Se lăsă greoi pe un scaun dintr-un colţ al camerei şi-şi puse piciorul stîng, ale cărui încheieturi îl dureau, pe-un scaun mai mic. Chipul îi era încă roşu de atîta rîs şi Toran se întoarse spre el.
― În sfîrşit, eşti acasă, băiete, şi mă bucur că ai venit. Îmi place femeia ta. Nu-i o toantă plîngăcioasă ca altele.
― M-am căsătorit cu ea, spuse Toran cu simplitate.
― Ei, asta-i cu totul altceva, băiete. (Ochii îi redeveniră serioşi.) E o prostie să-ţi blochezi viitorul. La anii şi la experienţa mea, eu n-am făcut aşa ceva.
Din colţul în care stătuse pînă atunci liniştit, Randu îl întrerupse:
― Ei, Franssart, de ce faci comparaţiile astea? Pînă la prăbuşirea navei tale, acum cinci ani, niciodată n-ai stat mai mult într-un loc pentru a întemeia un cămin. Şi de-atunci încoace cine te-ar mai fi vrut de soţ?
Bărbatul cu un singur braţ făcu o mişcare bruscă, fără să se ridice de pe scaun, şi răspunse răstit:
― Multe, nătîngule cu părul alb.
Toran interveni iute ca să împace lucrurile:
― În mare, e vorba de o formalitate legală, tată. Situaţia are şi părţile ei bune.
― În primul rînd, pentru femei, bodogăni Fran.
― Chiar aşa stînd lucrurile, încercă Randu să-l pună la punct, e treaba băiatului să decidă. Căsătoria este un obicei vechi pe Fundaţie.
― Cei de pe Fundaţie nu sînt modele potrivite pentru un Neguţător cinstit, spumegă Fran.
― Soţia mea este de pe Fundaţie, interveni din nou Toran. Îi privi pe rînd pe cei doi, apoi şopti: Vine.
După masa de seară, discuţia se purtă pe teme generale, cărora Fran le adăugă puţină sare şi piper prin trei istorisiri din trecutul său, amintiri în care se împleteau deopotrivă sînge, femei, profituri şi fantezie. Pe ecranul micului televizor se desfăşura nebăgată în seamă o dramă clasică. Randu se cuibărise într-o poziţie mai confortabilă pe canapeaua joasă şi, prin fumul ce se depăna alene din pipa lui, privea spre Bayta. Ea şedea cu genunchii strînşi între braţe pe un covor de blană, adus cîndva dintr-o călătorie de afaceri, care se întindea pe pddea doar la ocazii deosebite.
― Ai studiat istoria, fata mea? întrebă el cu o voce caldă.
Bayta dădu afirmativ din cap:
― I-am adus la disperare pe profesorii mei, dar am învăţat ceva istorie.
― O menţiune pentru rezultate ştiinţifice, atîta tot, interveni Toran, prinzînd un moment potrivit.
― Şi ce-ai învăţat? continuă Randu calm.
― Vreţi să ştiţi totul acum? spuse fata şi izbucni în rîs.
Bătrînul zîmbi îngăduitor:
― Ei, nu totul, dar spune-mi ce părere ai despre situaţia din Galaxie?
― Cred că o criză Seldon este iminentă şi dacă nu va avea loc, înseamnă că planul lui Seldon este un eşec, spuse Bayta concis.
"Tii, frumos mai vorbeşte despre Seldon", bolborosi Fran din colţul lui.
Randu trase gînditor din pipă:
― Chiar aşa? De ce spui asta? Ştii, în tinereţe am fost pe Fundaţie şi nutream gînduri măreţe, pline de dramatism, ca şi tine. Acum, însă, de ce vorbeşti aşa?
― Păi, începu Bayta ― şi ochii i se înceţoşară plini de gînduri, în timp ce degetele picioarelor desculţe îşi căutară culcuş în moliciunea albă a covorului, iar bărbia îşi găsi reazem în podul palmei ―, mi se pare că ideea centrală a Planului Seldon a fost de a crea o lume mai bună decît lumea veche a Imperiului Galactic. În urmă cu trei secole, cînd Seldon a întemeiat Fundaţia, lumea aceea începuse să se destrame şi, dacă istoria relatează adevărul, suferea de trei maladii: inerţie, despotism şi distribuţie inegală a bunurilor existente în Univers.
