― Cît ne trebuie?
― O lună, dacă sîntem norocoşi. O lună şi, o sută de mii de credite ― dacă ne va ajunge suma asta ― în cazul în care Împăratului nu-i vine ideea de a pleca spre Planetele Verii, unde nu primeşte nici un petiţionar.
― Dar Fundaţia...
― Are să-şi poarte singură de grijă, ca şi pînă acum. Hai, trebuie să mîncăm. Mi-e foame. Şi apoi, toată seara va fi a noastră. N-o să mai vedem niciodată Trantorul sau vreo lume ca asta, de acord?
Comisarul cu Probleme Interne ale Provinciilor Exterioare îşi ridică neajutorat mîinile plinuţe şi se holbă la petiţionari cu ochi miopi ca ai unei bufniţe surprinse de lumină.
― Domnilor, Împăratul are o indispoziţie. E absolut inutil să prezint problema în faţa superiorului meu. Maiestatea sa Imperială n-a primit pe nimeni de-o săptămînă.
― Pe noi ne va primi, zise Barr, mimînd o deplină încredere. E vorba doar de o persoană din subordinea Secretariatului privat.
― Imposibil, spuse comisarul cu emfază. Dacă aş încerca aşa ceva, mi-aş periclita slujba. N-aţi putea să-mi precizaţi natura problemei dumneavoastră? Vreau să vă ajut din toată inima, dar e normal să fiu cît de cît în temă, ca să-i prezint superiorului meu un motiv întemeiat, astfel ca problema să poată fi promovată la cel mai malt nivel.
― Dacă aşa stau lucrurile, interveni Barr mieros, n-ar fi atît de important pentru mine să solicit o audienţă la Maiestatea sa Imperială. V-aş sugera să vă asumaţi acest risc. Mi-aş mai permite să vă amintesc că, dacă Maiestatea sa Imperială acordă acestei probleme importanţa pe care o merită ― şi noi garantăm că aşa va fi ―, vă asigurăm respectuos că veţi primi onorurile pe care le meritaţi pentru ajutorul ce ni-l oferiţi.
― Da, dar... şi comisarul ridică din umeri, incapabil să găsească cuvintele potrivite.
― E o şansă, recunoscu Barr. Orice risc trebuie să fie recompensat pe măsură. Poate vă solicităm o mare favoare, dar vă sîntem deja profund îndatoraţi pentru amabilitatea de a ne permite să vă expunem problema noastră. Şi dacă ne permiteţi să ne exprimăm recunoştinţa, am dori să primiţi...
Devers se strîmbă. Mai auzise vorbele astea, cu mici diferenţe, de vreo douăzeci de ori în luna ce trecuse. Discuţia se termina, ca întotdeauna, cu înmînarea pe furiş a unor bancnote. Numai că epilogul era diferit de astă dată. De obicei, bancnotele dispăreau ca prin farmec ; acum, însă, ele rămaseră la vedere, iar comisarul le numără tacticos, inspectîndu-le şi pe o parte, şi pe alta. Simţiră o schimbare subită în vocea lui:
― Garantate de Secretarul particular, nu? Bani buni!
― Să ne întoarcem la subiect... îl îndemnă Barr.
― Nu, aşteptaţi puţin, îl întrerupse comisarul, s-o facem cu încetul. Ţin morţiş să aflu ce problemă aveţi. Banii ăştia sînt noi, recent emişi, şi se pare că aveţi o sumă mare. Am impresia că aţi mai fost primiţi şi de alţi funcţionari pînă la mine. Hai, vorbiţi, ce-i cu ei?
― Nu înţeleg ce vreţi să insinuaţi, spuse Barr.
― Păi, s-ar putea dovedi că prezenţa dumneavoastră pe planetă este ilegală, întrucît Cărţile de Identitate şi de Intrare ale tăcutului dumneavoastră prieten nu sînt în regulă. El nu este un supus al împăratului.
― Resping această acuzaţie.
― Respingerea n-are nici o valoare, spuse comisarul, care devenise dintr-o dată tăios. Funcţionarul care a semnat documentele pentru suma da o sută de credite a recunoscut ― şi nu de bună-voie ―, astfel că deţinem informaţii despre dumneavoastră chiar mai multe decît vă închipuiţi.
― Dacă vreţi să ne daţi a înţelege că suma pe care v-am rugat s-o acceptaţi este insuficientă pentru riscurile...
