― Bine, bine, dacă asta te face fericit. Fă-mi, totuşi, o favoare, te rog. Numai dacă, dar numai dacă bătrînul Seldon îşi va ţine cuvîntarea, lasă-mă şi pe mine să asist la Marea Deschidere.

― În regulă. Acum, pleacă de-aici. Şi să nu te mai văd în faţa ochilor nouă săptămîni.

― Cu plăcere incalificabilă, oroare uscată a naturii, bolborosi Mis în barbă şi plecă.

18

Prăbuşirea Fundaţiei

ÎN JURUL Bolţii Timpului se crease o atmosferă care, din mai multe motive, era greu de explicat. Nu era un aer de degradare, pentru că Bolta, bine iluminată şi bine întreţinută, cu desenul coloristic al pereţilor încă foarte proaspăt şi cu şirurile de scaune confortabile fixate în podea, părea proiectată să dureze o veşnicie. Nici măcar nu era din cale-afară de veche, pentru că cele trei secole care trecuseră peste ea nu lăsaseră nici o urmă. Nu era vizibil nici un efort în construcţia clădirii care să trezească un respect exagerat sau veneraţie, pentru ca înzestrările erau simple sau, mai degrabă, sobre.

Cu toate acestea, după ce se adunau toate minusurile şi se făcea totalul, mai rămînea ceva: acel cubicul de sticlă care domina jumătate din încăpere, cu goliciunea lui străvezie. De patru ori în decurs de trei secole, simulacrul viu al lui Hari Seldon stătuse acolo şi vorbise. De două ori, vorbise fără să aibă auditoriu.

De-a lungul a trei secole, şi respectiv nouă generaţii, bătrînul, care anticipase zilele măreţe ale Imperiului Universal, înţelesese mai multe despre Galaxia stră-ultra-stră-strănepoţilor săi decît cei care trăiau în prezent.

Cubicului gol aştepta răbdător.

Primul sosi Primarul Indbur al Treilea, care călătorise cu automobilul lui de sărbătoare pe străzi tăcute ce purtau pecetea îngrijorării pe care o trăia oraşul. Îşi adusese cu el propriul scaun, care era mai înalt şi mai confortabil decît cele de aici. Îl aşezase în faţa celorlalte, astfel că Indbur domina totul, mai puţin limpezimea goală de sticlă din faţa lui. Funcţionarul din stînga sa înclină capul ceremonios:

― Excelenţă, s-au făcut toate demersurile pentru o transmisie subeterică cît mai largă în vederea anunţului oficial pe care îl veţi citi astă-seară.

― Bine. Între timp, programele interplanetare speciale în legătură cu Bolta Timpului să continue. Bineînţeles că nu se vor face previziuni sau speculaţii de nici un fel asupra acestui subiect. Reacţia populară continuă să fie satisfăcătoare?

― Desigur, Excelenţă. Zvonurile răutăcioase care circulau în ultimul timp s-au mai calmat, încrederea a sporit.

― Bine!

Primarul îi făcu semn funcţionarului să plece şi-şi aranjă papionul.

Mai erau douăzeci de minute pînă la amiază!

Înalţii sprijinitori ai primăriei ― liderii marilor Organizaţii Comerciale ― apărură cîte unul sau cîte doi, cu pompa cuvenită statutului lor financiar sau al favorurilor de care se bucurau din partea primarului. Se prezentară pe rînd în faţa acestuia pentru a li se adresa cîteva cuvinte politicoase şi se aşezară pe locurile rezervate.

Undeva, nelalocul său în ceremonialul rigid al acestei zile, Randu din Haven îşi făcu apariţia, croindu-şi drum, neanunţat, către scaunul primarului.

― Excelenţă! bolborosi el şi se înclină.

Indbur se încruntă:

― Nu ţi s-a acordat audienţă.

― Excelenţă, am solicitat o audienţă acum o săptămînă.

― Regret, dar problemele de stat pe care le presupune apariţia lui Seldon au...

― Regret nespus, Excelenţă, dar trebuie să vă cer să contramandaţi ordinul prin care navele Neguţătorilor Independenţi sînt distribuite în Flota Fundaţiei.

Indbur se înroşi la faţă de furie pentru că fusese întrerupt:

― Nu e momentul potrivit pentru o asemenea discuţie.

― Excelenţă, e singurul moment potrivit, şopti Randu îngrijorat. Ca reprezentant al Lumilor Comerciale Independente, vă declar că nu ne vom supune unei asemenea hotărîri. Trebuie să fie contramandată înainte ca Seldon să rezolve problema noastră. De îndată ce starea de urgenţă va trece, va fi prea tîrziu ca să negociem, şi alianţa noastră se va dezmembra.

