Individul era acum suficient de aproape şi-l putu vedea mai bine. Avea un chip slăbănog, un nas acvilin, cu vîrful plin şi borcănat, care părea foarte mobil. Membrele lungi şi zvelte, evidenţiate şi de costumaţie, aminteau de cele ale unui păianjen şi se mişcau cu uşurinţă şi graţie, lăsînd impresia că fuseseră împerecheate la întîmplare, ceea ce stîrnea ilaritate.
Măscăriciul păru dintr-o dată conştient de insistenţa cu care era privit. După ce trecuse pe lîngă ei, se opri şi, întorcîndu-se brusc, se apropie. Ochii lui mari şi căprui rămaseră aţintiţi la Bayla.
Eu îl privi tăcută.
Măscăriciul zîmbi, dar nu reuşi decît să dea un aer trist chipului său, cu nasul ca un cioc. Cînd începu însă să vorbească, se remarcă frazarea plăcută şi deosebit de îngrijită din Sectoarele Centrale.
― De-ar fi să mă slujesc de chibzuinţa cu care m-au înzestrat Spiritele cele bune, începu el, atunci aş îndrăzni să spun că o asemenea doamnă nu poate exista şi, apoi, care om în toate minţile ar îndrăzni să socotească visul drept realitate? Şi, totuşi, n-ar fi cuminte să nu dau crezare ochilor mei vrăjiţi şi încîntaţi.
Bayta îl privi mirată şi zise:
― Grozav!
― O, tu, seducătoareo, nu zăbovi, asta merită o monedă de cinci credite. Dă-i-o, Bay!
Măscăriciul făcu încă o săritură şi se apropie:
― Nu, doamna mea, nu mă lua drept ceea ce nu sînt. Căci nicidecum nu grăiesc pentru bani, ci pentru aceşti ochi strălucitori şi acest chip încîntător.
― Atunci, îţi mulţumesc. Se adresă lui Toran: Ia zi, crezi că-l bate prea tare soarele?
― Şi, totuşi, nu doar pentru ochi şi chip, continuă măscăriciul să peroreze din ce în ce mai înfocat, ci şi pentru o minte limpede, sclipitoare şi blîndă.
Toran se ridică în picioare, se întinse după halatul alb pe care-l purtase pe braţ vreme de patru zile şi-l îmbrăcă.
― Hei, prietene, zise el, ce-ar fi să-mi spui şi mie ce doreşti şi să n-o mai deranjezi pe doamna?
Măscăriciul făcu înspăimîntat un pas înapoi, iar trupul lui pipernicit se chirci:
― N-am vrut să supăr pe nimeni. Sînt străin prin locurile acestea şi se zice că n-aş fi în toate minţile; cu toate astea, ştiu să desluşesc chipurile oamenilor. Chipul frumos al acestei doamne îmi spune că are o inimă bună şi blîndă şi că mă va ajuta, de aceea mă încumet a vorbi atît de deschis.
― Cinci credite vor lecui necazul de care suferi? întrebă Toran sec, întinzîndu-i moneda.
Măscăriciul nu făcu nici o mişcare, iar Bayta spuse:
― Lasă-mă pe mine să vorbesc cu el, Torie. Adaugă apoi iute, cu voce joasă: N-are rost să te ener veze modul lui caraghios de a se adresa. Ăsta-i dialectul lui, iar al nostru îi sună probabil la fel de ciudat. Apoi, către om: Ce necazuri ai? Sper că nu eşti îngrijorat din pricina paznicului? N-o să te mai supere.
― O, nu, nu el. El nu-i decît un vînticel care nu face decît să ridice praful din jurul picioarelor mele. De un altul fug eu, şi acela este ca o furtună care mătură lumile şi le-mprăştie, făcîndu-le să se ciocnească între ele. Am fugit acum o săptămînă; am dormit pe străzi şi m-am ascuns în agitaţia mulţimii din oraş. Şi multe chipuri am privit, căutînd ajutorul de care am nevoie. L-am găsit aici. Repetă ultima afirmaţie cu o voce tremurătoare şi caldă, tulburat de emoţie: L-am găsit aici.
