― Articolul nu face alte precizări, dar ce importanţă mai are? Războiul cu Fundaţia s-a sfîrşit şi în aceste momente Siwenna se răscoală. Citeşte ca să te convingi. (Vocea i se pierdu încetul cu încetul.) Ne vom opri în vreuna dintre provincii şi vom afla ultimele noutăţi. Acum aş vrea să dorm, dacă nu te superi.
Şi adormi.
Cu salturi din ce în ce mai mari, nava comercială parcurgea întreaga Galaxie în drumul ei de întoarcere spre Fundaţie.
l0
Războiul ia sfîrşit
LATHAN DEVERS era vădit stînjenit şi întrucîtva invidios. Primise şi el o decoraţie şi rezistase cu stoicism mut la plicticosul tumult oratoric al primarului care-i oferise peticul de pînză stacojie. Deşi în ceea ce-l privea ceremonia era ca şi încheiată, politeţea îl silise să rămînă în continuare. Formalităţile de genul acesta nu-i permiteau să caşte fără să se controleze sau să-şi întindă picioarele pe alt scaun, ceea ce-l făcea să tînjească după singurătatea din spaţiu, unde simţea că-i era locul.
Delegaţia siwenniană, în cadrul căreia Ducem Barr era un membru deosebit de respectat, semnă Convenţia, şi Siwenna deveni prima provincie care trecu direct de sub tutela politică a Imperiului sub cea economică a Fundaţiei.
Cinci Nave de Linie Imperiale ― capturate cînd Siwenna se răsculase în spatele liniilor Flotei de Frontieră a Imperiului ― uriaşe şi masive, trecură pe deasupra oraşului cu un vuiet năprasnic şi asurzitor, în semn de salut.
În rest, nimic altceva decît băuturi, multă etichetă şi discuţii fără importanţă...
Auzi o voce chemîndu-l pe nume. Era Forell, omul care, gîndea Devers cu răceală, putea să cumpere douăzeci ca el numai cu venitul dintr-o singură dimineaţă, dar acum acesta îi făcu un semn cu bunăvoinţă amicală.
Păşi pe balcon în vîntul răcoros al serii şi se plecă politicos, strîmbîndu-se în acelaşi timp, gest care rămase neobservat din cauza bărbii dese. Era şi Barr acolo ; acesta i se adresă zîmbitor:
― Devers, te rog să-mi vii în ajutor. Sînt acuzat de modestie, un păcat groaznic şi cu totul anormal.
― Devers ― Forell îşi scoase ţigara groasă de foi din colţul gurii ―, Lord Barr susţine că plimbarea voastră pînă în capitala lui Cleon n-a avut nici o legătură cu rechemarea lui Riose.
― Absolut nici una, domnule, răspunse scurt Devers. N-am ajuns să-l vedem pe Împărat. Veştile privind procesul, pe care le-am aflat în drumul nostru de întoarcere, dovedesc că totul e o înscenare. S-au vehiculat multe acuzaţii nefondate cum că generalul ar fi fost amestecat în intrigile subversive de la Curte.
― Şi era nevinovat?
― Riose? interveni Barr. Da! Pentru numele Galaxiei, da. Brodrig este un trădător înnăscut, dar nici el nu este vinovat de acuzaţiile ce i se aduc. A fost o farsă juridică, dar necesară, aş zice previzibilă şi inevitabilă.
― Prin necesitate psihoistorică, presupun. Forell rosti fraza rostogolind cuvintele sonore cu o uşurinţă îndelung exersată.
― Exact. (Barr deveni grav.) N-am priceput chiar dintru început, dar după ce totul s-a terminat şi am putut... să... arunc o privire la răspunsurile de la sfîrşitul Cărţii, problema a devenit simplă. Înţelegem acum, că peisajul social al Imperiului face ca războaiele de cucerire să devină o imposibilitate. Sub conducerea unor împăraţi nevolnici, el este sfîşiat de generalii care se întrec pentru a ocupa un tron ce nu valorează nimic, ba, mai mult, înseamnă moarte sigură. Sub împăraţi puternici, Imperiul este cuprins de o încremenire paralitică în care dezintegrarea încetează pentru moment, dar numai prin sacrificarea oricărei tendinţe de dezvoltare.
Forell îi reteză avîntul printre pufăituri:
― Nu prea e limpede ce spui, Lord Barr.
― Mda, asta din cauză că vă lipseşte pregătirea psihoistorică, spuse el zîmbind calm. Cuvintele nu sînt decît înlocuitori palizi ai ecuaţiilor matematice. Să vedem acum dacă...
Barr căzu pe gînduri, în timp ce Forell se rezemă comod cu spatele de balustradă, iar Devers privi spre cerul catifelat şi gîndul ii fugi spre Trantor.
