Pe faţa lungă a lui Ovall apăru o strîmbătură. Apoi vorbi, arătîndu-şi dinţii:

― Prin urmare, trebuie să fi fost surprins de rezultate, pentru că nu e nimeni printre Neguţători care să nu ştie că acest nepot al tău a răpit un supus de-al Catîrului în numele Fundaţiei, oferindu-i Catîrului un casus belli *. Casus belli (lat.) ― Motiv de război (n.t.) Pentru numele Galaxiei, Randu, te-ai apucat să ne depeni poveşti răsuflate. Mi se pare greu de crezut că n-ai nici un amestec în toate astea. Hai, recunoaşte, ai făcut o treabă iscusită.

Randu clătină din cap şi părul alb i se zbîrli:

― N-am nici un amestec. Şi nici nepotul meu, care este acum reţinut pe Fundaţie şi care s-ar putea să nu mai apuce să vadă desăvîrşirea acestei trebi iscusite. Tocmai am primit veşti de la el. Capsula Personală a ajuns prin contrabandă, a trecut prin zona în care se poartă războiul, a ajuns la Haven şi a călătorit de acolo pînă aici. A făcut o lună pe drum.

― Şi...?

Randu îşi împreună mîinile şi zise cu tristeţe în glas:

― Mă tem că sîntem distribuiţi în acelaşi rol pe care l-a jucat şi fostul lord războinic de pe Kalgan. Catîrul este un mutant.

Se lăsă o linişte cumplită, iar bătăile repezi ale inimilor lor erau aproape perceptibile. Sau aşa i se năzărise lui Randu.

Cînd Mangin vorbi din nou, cu voce egală, nu lăsă impresia că se schimbase ceva în atitudinea lui:

― De unde ştii asta?

― Pentru că aşa spune nepotul meu, doar a fost pe Kalgan.

― Ce fel de mutant? Sînt multe feluri, după cum bine ştii.

Randu se sili să-şi ascundă furia:

― Da, tot felul de mutanţi, Mangin. Dar ăsta e un fel de Catîr. Ce fel de mutant ar porni ca un necunoscut, ar aduna o armată, ar stabili, după cum se spune, o bază pe un asteroid cu raza de cinci mile şi ar captura o planetă, apoi un sistem, apoi o regiune, pentru ca, în cele din urmă, să atace Fundaţia şi s-o înfrîngă la Horleggor. Şi toate astea în doi sau trei ani!

Ovall Gri ridică din umeri nedumerit:

― Deci tu crezi că va înfrînge Fundaţia?

― Nu ştiu ce să zic. Dar dacă o va face?

― Îmi pare rău, dar n-aş îndrăzni să afirm asta. Fundaţia nu poate fi înfrîntă. Ascultă, nu avem nici un alt element de la care să pornim, în afară de afirmaţia unui... ei bine, a unui băieţandru fără pic de experienţă. Să zicem că stăm o vreme deoparte. Cu toate victoriile astea ale Catîrului, nu ne-am făcut probleme pînă acum şi, dacă nu merge ceva mai departe, nu văd de ce ne-am schimba planurile. De acord?

Randu se încruntă îngrozit cînd înţelese ţesătura foarte complicată a situaţiei. Le zise amîndurora:

― S-a luat legătura cu Catîrul pînă acum?

― Nu, răspunseră cei doi într-un glas.

― E adevărat însă că am încercat. Întrunirea noastră nu are nici un rost dacă nu ajungem la el. Pînă acum, mai mult am băut decît am gîndit, mai mult am curtat decît am durat ― citez dintr-un articol de fond din Radole Tribune ―, şi toate acestea din cauză că nu-l putem contacta pe Catîr. Domnilor, avem aproape o mie de nave care aşteaptă să fie azvîrlite în luptă la momentul propice pentru a prelua controlul asupra Fundaţiei. Eu sînt de părere să schimbăm acest plan. Spun că ar fi mai bine să lansăm cele o mie de nave în luptă acum ― dar împotriva Catîrului.

― Vrei să zici în sprijinul tiranului Indbur şi al îmbuibaţilor Fundaţiei? întrebă Mangin veninos.

Randu ridică obosit o mînă:

― Scuteşte-mă de calificative... Am zis împotriva Catîrului, şi nu altceva.

Ovall Gri se ridică:

― Randu, nu vreau să am nimic de-a face cu asta. Prezintă-ţi propunera diseară în faţa întregului consiliu, dacă ţii neapărat să te sinucizi politic.

