― Vezi, sub administraţia mea, spuse el, nimic nu e lăsat la voia întîmplării. Ordine! Sistem!
Ridică spre buze un jeleu parfumat de culoare roz. Era singurul lui viciu, dar şi acesta tolerat cu multă părere de rău. Ca dovadă, de pe biroul primarului lipsea dezintegratorul atomic pentru îndepărtarea resturilor de tutun, care, de altfel, era aproape peste tot prezent în alte părţi. Şi asta pentru că primarul nu fuma.
Şi nici vizitatorii săi, ca să spunem lucrurilor pe nume.
Vocea primarului continuă să recite monoton, metodic, zăbovind ici, colo, bolborosind şi, din cînd în cînd, lăsînd să-i scape comentarii şoptite prin care adresa laude şi critici, ambele la fel de lipsite de vitalitate şi eficienţă.
Fără să se grăbească, puse dosarele unul peste altul în ordinea în care fuseseră la început.
― Da, căpitane, spuse el pe un ton vioi, dosarul dumitale este neobişnuit. S-ar părea că ai o pregătire remarcabilă, iar serviciile pe care le-ai adus sînt valoroase, fără îndoială. Văd că ai fost rănit de două ori în cursul unor misiuni şi că ţi s-a acordat Ordinul „Meritul Militar" pentru curaj în afara serviciului. Fapte care nu pot fi minimalizate cu uşurinţă.
Căpitanul Pritcher rămase neclintit. Protocolul cerea ca un supus căruia i se făcea onoarea de a fi primit în audienţă la primar să nu se aşeze ― regulă inutil de subliniat, întrucît singurul scaun existent în încăpere era doar acela pe care stătea primarul. De asemenea, protocolul impunea ca persoana primită în audienţă să nu facă alte afirmaţii în afara răspunsului la întrebări directe. Primarul îl fixă pe militar, iar vocea îi deveni răspicată şi iritată:
― Cu toate acestea, n-ai fost promovat de zece ani, iar superiorii dumitale raportează, în mod repetat, că eşti încăpăţînat şi inflexibil, că dovedeşti o insubordonare alarmantă, că eşti incapabil de a adopta o atitudine corectă faţă de ofiţerii superiori şi că nu depui un interes vizibil pentru a menţine relaţii normale, de înţelegere, cu colegii. În plus, provoci în permanenţă disensiuni. Cum poţi explica toate astea, căpitane?
― Excelenţă, fac ceea ce mi se pare corect. Faptele mele în slujba Statului şi rănile primite în îndeplinirea misiunilor constituie dovezi că ceea ce mi se pare mie corect este şi în interesul Statului,
― Este afirmaţia unui militar, dar reprezintă o doctrină primejdioasă. Vom mai discuta acest aspect. Mai precis, eşti acuzat că ai refuzat de trei ori îndeplinirea unor ordine semnate de către delegaţii mai legali.
― Excelenţă, misiunea nu are nici o importanţă într-o perioadă atît de critică, în care sînt ignorate probleme de maxim interes.
― Aha, cine ţi-a spus că problemele la care te referi sînt de maximă importanţă, şi, dacă lucrurile stau astfel, cine ţi-a spus că sînt trecute cu vederea?
― Excelenţă, aceste lucruri îmi sînt foarte clare. Experienţa şi cunoaşterea evenimentelor ― pe care nici unul dintre superiorii mei nu le neagă ― evidenţiază ceea ce afirm.
― Dar, căpitane, eşti atît de orb încît nu-ţi dai seama că, arogîndu-ţi dreptul de a hotărî politica de culegere de informaţii, te substitui superiorilor dumitale?
― Excelenţă, îndatoririle mele sînt in primul rînd faţă de Stat şi nu faţă de superiorii mei.
― Greşit, pentru că superiorul dumitale are şi el un superior, şi acela sînt eu, iar eu reprezint Statul, Dar fie, nu vei avea motive să te plîngi de dreptatea pe care-o fac şi despre care afirmi că este proverbială.
― Excelenţă, în ultimul an şi jumătate am locuit pe Kalgan, dîndu-mă drept fost membru al unui eehipaj comercial. Am avut ordinul de a dirija activitatea Fundaţiei pe această planetă, de a pune la punct o organizaţie care să verifice acţiunile stăpînului de pe Kalgan, mai ales în ceea ce privea politica sa externă.
― Lucrurile astea îmi sînt cunoscute. Continuă!
― Excelenţă, rapoartele mele au evidenţiat mereu poziţia strategică a Kalganului şi a sistemelor pe care le controlează. Am raportat despre ambiţia stăpînului, resursele lui, hotărîrea de a-şi extinde domeniul şi despre atitudinea preponderent amicală ― sau, probabil, neutră ― faţă de Fundaţie.
― Am parcurs cu atenţie rapoartele dumitale. Continuă!
― Excelenţă, am revenit în urmă cu doua luni. La acea vreme, nu detectasem nici un semn de război iminent ; nici un indiciu, în afară de o capacitate sporită de a respinge orice fel de atac. Acum o lună, un necunoscut soldat al norocului a cucerit Kalganul fără lupta. După toate aparenţele, cel ce-a fost odată stăpînul Kalganuluî nu mai este în viaţă. Nu se vorbeşte de trădare, ci doar despre puterea şi geniul acestui condotier ciudat ― acest Catîr.
― Acest ce? întrebă primarul, oarecum jignit.