Indbur îl privi cu răceală pe Randu:

― Înţelegi că eu sînt şeful Forţelor Armate ale Fundaţiei? Am dreptul să hotărăsc politica militară, sau nu?

― Excelenţă, aveţi acest drept, dar unele acţiuni sînt dezavantajoase.

― Nu recunosc nici un dezavantaj. E periculos să permit oamenilor voştri să posede flote separate în aceste clipe de cumpănă. Acţiunile neconcertate fac jocul inamicului. Trebuie să fim uniţi, ambasadorule, atît din punct de vedere militar, cît şi politic.

Randu simţi că nu mai poate scoate o vorbă şi se sufocă de indignare. Făcu uitată folosirea titlului de adresare:

― Vă simţiţi în siguranţă acum, cînd Seldon va vorbi, şi de aceea acţionaţi împotriva noastră. Cu o lună în urmă, cînd navele noastre l-au învins pe Catîr la Terel, eraţi maleabil şi conciliant. Aş dori să vă reamintesc, domnule, că Flota Fundaţiei este cea care a fost învinsă clar în cinci bătălii şi că navele Lumilor Comerciale Independente au cîştigat victoriile pentru dumneavoastră.

Indbur se încruntă ameninţător:

― Nu mai eşti binevenit pe Terminus, domnule ambasador. Astă-seară se va solicita încheierea misiunii dumitale aici. În plus, legăturile dumitale cu forţele democratice subversive de pe Terminus vor fi ― au şi fost deja ― investigate.

― Cînd voi pleca eu, vor pleca şi navele noastre, răspunse Randu. Nu ştiu nimic despre democraţii la care vă referiţi. Ştiu doar că navele Fundaţiei s-au predat Catîrului prin trădarea ofiţerilor dumneavoastră superiori, nu a piloţilor sau soldaţilor de rînd, fie ei democraţi sau altceva. Vă declar că douăzeci de nave ale Fundaţiei s-au predat la Horleggor din ordinul contra-amiralului, cînd erau încă nevătămate şi neînfrînte. Contra-amiralul era asociatul dumneavoastră apropiat ― el a fost preşedinte al tribunalului care l-a judecat pe nepotul meu la sosirea de pe Kalgan. Nu este singurul caz pe care-l cunosc, aşa că navele şi oamenii noştri nu se vor expune riscurilor sub conducerea unor potenţiali trădători.

― Vei fi scos sub pază la plecarea de-aici, spuse Indbur.

Randu se îndepărtă sub privirile tăcute şi dispreţuitoare ale păturii conducătoare de pe Terminus.

Mai erau zece minute pînă la amiază!

Bayta si Toran sosiseră deja. Se ridicară de pe locurile din spatele sălii şi-i făcură semn lui Randu să se apropie.

― Aţi venit, pînă la urmă, spuse el zîmbind trist. Cum de-aţi reuşit?

― Magnifico a fost politicianul nostru, spuse Toran zîmbind larg. Indbur insistă ca Magnifico să facă o compoziţie pentru Vizi-Sonor avînd ca temă Bolta Timpului şi pe el însuşi, fără îndoială, drept erou principal. Magnifico a refuzat să participe fără noi, şi n-a fost chip să-l clintească din ale lui. Ebling Mis e sau, mai exact, era cu noi. Trebuie că umblă de colo-colo. Apoi, cu un acces de gravitate şi îngrijorare, întrebă: Hei, ce s-a întîmplat, unchiule? Nu arăţi deloc bine.

Randu înclină din cap aprobator:

― Aşa e, Toran. Ne aşteaptă vremuri grele. Tare mi-e teamă că după ce va fi eliminat Catîrul va veni şi rîndul nostru.

O siluetă cu ţinuta dreaptă şi solemnă, îmbrăcată în alb, se apropie şi-i salută cu o plecăciune sobră.

Ochii negri ai Baytei erau numai zîmbet în timp ce-i întinse mina:

― Căpitane Pritcher! Deci eşti în misiune spaţială?

Căpitanul strînse uşor mîna întinsă şi se înclină din nou.

― Nici vorbă de aşa ceva. Înţeleg că doctorul Mis a insistat să vin şi eu aici, dar numai pentru o perioadă de timp. Mă voi întoarce la treburile mele mîine. Cît e ceasul?

Era douăsprezece fără două minute!