― Bătrîne, îţi închipui că individul ăsta, Catîrul, face toate jocurile. Nici vorbă! (Radolianul îşi întări spusele cu o mişcare a degetului.) După cîte-am auzit, e omul nostru, şi am auzit asta dintr-o sursă demnă de încredere, de sus. Noi îl plătim şi, probabil, tot noi am construit şi navele acelea. Să fim realişti ― cred că aşa stau lucrurile. A, sigur, pînă la urmă n-o să reuşească să înfrîngă Fundaţia, dar poate s-o şubrezească şi atunci intervenim noi.

― Numai despre asta ştii să vorbeşti, Clev? i-o tăie fata. Despre război? Mă oboseşti.

Într-un acces de galanterie, pilotul din Haven interveni împăciuitor:

― Să schimbăm subiectul. Doar n-o să le supărăm pe fete.

Celălalt repetă fraza şi bătu ritmul vorbelor cu halbă în tăblia mesei. Micile grupuri care se formaseră se destrămară chicotind şi comentînd, iar alte cîteva perechi ieşiră din chioşcul de vară din spate.

Conversaţia deveni mai generală, mai variată şi mai fără noimă...

În a doua categorie intrau aceia care ştiau ceva mai multe lucruri şi erau mai puţin siguri pe ei...

Aşa era Fran, mătăhălosul cu un singur braţ, care reprezenta Havenul ca delegat oficial şi care îşi dădea silinţa să fie la înălţime, cultivînd tot felul de amiciţii: cu femei, cînd putea, şi cu bărbaţi, cînd n-avea încotro.

Acum se odihnea în locuinţa unuia dintre noii săi prieteni, situată pe vîrful unui deal, ceea ce nu prea i se întîmplase decît o dată sau de două ori de la sosire. Noul său prieten se numea Iwo Lyon, un suflet înflăcărat din Radole. Casa lui era izolată de restul caselor şi părea să plutească singură în mijlocul unei mări de parfumuri florale şi zumzet de insecte. Fran stătea întins şi se lăfăia la soare pe mica plajă de pe o fîşie de iarbă tunsă scurt aşezată în pantă.

― N-avem aşa ceva pe Haven, zise el.

Somnolent, Iwo îi răspunse:

― Să vezi ce-i pe emisfera friguroasă. E un loc la vreo douăzeci de mile de aici unde oxigenul curge ca apa.

― Nu mai spune?

― Serios.

― Păi, să-ţi povestesc şi eu una, Iwo... În vremurile de odinioară, înainte de a-mi pierde braţul, am umblat şi eu printr-o mulţime de locuri, ştii, şi n-o să-ţi vină a crede, dar... Şi povestea ce urmă se depănă multă vreme, iar Iwo nu vru s-o creadă.

Într-un moment în care nu căsca, Iwo spuse:

― Nimic nu se mai face ca pe vremuri, ăsta-i adevărul.

― Da, şi eu am aceeaşi impresie. Ei, dar nu-i chiar aşa, îşi reveni Fran, să nu mai zici asta. Ţi-am povestit despre fiul meu, nu? El este unul din vechea şcoală, dacă vrei. Are să devină mare Neguţător, pe cinstea mea. E leit taică-su în toate, numai că s-a căsătorit.

― Vrei să zici că are un contract legal cu o fată?

― Asta vreau să zic. Eu unul nu-i văd rostul. S-au dus pe Kalgan să-şi petreacă luna de miere.

― Kalgan? Kalgan? Şi cînd a fost asta?

Fran zîmbi cu toată gura, vorbind cu subînţeles:

― Cu puţin înainte ca Lordul Kalganului, Catîrul, să declare război Fundaţiei.

― Serios?

Fran încuviinţă cu o mişcare a capului şi-i făcu semn lui Iwo să se dea mai aproape. Apoi spuse cu voce răguşită:

― De fapt, o să-ţi spun ceva, dar numai pentru urechile tale. Fiul meu a fost trimis pe Kalgan cu un scop anume. Acum n-aş vrea să se ştie chiar totul, mă înţelegi, dar dacă eşti la curent cu situaţia actuală, presupun că poţi să ghiceşti şi singur. În orice caz, băiatul meu a fost omul potrivit pentru treaba asta. Noi, Neguţătorii, am avut nevoie de puţin scandal. (Zîmbi cu subînţeles.) Aşa s-a şi întîmplat. N-o să-ţi spun cum am reuşit, dar băiatul meu s-a dus pe Kalgan, iar Catîrul şi-a trimis navele. Fiul meu!

