Sergentul le întinse o rolă de film înfăşurat strîns şi se scărpină la ceafă:
― E a mecanicului Orre şi trebuie să i-o înapoiez. Vrea să le-o trimită copiilor, ştiţi, ca amintire.
Ducem Barr întoarse rola pe o parte şi pe alta, vădit interesat:
― Şi de unde o are mecanicul? N-are cumva şi un transmiţător?
Sergentul clătină energic din cap. Arătă spre aparatul zgîriat şi lovit, de la picioarele patului:
― E singurul pe care-l avem. Tipul ăsta, Orre, a pus mîna pe Cartea asta pe una din lumile murdare ca nişte coteţe pe care le-am capturat. Iar aparatul l-a luat dintr-o clădire mare şi a trebuit să ucidă cîţiva băştinaşi care au încercat să-l împiedice. (Cîntări din ochi aparatul.) Ştiţi, e bun ca amintire ― pentru copii.
Rămase tăcut o vreme, apoi zise cu o voce secretoasă:
― Apropo, am nişte veşti grozave. Sînt doar vorbe prinse din zbor, dar chiar şi aşa merită povestite. Generalul a dat din nou lovitura. Clătină încet şi grav din cap.
― Serios? făcu Devers. Cum anume?
― A terminat încercuirea. (Sergentul chicoti cu mîndrie aproape paternă.) Nu-i mare? N-a făcut o treabă pe cinste? Unul dintr-ai noştri, care ştie să vorbească frumos, zicea că totul a mers fără discordanţe, ca o muzică a sferelor, ce-or mai fi şi alea.
― Acum începe marea ofensivă? întrebă Barr calm.
― Aşa sper, veni foarte impetuos răspunsul. Fiindcă mi s-a vindecat braţul, vreau să mă întorc pe nava mea. M-am săturat să stau degeaba.
― Şi eu, bolborosi Devers, fără să-şi stăpînească furia. Îi venea sâ-şi muşte buzele pentru o asemenea scăpare.
Sergentul îl privi bănuitor şi zise:
― Ar trebui să plec. Căpitanul îşi face rondul la ora asta şi n-aş vrea să mă prindă aici.
Se opri în cadrul uşii.
― Apropo, domnule, se adresă el Neguţătorului cu o sfiiciune stîngace, nevasta mi-a transmis veşti. Ştiţi, i-am trimis congelatorul acela mic pe care mi l-aţi dat şi zice că funcţionează grozav. N-o costă nimic şi poate să-şi ţină mîncarea pe o lună perfect îngheţată. Vă sînt recunoscător.
― În regulă. Nu-i nevoie să-mi mulţumeşti.
Uşa grea se închise fără zgomot în urma sergentului zîmbitor.
Ducem Barr se ridică de pe scaun:
― Şi-a plătit cum se cuvine datoria pentru congelator. Hai să vedem şi Cartea asta. Ah, nu mai are tillu. Derulă aproape un metru de film şi se uită la el contra luminii: Hei, să mă faci pierdut în spaţiu, după cum zice sergentul. Ia te uită ce avem aici, Devers: "Grădina din Sumrria".
― Serios? făcu Neguţătorul nepăsător, împingînd deoparte resturile cinei. Stai jos, Barr. Nu-mi prieşte să tot ascult literatură prăfuită. Ai auzit ce-a spus sergentul?
― Ana auzit. Şi ce-i cu asta?
― Vor porni ofensiva. Iar noi mucezim aici!
― Dar unde ai vrea să stai?
― Nu te mai preface că nu pricepi. N-are rost să aşteptăm.
― Da? (Barr se concentră să scoată filmul cel vechi din transmiţător şi să-l monteze pe cel nou.) În ultima lună mi-ai spus multe despre istoria Fundaţiei şi am înţeles că marii conducători din vremea celorlalte crize n-au făcut altceva decît să stea şi să aştepte.
― Ei, Barr, dar ştiau încotro se desfăşurau evenimentele.
― Ştiau? Cred mai degrabă că se lăudau cu asta cînd totul se isprăvea şi poate că aşa se şi întîmpla. Dar n-aveau nici o dovadă că lucrurile nu s-ar fi rezolvat la fel de bine sau chiar mai bine dacă n-ar fi ştiut încotro se îndreptau ele. Forţele economice şi sociologice mai profunde nu sînt dirijate de oameni.
Devers pufni iritat:
― Dar n-avem cum să ştim dacă lucrurile n-ar fi ieşit mai rău. Pui totul de-a-ndoaselea. Ochii îi trădară gîndurile ascunse şi nu se mai putu abţine: Ia zi, ce-ar fi să-l omor?
― Pe cine? Pe Riose?
― Da.
Barr suspină. Ochii lui bătrîni şi obosiţi erau tulburaţi de imagini din trecut:
― Asasinatul nu este o soluţie, Devers. Am încercat odată, cînd aveam douăzeci de ani, fiind provocat ― dar asta nu a rezolvat nimic. L-am ucis pe asupritorul Siwennei, dar n-am îndepărtat jugul imperial, care era, de fapt, mai important decît acel ticălos.
― Riose nu e un simplu ticălos, doctore. El reprezintă armata, care, fără el, se va destrăma. Se agaţă cu toţii de poala lui de parc-ar fi copii. Sergentul lăcrimează de cîte ori îi pronunţă numele.
― Chiar aşa. Mai sînt şi alte armate, şi alţi conducători. Trebuie să mergi mai adînc. Ia-l ca exemplu pe Brodrig. Împăratul îl ascultă numai pe el, şi pe nimeni altul. Ar putea să ceară sute de nave şi să le obţină, în timp ce Riose se zbate cu zece. Îi cunosc reputaţia.
― Eşti sigur? Ce ştii despre el? Devers alungă dezamăgirea şi sentimentul de neputinţă, devenind brusc interesat.
― Vrei o scurtă prezentare? E un ticălos născut dintr-o familie modestă care, prin linguşiri şi supuşenie, e în graţiile Împăratului, căruia îi satisface toate toanele tocmai pentru că nu are în spate o familie puternică ; e cît se poate de detestat de toţi aristocraţii de la Curte, şi aceia nişte viermi, căci nu-s cu nimic mai presus decît el. El este sfetnicul Împăratului în toate problemele şi unealta împăratului în făptuirea celor mai mari grozăvii. E necredincios din născare, dar loial de nevoie. Nu e om în Imperiu care să fie la fel de subtil ca el în ticăloşie sau la fel de brutal în căutarea plăcerilor. Şi se mai zice că nu poţi intra în graţiile Împăratului decît prin mijlocirea lui ; iar în graţiile lui nu poţi intra decît prin ticăloşie.
― Grozav! (Devers se trase gînditor de barba tunsă scurt şi îngrijit.) Deci ăsta-i tipul pe care Împăratul l-a trimis aici să stea cu ochii pe Riose. Ştii că mi-ai dat o idee?