― Excelenţă, e cunoscut sub numele de Catîrul. Cît priveşte faptele lui, se vorbeşte puţin despre ele, dar eu am adunat frînturi de informaţii şi le-am selectat pe cele mai plauzibile. E, neîndoielnic, un bărbat fără strămoşi iluştri şi fără poziţie socială. Tatăl ― necunoscut. Mama a murit la naşterea lui. În ceea ce priveşte creşterea, un vagabond. Educaţia tipică pentru lumile sărace, situate la periferia civilizaţiei spaţiale. N-are alt nume decît acela de Catîrul, un nume care, după cum se afirmă, şi l-a ales singur şi, potrivit explicaţiei populare, lasă să se înţeleagă o imensă forţă fizică şi îndărătnicie în urmărirea scopului propus.
― Ce forţă militară posedă, căpitane? Lasă la o parte forţa fizică.
― Lumea vorbeşte de flote uriaşe, Excelenţă, însă această afirmaţie ar putea fi influenţată de ciudata capitulare a Kalganului. Teritoriul pe care-l controlează nu este mare, deşi limitele lui exacte sînt greu de apreciat. Omul acesta trebuie, totuşi, investigat.
― Hmm! Aşa deci!
Cuprins de o subită reverie, trăgînd încet douăzeci şi patru de linii cu stiloul, primarul desenă şase pătrate într-un aranjament hexagonal pe foaia albă de deasupra topului de hîrtie, pe care apoi o detaşă, o împături meticulos în trei şi o introduse în fanta recipientului pentru hîrtie din dreapta biroului. Aceasta se dezintegră curat şi fără zgomot.
― Bine, căpitane, acum care crezi că este alternativa? Mi-ai spus că "trebuie'' investigat. Ce ţi s-a ordonat să investighezi?
― Excelenţă, există în spaţiu un cuib de şobolani care se pare că nu-şi plătesc taxele.
― Ei, şi asta e tot? Nu înţelegi ori nu ţi s-a spus că aceşti oameni care nu-şi plătesc taxele sînt descendenţi ai neîmblînziţilor Neguţători din vremurile de odinioară ― anarhişti, rebeli, maniaci ― care pretind că sînt strămoşi ai Fundaţiei şi iau în rîs cultura ei? Nu ţi s-a comunicat că acest cuib de şobolani nu este singurul, că există mult mai multe decît ne închipuim noi, că ele conspiră împreună cu toate elementele criminale care încă mai există pe teritoriul Fundaţiei? Pînă şi aici, căpitane, pînă şi pe Fundaţie!
Înflăcărarea de moment a primarului se stinse repede:
― Nu-nţelegi, căpitane?
― Excelenţă, mi s-au comunicat toate astea. Dar, ca slujbaş al Statului, trebuie să servesc cu credinţă ― şi asta n-o pot face decît cei care sînt în slujba Adevărului. Oricare ar fi implicaţiile politice ale acţiunilor urmaşilor nedemni ai Neguţătorilor de odinioară, puterea aparţine lorzilor războinici care au moştenit fărîmiturile Vechiului Imperiu. Neguţătorii n-au nici arme şi nici resurse. Nu-s nici măcar uniţi. Eu nu sînt perceptor ca să fiu trimis pentru o treabă pe care şi-un copil o poate duce la bun sfîrşit.
― Căpitane Pritcher, eşti soldat şi te ocupi de arme. E o slăbiciune din partea mea că-ţi permit să vorbeşti într-un mod care aduce a insubordonare. Ai grijă. Dreptatea mea nu este pur şi simplu slăbiciune. Căpitane, s-a dovedit deja că generalii Secolului Imperial şi lorzii războinici ai acestui secol sînt la fel de neputincioşi în faţa noastră. Ştiinţa lui Seldon, care anticipează dezvoltarea Fundaţiei, se bazează nu pe eroismul individual, aşa cum eşti dumneata înclinat să crezi, ci pe tendinţele sociale şi economice ale istoriei. Am trecut deja cu succes prin patru crize, e adevărat?
― Am trecut, Excelenţă. Totuşi, ştiinţa aceasta îi rămîne cunoscută numai lui Seldon. Noi nu avem decît credinţa. Din cîte am învăţat, în primele trei crize Fundaţia a fost condusă de lideri înţelepţi care au prevăzut natura crizelor şi care şi-au luat măsuri corespunzătoare de precauţie. Altfel, cine ştie ce s-ar fi întîmplat!
― Da, căpitane, dar omiţi cea de-a patra criză. Să fim serioşi, la vremea respectivă nu aveau o conducere care să-i merite numele şi ne-am confruntat cu cel mai inteligent duşman, cu cea mai puternică forţă de atunci. Cu toate acestea, am învins datorită implacabilităţii istoriei.
― Excelenţă, este adevărat. Dar istoria la care vă referiţi a devenit implacabilă doar după ce luptaserăm cu disperare mai mult de un an. Victoria inevitabilă ne-a costat cinci sute de nave şî jumătate de milion de oameni. Excelenţă, Planul Seldon îi ajută pe cei ce se ajută singuri.
Primarul Indbur se încruntă şi se simţi dintr-o dată obosit după efortul de a expune calm lucrurile. Ştia că îngăduinţa este o slăbiciune, că nu trebuia să-i permită căpitanului să răspundă la nesfîrşit, să devină revendicativ şi să se scalde în dialectică, aşa că spuse sec:
― Căpitane, Seldon garantează totuşi victoria asupra lorzilor războinici şi eu nu pot, în aceste vremuri neclare, să permit risipirea eforturilor. Aceşti Neguţători pe care îi ignori provin de pe Fundaţie. Un război cu ei ar fi un război civil. Planul Seldon nu ne oferă nici o garanţie în această privinţă, pentru că şi ei, şi noi facem parte din Fundaţie. Aşa că trebuie aduşi la supunere. Acesta este un ordin.
― Excelenţă...
