― De unde ştiţi toate astea? întrebă Bayta înfuriată din senin. L-a prins poliţia?
Toran încercă să o calmeze ţinînd-o de umeri, dar ea se smuci, se eliberă şi făcu un pas înainte. Bărbatul de pe Fundaţie zise calm:
― Nu l-a prins nimeni, pentru că Rezistenţa îşi sporeşte puterea şi ajunge şi în locuri ciudate. Sînt Căpitanul Han Pritcher de la Informaţii şi sînt şi eu şef de grup ― n-are importanţă sub ce nume. Se opri o clipă, apoi continuă: Nu, nu-i nevoie să mă credeţi. În meseria noastră e de preferat să fii mai degrabă bănuitor decît credul. Dar să trecem peste această introducere.
― Da, făcu Toran, chiar aşa.
― Pot să mă aşez? Vă mulţumesc. (Căpitanul Pritcher se aşeză picior peste picior, lăsîndu-şi mîna să atîrne pe speteaza scaunului.) Voi începe prin a spune că nu înţeleg ce aveţi de gînd să faceţi ― vorbesc din punctul dumneavoastră de vedere. Nu sînteţi de pe Fundaţie, dar nu e greu de bănuit că veniţi de pe una din Lumile Independente ale Neguţătorilor. Asta nu mă deranjează în mod deosebit. Totuşi, dacă nu sînt indiscret, ce aveţi de gînd cu omul acesta, cu măscăriciul pe care l-aţi salvat? Vă riscaţi viaţa păstrîndu-l.
― Nu vă putem spune încă.
― Hmm. În regulă, nici nu mi-a trecut prin minte c-o veţi face. Dar dacă vă aşteptaţi cumva să apară Catîrul în persoană, însoţit de surle, trîmbiţe, tobe şi altele, lua-ţi-vă gîndul! Catîrul nu procedează astfel.
― Poftim? exclamară Toran şi Bayta în acelaşi timp, iar din colţul în care Magnifico se ascunsese, stînd cu urechile ciulite, se auzi o izbucnire de bucurie.
― Cum aţi auzit. Şi eu am încercat să iau legătura cu el şi am procedat cu mai multă pricepere decît dumneavoastră, care sînteţi amatori în meseria asta. Nu se poate. Omul nu apare în public, nu permite să fie fotografiat sau imitat şi nu se arată decît asociaţilor celor mai apropiaţi.
― Asta explică interesul pe care-l prezentăm noi pentru dumneavoastră, domnule căpitan? întrebă Toran.
― Nu. Măscăriciul este cheia. Măscăriciul e una dintre puţinele persoane care l-au văzut. S-ar putea ca aceasta să fie dovada care-mi trebuie şi, martoră mi-e Galaxia, am nevoie de ceva pentru a trezi Fundaţia la realitate.
― Trebuie trezită? îl întrerupse tăios Bayta. Împotriva cui? Şi în ce calitate acţionaţi dumneavoastră pentru a trage semnalul de alarmă: ca rebel democrat sau ca agent al Poliţiei Secrete şi provocator?
Chipul căpitanului se crispă:
― "Doamnă Revoluţie", atunci cînd întreaga Fundaţie este ameninţată, pier atît democraţii cît şi tiranii. Să-i salvăm pe tiranii noştri de un alt tiran mai mare, pentru ca, la rîndul nostru, să-i putem răsturna pe primii.
― Cine este tiranul mai mare despre care vorbiţi? se aprinse Bayta.
― Catîrul! Ştiu suficiente lucruri despre el încît să fiu ucis în orice clipă, dacă n-aş fi precaut. Spuneţi-i măscăriciului să iasă din cameră. Ce vă voi dezvălui acum nu e pentru urechile lui.
― Magnifico! făcu Bayta, însoţindu-şi vorba cu un gest, şi măscăriciul ieşi tăcut.
Vocea căpitanului deveni gravă şi reţinută, iar Toran şi Bayta se dădură mai aproape.
― Catîrul este un individ şiret ― mult prea şiret ca să nu-şi dea seama de avantajul, fascinaţia şi strălucirea conducerii personale. Dacă renunţă la aşa ceva, înseamnă că are un motiv întemeiat. Ar putea crede că un contact personal i-ar dezvălui ceva de o importanţă covîrşitoare, ceva ce nu trebuie cunoscut. Le făcu semn să nu-l întrerupă cu întrebări şi continuă grăbit: În acest scop, m-am deplasat în locurile lui natale şi am chestionat oameni care, pentru ceea ce ştiu, nu vor trăi mult. Oricum, mai sînt doar cîţiva în viaţă, îşi amintesc de copilul născut cu treizeci de ani în urmă, de moartea mamei, de tinereţea lui ciudată. Catîrul nu este o fiinţă umană!