Plecă fără vreun cuvînt şi Mangin îl urmă tăcut, lăsîndu-l pe Randu să petreacă în singurătate o oră ce păru să nu se mai sfîrşească, gîndindu-se cum să rezolve această situaţie fără ieşire.

La întrunirea în plen a consiliului din acea seară, Randu nu scoase o vorbă.

Însă a doua zi dimineaţă, Ovall Gri veni pe neaşteptate în camera lui ; Ovall Gri era îmbrăcat sumar şi Inici măcar nu era pieptănat sau bărbierit.

De la masa de pe care nu strînsese încă resturile micului dejun, Randu îl privi cu uimire crescîndă, ceea ce-l făcu să scape şi pipa din mînă.

Fără altă introducere, Ovall spuse pe nerăsuflate:

― Mnemon a fost bombardată din spaţiu printr-un atac mişelesc.

― Fundaţia? întrebă Randu gînditor.

― Catîrul! izbucni Ovall. Catîrul! (Vorbea precipitat.) A fost un atac deliberat.  Majoritatea flotei noastre s-a alăturat flotilei internaţionale. Puţinele nave care au rămas ca Escadron de Pază au fost insuficiente şi făcute praf. N-au coborît încă pe planetă şi s-ar putea să n-o facă, pentru că jumătate din atacanţi au fost distruşi, dar e stare de război şi am venit să te întreb despre situaţia de pe Haven.

― Sînt încredinţat că Havenul va adera la spiritul Cartei Federaţiei. Acum înţelegi? Ne atacă şi pe noi!

― Catîrul ăsta e un descreierat. Crede că poate înfrînge tot Universul? (Începu să se bîlbîie, se aşeză şi-l apucă pe Randu de încheietura mîinii.) Supravieţuitorii noştri au raportat despre deţinerea de către Catîr a... a unei noi arme. Un anihilator de cîmp atomic.

― Ce anume?

― Majoritatea navelor noastre au fost pierdute deoarece armele lor atomice nu le-au fost de nici un folos. Aşa ceva nu s-ar fi putut produce printr-un accident sau prin sabotaj. Trebuie să fi fost o armă de-a Catîrului. N-a funcţionat perfect; efectul a fost intermitent; au existat modalităţi de a-l neutraliza ; oricum, informaţiile mele nu sînt detaliate. Îţi dai seama că o asemenea armă ar schimba natura războiului şi că, probabil, ar face ca întreaga noastră flotă să fie inutilă.

Randu se simţi dintr-o dată foarte bătrîn. Cu chipul transfigurat de disperare, spuse:

― Mă tem că a apărut un monstru care ne va devora pe toţi. Cu toate astea, trebuie să luptăm împotriva lui.

17

Vizi-Sonorul

CASA lui Ebling Mis, dintr-un cartier nu prea pretenţios din Terminus City, era binecunoscută oamenilor de ştiinţă, literaţilor şi celor informaţi de pe Fundaţie. Caracteristicile ei memorabile depindeau, subiectiv vorbind, de sursa care era lecturată. Pentru un biograf care cîntăreşte bine tot ce scrie, casa era „simbolul unui refugiu din faţa realităţii neacademice" ; un redactor de la rubrica mondenă ar fi debitat cu voluptate catifelată că era „încărcată cu o atmosferă masculină, agresivă, de dezordine nepăsătoare" ; un doctor în filosofie ar fi numit-o, fără a sta prea mult pe gînduri, „elevată, dar lipsită de organizare" ; un prieten fără titluri universitare ar fi declarat simplu că era „binevenită pentru un chef la orice oră, mai ales că-ţi poţi pune picioarele pe canapea", iar un redactor de la o emisiune săptămînală plină de ifose, în goană după amănuntul care să dea culoare, ar fi vorbit de „locuinţa simplă, din piatră, a nonconformistului chel şi stîngist, Ebling Mis".

Pentru Bayta, care în acel moment gîndea doar pentru sine şi nu pentru public şi care beneficia de avantajul informării la faţa locului, casa nu era nici mai mult, nici mai puţin decît neîngrijită.

Cu excepţia primelor cîteva zile, întemniţarea i se păruse o povară mai uşor de suportat decît aceasta jumătate de oră de aşteptare în casa psihologului ― şi poate chiar sub supraveghere secretă. Atunci măcar îl avusese pe Toran alături de ea.

Şi poate că starea de tensiune ar fi doborît-o dacă n-ar fi văzut nasul lung al lui Magnifico într-o postură care arăta, fără putinţă de tăgadă, cît era de încordat.