Indbur rearanjă obiectele pe locurile lor iniţiale cu mişcări febrile. Spuse repede şi precipitat:

― Nu ai nici un drept să dai buzna aici. Dacă ţi-ai fi prezentat teoria...

― Dar nu e o teorie.

― Iar eu spun că este o teorie. Dacă ai fi prezentat-o cu probe şi argumente într-un mod adecvat, ar fi mers la biroul de Ştiinţe Istorice. Acum ar fi fost tratată cu toată seriozitatea, analiza rezultată mi-ar fi fost prezentata mie şi apoi, desigur, s-ar fi întreprins măsurile ce se cuveneau. Aşa, însă, m-ai sîcîit pe mine fără nici un motiv întemeiat. Aha, uite-o aici!

Ţinea în mînă o foaie de hîrtie argintie şi transparentă pe care o scutură în direcţia solidului psiholog.

― Acesta este un scurt rezumat pe care-l pregătesc eu însumi, săptămînal, privind problemele externe care apar. Ascultă: am încheiat negocierile pentru un tratat comercial cu Mores, continuăm negocierile pentru un altul cu Lyonesse, am trimis o delegaţie la nu ştiu ce sărbătorire pe Bonde, am primit nu ştiu ce plîngere de pe Kalgan şi am promis să o soluţionăm, am protestat împotriva unor practici comerciale ilegale din Asperta, iar ei au promis să rezolve problema, şi altele, şi altele, tot aşa. (Privirea primarului alunecă în josul listei cu notaţii codificate şi apoi aşeză cu atenţie foaia la locul ei în dosarul potrivit, din locul potrivit.) Îţi spun eu, Mis, că de aici nu rezultă decît adieri de ordine şi pace...

Uşa de la capătul îndepărtat se deschise şi în birou intră, într-o manieră dramatică, fără nici o legătura cu viaţa reală, o notabilitate îmbrăcată într-un costum simplu.

Indbur dădu să se ridice de pe scaun, dar se răzgîndi. Avu ciudata şi ireala senzaţie că lumea se învîrteşte în jurul lui, senzaţie pe care mulţi dintre noi o încercăm atunci cînd se întîmplă prea multe într-o singură zi. După ce Mis intrase cu forţa şi-l enervase, acum apărea, la fel de nepotrivit, secretarul său, care cel puţin cunoştea regulile casei.

Acesta făcu o plecăciune adîncă. Indbur întrebă tăios:

― Ce e?

Secretarul răspunse cu capul plecat, de parcă s-ar fi adresat pardoselii:

― Excelenţă, Căpitanul Han Pritcher de la Informaţii s-a întors de pe Kalgan, încălcînd ordinele dumneavoastră, şi a fost întemniţat potrivit ordinului dumneavoastră anterior ― ordinul X20-5l3. Acum îşi aşteaptă execuţia. Cei care-l însoţesc au fost reţinuţi pentru interogatoriu şi s-a întocmit un raport complet.

Exasperat, Indbur spuse:

― S-a primit un raport complet. Şi?

― Excelenţă, Căpitanul Pritcher a raportat, cam confuz, despre existenţa unor planuri primejdioase din partea noului Lord al Kalganului. Nu i s-a acordat dreptul la replică, potrivit ordinelor anterioare ― ordinul dumneavoastră X 20-65l ―, dar afirmaţiile lui au fost înregistrate şi vi s-a înaintat un raport complet.

― S-a primit un raport complet. Şi? urlă Indbur.

― Excelenţă, în ultimul sfert de oră au fost primite o serie de rapoarte de la frontiera Salinniană. Nave identificate ca aparţinînd Kalganului au pătruns pe teritoriul Fundaţiei fără autorizaţie. Navele sînt înarmate. Au avut loc lupte.

Secretarul se aplecă pînă la pămînt. Indbur rămase în picioare. Ebling Mis se scutură ca să-şi revină din surpriză, îl apucă pe secretar de mînă, îl ridică în picioare şi-l lovi sănătos peste umăr:

― Hei, ai face bine să-l eliberezi pe acest Căpitan Pritcher şi să-l trimiţi încoace. Acum, ieşi!

Secretarul plecă şi Mis se întoarse către primar:

― N-ar fi cazul să pui maşinăria în mişcare, Indbur? Patru luni, îţi aminteşti?

Indbur rămase cu ochii pierduţi. Doar un deget părea că mai are viaţă în el, şi acesta trasa triunghiuri tremurătoare pe suprafaţa lucioasă a biroului.

l6

Conferinţa

CÎND cele douăzeci şi şapte de Lumi Comerciale Independente, unite doar prin neîncrederea faţă de planeta-mamă a Fundaţiei, realizează împreună o întrunire şi fiecare dintre ele este animată de mîndria născută din propria-i neînsemnătate, încurajată şi întărită de propria-i insularitate şi împătimită de pericole eterne, există o serie de negocieri preliminare, de o meschinărie îndeajuns de mare, care pot să-i descurajeze pînă şi pe cei mai perseverenţi în a le depăşi.

Nu este suficient să fixezi dinainte detalii, precum metoda de votare sau modul de alegere a reprezentanţilor. Acestea devin probleme de importanţă politică. Nu este de ajuns să stabileşti problemele prioritare la masa de seară sau la tratative, pentru că acestea sînt probleme de importanţă socială.

Fusese mai greu să se stabilească locul întrunirii ― pentru că aceasta era o problemă de un covîrşitor provincialism. Şi, în cele din urmă, căile întortocheate ale diplomaţiei au condus către lumea Radole, pe care unii comentatori o sugeraseră dintru început, din simplul şi logicul motiv că avea o poziţie centrală.