― Vedeţi, domnule, reluă Barr, dumneavoastră ― şi Devers, şi toată lumea, fără îndoială ― aţi crezut că pentru a înfrînge Imperiul trebuia să creaţi disensiuni între Împărat şi generalul său. Dumneavoastră ― şi Devers, şi alţii deopotrivă ― v-aţi închipuit că aveţi tot timpul dreptate în ceea ce priveşte principiul dezbinării. V-aţi înşelat, totuşi, crezînd că această rupere internă trebuia să fie provocată prin acte individuale şi inspiraţii de moment. Aţi încercat prin mită şi prin minciuni. Aţi recurs la ambiţie şi teamă. Dar n-aţi obţinut nimic, în ciuda tuturor strădaniilor. De fapt, situaţia se înrăutăţea după fiecare încercare. Şi, cu toată această zbatere disperată ce crea doar valuri mici, mareea Seldon înainta tăcută, dar irezistibilă.
Ducem Barr se întoarse şi privi peste balustradă luminile oraşului în sărbătoare.
― O mînă moartă ne împingea pe toţi, spuse el, pe puternicul general şi pe marele Împărat ― mîna moartă a lui Seldon. Ştia că un om ca Riose va da greş, întrucît succesul a fost cel care i-a adus căderea ; şi cu cît succesul era mai mare, cu atît mai răsunătoare avea să-i fie prăbuşirea.
― N-aş zice că ai fost mai limpede, interveni sec Forell.
― O clipă, continuă Barr avîntat. Apreciaţi situaţia. Un general slab nu ne-ar fi putut periclita niciodată existenţa, asta-i clar. Un general puternic în cursul domniei unui Împărat nevolnic nu ne-ar fi ameninţat nici atît, pentru că şi-ar fi îndreptat armele spre o ţintă mult mai bogată. Evenimentele au dovedit că trei sferturi din împăraţii ultimelor două secole au fost generali şi viceregi rebeli înainte de a ajunge pe tron. Aşa încît numai combinaţia dintre un Împărat puternic şi un general puternic poate dăuna Fundaţiei, pentru că un Împărat puternic nu poate fi detronat cu uşurinţă, iar un general puternic este silit să-şi canalizeze forţele în exterior, dincolo de frontiere. Totuşi, ce-l menţine pe un Împărat? Ce l-a făcut pe Cleon puternic? Evident, el nu admite existenţa unor supuşi puternici. Un curtean care se îmbogăţeşte peste măsură sau un general care devine prea cunoscut şi iubit sînt periculoşi. În acest sens, istoria recentă a Imperiului oferă dovezi oricărui Împărat îndeajuns de inteligent pentru a fi puternic.
Riose era mereu victorios şi Împăratul a devenit bănuitor. Vremurile l-au silit să fie bănuitor. A refuzat Riose să fie mituit? Foarte dubios. L-a favorizat pe Riose, cel mai de încredere curtean al său? Foarte dubios. Nu actele individuale erau dubioase, ci orice altceva, ceea ce justifică inutilitatea comploturilor noastre individuale. Succesul lui Riose era dubios. De aceea a fost rechemat şi acuzat, condamnat şi ucis. Fundaţia a cîştigat din nou. Gîndiţi-vă că nu există nici o combinaţie a evenimentelor care să nu ducă la victoria Fundaţiei. Era inevitabilă, orice-ar fi făcut Riose şi orice am fi făcut noi.
Magnatul de pe Fundaţie încuviinţă mărinimos:
― Aşa e! Dar dacă Împăratul şi generalul ar fi fost aceeaşi persoană?! Ce s-ar fi întîmplat alunei? E un caz pe care nu l-ai dezvoltat, aşa că nu ţi-ai demonstrat încă ideea.
Barr ridică din umeri:
― Nu pot dovedi nimic ; nu am relaţiile matematice. Dar fac apel la gîndirea dumneavoastră. Într-un Imperiu în care orice aristocrat, orice om puternic, orice pirat pot aspira la Tron ― şi după cum ne arată istoria, adesea reuşesc ―, ce i s-ar putea întîmpla fie şi unui împărat temut care ar fi preocupat de războaie externe la capătul Galaxiei? Cît timp ar sta departe de Capitală pînă cînd cineva ar declanşa un război civil care să-l silească să se întoarcă? Mediul social al Imperiului ar face ca aceaslă perioadă de timp să fie foarte scurtă. Îmi amintesc ci i-am spus odată lui Riose că nici măcar întreaga putere a Imperiului nu va putea clinti mîna moartă a lui Hari Seldon.
― Foarte bine! (Forell era extrem de încîntat.) Atunci înseamnă că Imperiul nu ne mai poate ameninţa de-acum înainte.
― Aşa s-ar părea, aprobă Barr. La drept vorbind, Cleon s-ar putea să nu apuce sfîrşitul anului şi va urma o dispută asupra succesiunii, aşa cum se întîmplă în astfel de cazuri, ceea ce ar însemna ultimul război civil al Imperiului.
― Şi atunci, zise Forell, nu mai avem duşmani.
Barr rămase pe gînduri:
― Mai există cea de-a Doua Fundaţie.
― La celălalt capăt al Galaxiei? Va dura secole.
Devers se schimbă la faţă şi se întoarse brusc la auzul acestor cuvinte, înfruntîndu-l pe Forell:
― Există duşmani interni, probabil.