Comisarul zîmbi:
― Ba dimpotrivă. Reprezintă mai mult decît mă aşteptam. (Aruncă bancnotele deoparte.) Ca să revin la ceea ce spuneam mai devreme, chiar Împăratul în persoană a început să fie interesat de cazul dumneavoastră. Nu-i aşa, domnilor, că aţi fost recent oaspeţii Generalului Riose? Nu-i aşa că aţi evadat din mijlocul flotei lui cu o uşurinţă uimitoare, ca să nu spun altfel? E adevărat că posedaţi o mică avere în bancnote garantate de proprietăţile Lordului Brodrig? Pe scurt, nu-i aşa că sînteţi doi spioni şi asasini trimişi aici ca să... Ei bine, o să ne spuneţi singuri cine v-a plătit şi cu ce scop a făcut-o.
― Ştiţi ceva? făcu Barr, cu o furie reţinută. Un comisar oarecare nu are dreptul să ne acuze de asemenea crime. Vom pleca.
― Nu vă veţi mişca de aici. (Comisarul se ridică, iar ochii nu-i mai păreau cîtuşi de puţin miopi.) Nu trebuie să răspundeţi la nici o întrebare acum ; ne vom rezerva plăcerea pentru mai tîrziu, şi în condiţii adecvate. Să ştiţi că nu sînt comisar, ci locotenent în Poliţia Imperială. Sînteţi arestaţi. Întreptă spre ei ţeava rece şi strălucitoare a armei şi zîmbi: Au fost arestaţi oameni mai importanţi astăzi. Facem curăţenie în cuibul ăsta de viespi.
Devers rînji şi duse mîna încet spre propria-i armă. Locotenentul de poliţie apăsă, zîmbind, pe contact. Ucigătoarea rază de forţă îl lovi pe Devers drept în piept, dar scutul său personal o respinse, o anihilă şi o transformă în frînturi strălucitoare de lumină.
Devers apăsă contactul şi partea superioară a trunchiului locotenentului dispăru, iar capul i se prăvăli la pămînt. Avea încă un zîmbet pe faţa luminată de o rază ce răzbătea prin gaura proaspătă din zid.
Ieşiră grăbiţi pe uşa din dos.
― Repede, la navă, spuse Devers cu o voce răguşită. Vor da alarma imediat. (Scăpă o înjurătură printre buze.) Încă un plan care a dat greş. Puteam să jur că Diavolul Spaţiului are să-mi fie împotrivă.
Cînd ajunseră afară, văzură mulţimi agitate strîngîndu-se în jurul televizoarelor uriaşe. Dar nu aveau vreme de pierdut şi nici nu luară în seamă cuvintele fără legătură ce le ajunseră la urechi. Barr smulse un exemplar din Imperial News înainte de a intra în uriaşul Hangar, de unde nava se ridică iute printr o cavitate făcută în acoperiş.
― Poţi scăpa de ei? întrebă Barr.
Zece nave ale poliţiei, însărcinate cu supravegherea traficului, urmăreau îndîrjite nava fugară care ţîşnise spre spaţiu, ieşind din cuvenitul Culoar de Decolare controlat prin radio, şi care depăşise orice legi ale vitezei. De pe planetă se ridicară cîteva nave zvelte ale Serviciului Secret pentru a o urmări pe cea condusă de doi ucigaşi perfect identificaţi.
― Fii atent, spuse Devers.
La înălţimea de două mii de mile deasupra Trantorului comută brusc trecerea în hiperspaţiu, atît de aproape de o masă planetară, încît îl făcu pe Bărr să-şi piardă cunoştinţa şi-i provocă dureri înspăimîntătoare lui Devers. Dar, pe o distanţă de cîţiva ani-lumină, spaţiul din jurul lor era gol.
Devers nu-şi mai putu ascunde mîndria sub masca sobrietăţii:
― Nu s-a construit încă nava imperială care să mă prindă din urmă. Adăugă plin de amărăciune: Nenorocirea este că nu avem unde fugi şi nici nu-i putem înfrunta. Atunci ce ne mai rămîne? Ce să facem?
Barr se mişcă în pat cu greutate. Efectul trecerii în hiperspaţiu nu dispăruse şi acum îl dureau toţi muşchii.
― Nu trebuie să facem nimic. S-a isprăvit. Priveşte!
Îi dădu Neguţătorului exemplarul din Imperial News.
Citind titlurile, acesta se lămuri pe deplin.
― „Riose şi Brodrig ― rechemaţi şi arestaţi", murmură Devers, privindu-l inexpresiv pe Barr. De ce?