Iwo rămase profund impresionat. Deveni, la rîndul lui, secretos:

― Foarte bine. Ştii, se zice că şi noi avem cinci sute de nave pe care sîntem gata să le aruncăm în luptă la momentul potrivit.

Iar Fran spuse răspicat:

― Poate chiar mai multe. Asta e adevărata strategie. Strategia care-mi place. (Se scărpină îndîrjit pe burtă.) Dar să nu uităm că şi Catîrul e un tip deştept. Ceea ce s-a întîmplat la Horleggor mă îngrijorează.

― Am auzit că a pierdut vreo zece nave.

― Aşa e, dar mai avea o sută, aşa că Fundaţia a trebuit să se retragă. E cît se poate de bine că tiranii aceia au fost înfrînţi, dar cam repede. Clătină neîncrezător din cap.

― Ce mă frămîntă pe mine e de unde are Catîrul toate navele astea? Se zvoneşte peste tot că noi i le facem.

― Noi? Neguţătorii? Dintre toate Lumile Independente, Havenul are cele mai mari întreprinderi producătoare de nave, dar n-am făcut pînă acum decît nave pentru noi. Crezi că e vreo lume care să construiască singură o flotă pentru Catîr, fără să-şi ia măsuri pentru o acţiune unită? Asta e un... un basm.

― Bine, dar atunci de unde le are?

― Le face singur, bănuiesc, spuse Fran ridicînd din umeri. Şi asta îmi dă fiori.

Fran clipi, căci soarele îi bătea în ochi, şi se prinse cu degetele picioarelor de rezemătoarea lustruită. Apoi adormi uşurel şi bolboroseala respiraţiei lui se pierdu în forfota şi bîzîitul insectelor.

Şi, în cele din urmă, mai existau acei cîţiva care ştiau multe, dar nu credeau nimic...

Aşa era Randu, care în cea de-a patra zi a Conferinţei tuturor Neguţătorilor intră în Pavilionul Central unde-l aşteptau cei doi bărbaţi pe care-i rugase să vină acolo. Cele cinci sute de scaune erau goale ― şi aşa aveau să rămînă.

Randu vorbi repede, aproape înainte de a se aşeza:

― Noi trei reprezentăm aproximativ jumătate din potenţialul militar al Lumilor Comerciale Independente.

― Da, spuse Mangin din Iss, eu şi colegul meu am discutat deja acest aspect.

― Sînt gata să tratăm repede şi precis, zise Randu. Nu mă interesează negocierile sau subtilităţile. Poziţia noastră e gravă.

― Ca rezultat al... îl îndemnă Ovall Gri din Mnemon.

― Al evoluţiei situaţiei din ultima vreme. Vă rog, să începem cu începutul. În primul rînd, poziţia în care sîntem nu se datorează acţiunilor noastre ; situaţia ne-a scăpat de sub control. Negocierile noastre nu s-au desfăşurat cu acest Catîr, ci cu alţi cîţiva, între care cel mai important a fost ex-lordul războinic de pe Kalgan, pe care Catîrul l-a înfrînt în momentul cel mai nepotrivit pentru noi.

― Da, dar acest Catîr este un înlocuitor mai valoros, spust Mangin. N-o să-mi mai bat mintea cu detaliile.

― S-ar putea s-o faci cînd vei cunoaşte toate detaliile. Randu îi privi semnificativ şi continuă: Acum o lună, i-am trimis pe nepotul meu şi pe soţia lui pe Kalgan.

― Nepotul tău? făcu surprins Ovall Gri. Nu ştiam că e nepotul tău.

― În ce scop? întrebă sec Mangin. Acesta? ― şi degetul lui mare descrise un cerc în aer.

― Nu. Dacă te referi la războiul declanşat de Catîr împotriva Fundaţiei, nu. Cum aş fi putut să ţintesc aşa de sus? Tînărul nu ştia nimic ― nici despre organizaţie, nici despre scopurile noastre. I s-a spus că sînt un membru neimportant al unei societăţi patriotice de pe Haven şi că misiunea lui pe Kalgan era aceea de observator amator. Intenţiile mele au fost cam neclare, trebuie să recunosc. În primul rînd, eram curios în ceea ce-l priveşte pe Catîr. E un fenomen ciudat ― însă ceea ce vă spun ştie şi un ţînc, aşa că trec peste asta. În al doilea rînd, ar fi constituit un proiect interesant şi educativ pentru un om care avea oarece cunoştinţe despre Fundaţie şi despre Rezistenţa de pe Fundaţie şi părea să promită a ne fi util în viitor. Vedeţi deci că...