Radole era o lume unică şi, ca potenţial militar, deţinea cea mai slabă forţă între cele douăzeci şi şapte de Lumi. Aceasta fusese încă un factor care atîrnase greu în logica alegerii.

Era o lume ca o panglică ― şi Galaxia e plină de lumi ca aceasta, dintre care cele locuibile constituie o raritate. Cu alte cuvinte, cele două jumătăţi ale ei stăteau îndreptate spre veşnicele extreme de arşiţă şi frig, iar regiunea în care viaţa era posibilă se afla în panglica subţire a zonei crepusculare.

O asemenea lume pare a fi, în mod invariabil, neatrăgătoare pentru cei ce n-au încercat să se stabilească acolo, dar există locuri plasate strategic, şi Radole City era aşezat într-un astfel de loc.

Se întindea de-a lungul pantelor domoale ale unor dealuri mici, în faţa unor munţi teşiţi care-l mărgineau spre graniţa emisferei reci şi care opreau înaintarea înspăimîntătoare a gheţurilor. Aerul cald şi uscat al emisferei însorite venea în valuri asupra oraşului, iar dinspre munţi era pompată prin conducte apa ― şi astfel, Radole City devenise o grădină continuă, plutind într-o dulce dimineaţă de iunie fără de sfîrşit.

Fiecare casă se cuibărea între florile propriei grădini, expusă tuturor elementelor îmblînzite. De dragul comerţului exterior, pe care îl dezvoltaseră pînă într-atît încît Radole devenise o lume mai degrabă productivă decît o lume tipică a Neguţătorilor, fiecare grădină era un teren horticol pe care plantele luxuriante creşteau în împerecheri stranii.

Prin urmare, în felul său, Radole City era un mic petic smuls din Eden, o unică oază de blîndeţe şi de lux pe o planetă altfel îngrozitoare, ceea ce fusese, de asemenea, un element ce atîrnase greu în această alegere.

Ciudăţenia mai venea şi din fiecare dintre cele douăzeci şi şase de Lumi de Neguţători: delegaţi, soţii, secretare, jurnalişti, nave şi echipajele acestora. Populaţia din Radole aproape că se dublase, iar resursele erau puse la grea încercare. Se mînca după dorinţă, se bea după voia fiecăruia şi nu se dormea defel.

Şi totuşi, printre oaspeţii care forfoteau de colo-colo, doar cîţiva nu erau pe deplin conştienţi că întreaga Galaxie se mistuia încet într-un sol de război tăcut şi aducător de somn. Cei care realizau acest lucru puteau fi împărţiţi în trei categorii. Din prima făceau parte cei care ştiau puţine şi se dovedeau neîncrezători...

Aşa era şi tînărul pilot spaţial care purta la şapcă o cocardă cu inscripţia Haven şi care, ţinînd paharul în dreptul ochilor, reuşise să prindă privirea fetei din Radole ce stătea în faţa lui şi zîmbea. El tocmai spunea:

― Am trecut exact prin zona în care se poartă războiul ca să ajungem aici, şi am făcut-o dinadins. Vreme de un minut-lumină am călătorit în zona neutră, foarte aproape de Horleggor...

― Horleggor? se băgă în vorbă un localnic cu picioare lungi, care făcea pe gazda acestei adunări. Acolo a fost înfrînt Catîrul săptămîna trecută, nu?

― De unde ai auzit? întrebă pilotul cu superioritate.

― De la un post de radio al Fundaţiei.

― Daa? Păi află de la mine: Catîrul a ocupat Horleggorul. Aproape că ne-am ciocnit de un convoi de nave de-ale lui care tocmai dintr-acolo veneau Cînd rămîi la locul bătăliei, iar învingătorul se îndepărtează în goană, nu înseamnă că ai fost înfrînt.

În discuţie interveni cineva cu o voce puternică şi guturală:

― Nu mai vorbiţi aşa. Întotdeauna Fundaţia primeşte primele lovituri acolo unde-o doare mai tare. Ascultaţi la mine: mai aveţi puţină răbdare şi veţi vedea. Bătrîna Fundaţie ştie cînd să se întoarcă. Şi atunci să te ţii: Poc! Cel care vorbise tăcu şi zîmbi uşor batjocoritor.

― Oricum ar fi, zise pilotul de pe Haven, după o scurtă pauză, aşa cum vă relatam, noi am văzut navele Catîrului şi arătau tare bine. Vă spun eu ― păreau noi.

― Noi? făcu localnicul gînditor. Le construiesc chiar ei? (Rupse o frunză din ramura ce-i atîrna deasupra capului, o mirosi cu delicateţe, apoi o zdrobi între dinţi, şi seva verzuie răspîndi în jur o aromă mentolată.) Vrei să-mi spui mie că au înfrînt navele Fundaţiei cu hîrburi făcute de ei? Hai, mai zi ceva.

― Le-am văzut, amice. Doar ştiu încă să deosebesc o navă de o cometă, nu crezi?

Localnicul se dădu mai aproape de pilot şi se aplecă spre el:

― Ştiu eu ce ştiu. Ascultă, nu te lăsa păcălit. Războaiele nu pornesc din senin, iar noi avem o gloată de deştepţi care fac jocurile.

Apoi un altul zise cu o voce răstită:

― Aşteaptă pînă-n ultima clipă, şi atunci: Bum! Zîmbi tîmp cu toată gura către fată, care se trase deoparte.