― Eu, zice Bayta gînditoare, aş vrea să te ajut, dar zău, prietene, nu sînt o pavăză împotriva unei furtuni care mătură lumile. Să-ţi spun drept, şi eu aş avea nevoie....
Deodată răsună puternic o voce răstită care îi făcu să se înfioare:
― Aici erai, ticălos zămislit din noroi...?!
Paznicul plajei se apropiase în goană, roşu ca focul în obraji şi, rînjind furios, îl ţinti cu ţeava armei paralizante de mică putere.
― Voi doi, puneţi mîna pe el. Să nu vă scape. Îşi lăsă mîna grea să cadă atît de tare pe umărul firav al măscăriciului încît acesta scoase un scîncet de durere.
― Ce-a făcut? întrebă Toran.
― Ce-a făcut? Ei, asta-i bună! (Paznicul băgă mîna în buzunarul care-i atîrna legat de centură şi scoase o batistă de culoare purpurie cu care îşi tamponă gîtul dezgolit.) O să vă spun eu ce-a făcut. A fugit. Tot Kalganul vorbeşte despre asta şi l-aş fi recunoscut din capul locului, dacă ar fi stat în picioare ca oamenii, în loc să stea pe ţeasta aia de şoim. Îşi zgudui prada cu vădită plăcere.
― Şi de unde a scăpat, domnule? întrebă Bayta, zîmbind.
Paznicul ridică glasul. Lumea începuse să se strîngă în jur, curioasă, holbîndu-se şi dîndu-şi cu părerea, iar pe măsură ce publicul creştea, paznicul începu să se simtă din ce în ce mai important:
― De unde a scăpat? spuse el răspicat, cu o voce sarcastică. Păi, cred că aţi auzit de Catîr, nu?
Toate murmurele încetară şi Bayta se simţi dintr-o dată fulgerată de un fior rece în capul pieptului. Măscăriciul n-avea ochi decît pentru ea şi tremura încă în strînsoarea sălbatică a paznicului.
― Şi cine credeţi că e ― continuă paznicul plin de sine ― această zdreanţă de om dacă nu măscăriciul Curţii Măriei Sale, care a fugit? Îl îmbrînci şi-l scutură pe captiv: Recunoşti, măscăriciule?
Acesta însă nu putea scoate nici o vorbă de spaimă şi Bayta îi şopti pe nerăsuflate ceva lui Toran la ureche.
Cu un aer prietenos, Toran făcu un pas înainte, către paznic:
― Ei, prietene, ce-ar fi să-l laşi puţin în pace? Măscăriciul pe care l-ai prins dansa pentru noi şi n-a dansat încă de toţi banii.
― Ia te uită! Paznicul ridică vocea, brusc îngrijorat: E vorba de recompensă...
― O vei primi, dacă dovedeşti că este cel căutat. Deocamdată, ai face bine să te retragi. Cred că-ţi dai seama că deranjezi un oaspete, şi asta s-ar putea să te coste.
― Dar dumneavoastră vă amestecaţi în treburile Măriei Sale, şi asta vă va costa şi mai şi. Îl zgîlţîi din nou pe măscărici: Dă-i banii omului, blestemăţie murdară!
Toran făcu o mişcare rapidă şi smulse arma paralizantă din mîna paznicului, care începu să urle de durere şi furie. Toran îl împinse violent deoparte şi măscăriciul, eliberat, se ascunse în spatele lui.
Mulţimea, pe care abia acum o puteai cuprinde cu privirea, nu acordă prea mare atenţie acestui ultim episod al întîmplării. Cîţiva întinseră gîturile, ridicîndu-se pe vîrfuri ca să vadă mai bine, şi se formă încet o mişcare centrifugă, de parcă mai toţi doreau să se îndepărteze cît mai repede de miezul evenimentului.