Randu aprobă, clătinînd rar din cap, în timp ce Toran o privea cu ochi strălucitori şi mîndri. În colţul său, Fran pleseăi uşor şi-şi umplu cu grijă paharul.
― Dacă povestea lui Seldon este adevărată, graţie legilor psihoistoriei, el a anticipat prăbuşirea completă a Imperiului şi a prevăzut cei treizeci de mii de ani de barbarie premergători întemeierii unui al Doilea Imperiu care să redea umanităţii cultura şi civilizaţia. Ţelul operei sale de o viaţă a fost să stabilească acele condiţii care să asigure o reîntinerire mai grabnică.
Fran izbucni cu o voce baritonală:
― Şi de aceea a întemeiat cele două Fundaţii, lăudat fie-i numele!
― Chiar aşa, încuviinţă Bayta. Fundaţia noastră a reprezentat gruparea oamenilor de ştiinţă din muribundul Imperiu întemeiată cu scopul de a duce ştiinţa şi cunoaşterea umană la progres. Fundaţia a fost astfel situată în Spaţiu şi în mediul istoric ales încît, prin minuţioase şi geniale calcule, Seldon a anticipat că peste o mie de ani ea va deveni un nou Imperiu, mai întins.
Se lăsă o tăcere respectuoasă.
― Dar asta-i o poveste veche şi binecunoscută, continuă fata, o ştiţi cu toţii. De aproape trei secole, orice fiinţă umană de pe Fundaţie o ştie. M-am gîndit însă că merită s-o mai spun o dată, în cîteva cuvinte. Astăzi este ziua de naştere a lui Seldon şi, chiar dacă eu sînt de pe Fundaţie, iar voi de pe Haven, avem cu toţii acest lucru în comun.
Cu mişcări calme, îşi aprinse o ţigară şi privi absentă capătul ei incandescent.
― Legile istoriei sînt absolute, aidoma legilor fizicii, şi dacă probabilităţile de eroare sînt mai mari, acest lucru se întîmplă deoarece oamenii, prin număr şi trăsături, nu sînt la fel ca atomii, în sensul că variaţiile individuale atîrnă mai greu. Seldon a anticipat o serie de crize de-a lungul celor o mie de ani de dezvoltare, fiecare dintre ele avînd menirea de a impune o nouă cotitură a istoriei antecalculate. Aceste crize sînt cele, care ne direcţionează calea şi, prin urmare, acum trebuie să se petreacă o nouă criză. Acum! repetă ea convinsă. A trecut aproape un secol de la precedenta, şi în cursul acestui secol toate viciile Imperiului s-au repetat în viaţa Fundaţiei. Inerţia! Clasa noastră conducătoare cunoaşte o singură lege: despotismul! Nu cunoaşte decît o regulă: forţa. Repartiţie inegală! Nu e animată decît de o singură dorinţă: să păstreze ceea ce posedă.
― În timp ce alţii pier de foame! tună Fran pe neaşteptate, lovind năprasnic cu pumnul în braţul fotoliului. Vorbele tale sînt adevărate perle, fata mea. Pîntecele umflat al pungilor lor cu bani duc Fundaţia la pieire, în timp ce Neguţătorii neînfricaţi îşi ascund sărăcia pe lumi mizere ca Haven. Asta înseamnă a-l batjocori pe Seldon, a-l mînji cu noroi şi a-i scuipa în barbă. (Ridică braţul şi chipul i se lumină.) O, de-aş avea şi celălalt braţ! Dacă... Cîndva eram ascultat!
― Tată, spuse Toran, nu te aprinde.
― Nu te aprinde, nu te aprinde, îl maimuţări furios tatăl. Vom trăi de-a pururi aici, şi tot aici o să murim, cum să nu mă aprind!
