Apoi se produse o busculadă şi se auzi un ordin gutural. Se formă un coridor de-a lungul căruia se apropiară doi bărbaţi cu bastoane electrice gata de acţiune. Pe bluzonul purpuriu al fiecăruia era imprimată o rază frîntă de fulger deasupra unei planete care se sfărîma în bucăţi.
O matahală cu părul negru şi cu o căutătură severă, în uniformă de locotenent, apăru în urma lor.
Se adresă cu o blîndeţe prevestitoare de primejdii, care demonstra, fără putinţă de tăgadă, că nu simţea nevoia de a striga pentru a-şi impune voinţa:
― Tu eşti cel care ne-a chemat?
Paznicul îşi mîngîie mîna brutalizată şi, cu faţa schimonosită de durere, bolborosi:
― Solicit recompensa, măria voastră, şi îl acuz pe omul acela...
― Îţi vei primi recompensa, spuse locotenentul, fără a catadicsi să-l privească. Făcu o mişcare scurtă către oamenii lui: Luaţi-l!
Toran simţi cum măscăriciul se agaţă disperat şi înnebunit de halatul lui.
Ridică glasul şi se adresă locotenentului, făcînd un efort să nu-i tremure vocea:
― Îmi pare rău, domnule locotenent, dar acest om este al meu.
Soldaţii îl ascultară fără să clipească. Unul dintre ei ridică nepăsător bastonul, dar, auzind ordinul tăios al locotenentului, îl lăsă în jos.
Silueta lui masivă şi ameninţătoare făcu un pas înainte şi rămase ţeapănă în faţa lui Toran:
― Dumneata cine eşti?
― Cetăţean al Fundaţiei, veni răspunsul răspicat al lui Toran.
Gestul său merse drept la ţintă şi dădu roade ― în faţa mulţimii cel puţin. Tăcerea ei refulată pînă atunci se dezlănţui într-un tumult de vociferări. Oricîtă teamă ar fi stîrnit Catîrul, la urma urmelor, numele lui era de dată recentă şi nu se fixase la fel de profund în conştiinţa oamenilor precum cel al Fundaţiei, care distrusese Imperiul şi care conducea despotic şi nemilos un sfert de Galaxie prin înfricoşare.
Locotenentul nu se lăsă impresionat şi spuse:
― Aveţi cunoştinţă de identitatea bărbatului din spatele dumneavoastră?
― Mi s-a spus că a fugit de la curtea conducătorului dumneavoastră, dar ştiu sigur că mi-e prieten. Veţi avea nevoie de dovezi de nezdruncinat privind identitatea lui pentru a-l lua.
Din mulţime se auziră cîteva oftaturi aprobatoare, dar locotenentul le ignoră:
― Aveţi la dumneavoastră documentele care să ateste că sînteţi cetăţean al Fundaţiei?
― Da, pe nava mea.
― Vă daţi seama că acţiunea dumneavoastră este ilegală? Aş putea ordona să fiţi împuşcat.
― Desigur, dar în cazul acesta aţi ucide un cetăţean al Fundaţiei şi trupul dumneavoastră ar putea fi trimis bucăţi pe Fundaţie drept compensaţie. Unii lorzi războinici aşa au procedat.
Locotenentul îşi linse buzele. Afirmaţia era adevărată, întrebă:
― Numele dumneavoastră?
Toran folosi avantajul creat şi spuse:
― Voi răspunde la orice întrebare cînd vom ajunge pe nava mea. Puteţi obţine numărul compartimentului la Hangar; nava e înregistrată pe numele „Bayta".
― Nu-l veţi preda pe fugar?
― Doar Catîrului, probabil. Trimiteţi-l pe stăpînul dumneavoastră.
Tonul conversaţiei scăzuse pînă la şoaptă, iar locotenentul se întoarse brusc spre oamenii săi.
― Împrăştiaţi mulţimea! spuse el, cu o ferocitate abia ţinută în frîu.
Bastoanele electrice se puseră în mişcare. Se auziră cîteva plesnituri, şi mulţimea se împrăştie în goană cu vuiet mare.
În timp ce mergeau spre Hangar, Toran îşi întrerupse starea de visare şi spuse mai mult pentru sine:
― Pentru numele Galaxiei, Bay, ce zi am avut! Eram atît de înspăimântat...
― Aşa e, spuse ea, cu o voce încă nesigură, avînd în ochi o licărire ce semăna a veneraţie, ziua asta a fost neasemuit de ciudată.
― Încă nu-mi dau seama cum s-a petrecut totul. M-am trezit cu o armă paralizantă în mînă, pe care nici nu sînt sigur c-aş fi fost în stare s-o folosesc, şi m-am răstit la locotenent. Mă întreb de ce-am făcut-o.
Se aflau într-o navă ce zbura pe distanţe scurte şi care efectua transporturi în zona plajei. Toran privi dincolo de culoarul ce despărţea şirul de scaune, spre locul pe care măscăriciul Catîrului se cuibărise ca să doarmă, şi adăugă dezgustat:
― A fost lucrul cel mai greu pe care l-am izbutit vreodată.
În acest timp, locotenentul stătea respectuos în poziţie de drepţi în faţa şefului garnizoanei, un colonel, care îi spuse:
― Ai procedat corect. Rolul tău s-a încheiat.
