

― Dacă vreţi să ne daţi a înţelege că suma pe care v-am rugat s-o acceptaţi este insuficientă pentru riscurile...