Cei doi ascultători se traseră înapoi, îngroziţi de implicaţiile nebănuite. Nici unul nu înţelese pentru moment prea limpede, dar ameninţarea era reală.
― E un mutant, continuă căpitanul, şi asta rezultă cu claritate din cariera lui plină de succese. Nu ştiu ce putere are sau în ce măsură poate fi ceea ce romanele noastre de aventuri numesc "supraom", însă ascensiunea lui de la zero pînă la stăpînirea Kalganului, în numai doi ani, este revoltătoare. Înţelegeţi pericolul, nu-i aşa? În Planul Seldon se pot calcula accidente genetice sau calităţi biologice imprevizibile?
― Nu-mi vine a crede, spuse rar Bayta. E o capcană pe care n-o înţeleg. Dacă e supraom, de ce nu ne-au ucis oamenii lui cînd au avut prilejul s-o facă?
― V-am spus că nu ştiu în ce măsură a acţionat mutaţia. S-ar putea să nu fie încă pregătit pentru a ataca Fundaţia, şi ar fi un semn de mare înţelepciune să ne opunem oricărei provocări pripite. Mă lăsaţi să discut cu măscăriciul?
Căpitanul se aşeză în fata lui Magnifico, care începu să tremure. Era clar că nu avea încredere în acest bărbat solid şi rigid care-l sfredelea cu privirea.
― L-ai văzut vreodată pe Catîr cu ochii tăi? începu căpitanul calm.
― Ba chiar prea bine, bunule domn. Şi i-am simţit şi greutatea palmei.
― Nu mă îndoiesc de asta. Poţi să-l descrii?
― Mi-e groază să-mi amintesc, înălţimea voastră. E un bărbat cu o statură impunătoare, cu părul purpuriu aprins. Pe lîngă el, chiar şi dumneavoastră aţi părea un pitic. Adunîndu-mi toată puterea şi greutatea trupului, am încercat odată să-i clintesc o mînă, dar n-am reuşit. (Pe cît de slab şi de pipernicit era, Magnifico păru să se prăbuşească şi să devină o grămăjoară minusculă de biaţe şi picioare.) Adeseori, ca să-şi distreze generalii sau doar ca să se amuze, mă ridica la o înălţime ameţitoare, trecîndu-şi un singur deget prin centura mea, şi mă punea să-i recit poeme. Mă lăsa jos numai după ce alcătuiam douăzeci de versuri, fiecare improvizat şi cu rimă perfectă, căci altfel mă ridica din nou. Are o putere înspaimîntătoare, bunule domn, pe care o foloseşte cu o cruzime de nedescris, iar ochii săi, mărite domn, nu-i vede nimeni.
― Ce vrei să spui?
― Mărite domn, poartă ochelari de un fel nemaiîntîlnit. Se spune că sînt opaci şi că vede prin ei graţie unei vrăji nebănuit de puternice care depăşeşte puterile omeneşti. Am mai auzit ― spunînd acestea, vocea îi deveni reţinută şi misterioasă ― că a-i vedea ochii înseamnă a-ţi găsi moartea, căci ucide cu ochii, mărite domn.
Magnifico îşi roti privirea spre fiecare şi spuse cu o voce pierdută:
― Pe viaţa mea, acesta-i adevărul!
Bayta oftă adînc:
― Se pare că aveţi dreptate, domnule căpitan. Vreţi să preluaţi conducerea?
― Păi, să vedem cum stau lucrurile. Nu datoraţi nimic aici? Bariera de deasupra Hangarului este ridicată?
― Putem pleca oricînd.
― Atunci plecăm imediat. Catîrul s-ar putea să nu dorească să supere Fundaţia, dar el riscă enorm dacă-l lasă pe Magnifico să scape. De-aia s-a făcut atîta zarvă după fuga acestui amărît. S-ar putea, totodată, să fim aşteptaţi de cîteva nave imediat cum ne ridicăm. Iar dacă vom dispărea fără urmă în spaţiu, pe cine să învinuieşti de crimă?
― Aşa e, îl aprobă Toran pierdut.
― Aveţi, totuşi, un scut şi probabil că nava dumneavoastră e mai rapidă decît oricare alta de aici, aşa că, imediat ce ieşim din atmosferă, îndreptaţi-vă nepăsători spre cealaltă emisferă, apoi îndepărtaţi-vă de planetă cu viteză maximă.
― Da, spuse Bayta cu răceală, şi cînd ne vom întoarce pe Fundaţie ce vom face, domnule căpitan?
