― Am înţeles, domnule.

Întrevederea se sfîrşi şi, cincizeci de minute mai tîrziu, o navă de salvare se desprinse de pe nava Far Star.

l0

ONUM BARR era bătrîn, prea bătrîn ca să se mai teamă de ceva. De cînd cu ultimele tulburări, locuise singur la marginea tărîmului, cu puţinele cărţi pe care le putuse salva dintre ruine. Nu avea a se teme că va pierde ceva, cu atît mai puţin viaţa lui amărîtă, aşa că îl primi pe intrus fără să se clintească.

― Uşa era deschisă, explică necunoscutul.

Vorbise precis şi direct, iar Barr nu putu să nu observe arma uşoară din oţel cu reflexe albăstrii pe care o purta la şold. În semiîntunericul din cămăruţa sa, Barr văzu strălucirea palidă a scutului de forţă înveşmîntîndu-l pe bărbat.

Spuse obosit:

― N-are nici un rost s-o ţin închisă. Doriţi ceva de la mine?

― Da. (Necunoscutul rămase în picioare în mijlocul camerei. Avea o statură impunătoare.) Casa ta este singura pe care am găsit-o în împrejurimi.

― E cam pustiu locul, aprobă Barr, dar există un oraş spre est. Îţi pot arăta drumul.

― Numai puţin. Pot să mă aşez?

― Dacă te ţine scaunul, răspunse bătrînul cu gravitate. Şi scaunele aveau o vîrstă respectabilă. Relicve ale unei tinereţi mai luminoase.

Necunoscutul spuse:

― Mă numesc Hober Mallow. Vin dintr-o provincie îndepărtată.

― Limba te-a trădat de mult. Eu sînt Onum Barr de Siwenna ― pe vremuri patrician al Imperiului.

― Atunci aici este Siwenna. Am avut doar nişte hărţi vechi după caje m-am orientat.

― Cu siguranţă că sînt vechi dacă poziţia stelelor este greşită.

Barr rămase nemişcat, iar privirea celuilalt deveni visătoare. Observă că scutul de forţă atomică dispăruse şi recunoscu imediat că această persoană nu mai părea impresionantă pentru străini sau pentru duşmanii săi.

― Casa mi-e sărăcăcioasă şi rezervele neînsemnate, spuse Barr. Putem împărţi tot ce am dacă stomacul tău poate digera pîine neagră şi porumb uscat.

Mallow clătină din cap.

― Nu, am mîncat şi nu pot zăbovi. Vreau să ştiu cum pot ajunge la centrul de guvernămînt.

― Asta e uşor, şi cu toate că sînt sărac nu dau nimic de la mine. Vrei să spui, capitala planetei sau a Sectorului Imperial?

Tînărul întrebă nedumerit:

― Nu corespund? Nu e aici Siwenna?

Bătrînul patrician încuviinţă printr-o mişcare a capului, apoi spuse:

― Ba da, Siwenna. Dar Siwenna nu mai este capitala Sectorului Normannic. Te-a tras pe sfoară harta aceea veche. Statele nu-şi schimbă poziţia nici după secole, însă graniţele politice sînt mai fluide.

― Păcat. Mai bine-zis, mare păcat. Noua capitală e departe?

― Pe Orsha II. La douăzeci de parseci depărtare. O să găseşti pe hartă. Ce vechime are?

― O sută cincizeci de ani.

― E atît de veche? (Bătrînul suspină.) Multe s-au întîmplat de atunci. Cunoşti evenimentele?

Mallow dădu încet din cap.

Barr spuse:

― Eşti norocos. A fost o vreme cumplită pentru provincii, în afară doar de perioada în care a domnit Stannel VI, iar el a murit acum cincizeci de ani. De atunci s-au ţinut lanţ, cînd rebeliuni şi ruină, cînd ruină şi revolte.

Barr se întrebă dacă nu cumva devenise prea vorbăreţ. Viaţa era plicticoasă şi singuratică, şi rareori avea prilejul de a discuta cu cineva.

Mallow întrebă repezit:

― Ruină? După cîte spui s-ar părea că provincia este săracă.

― La scară absolută, probabil că nu. Resursele fizice a douăzeci şi cinci de planete mari nu se epuizează atît de repede. Totuşi, în comparaţie cu bunăstarea din secolul trecut, ne-am scufundat de tot şi nu se vede vreun semn de îmbunătăţire a situaţiei; nici vorbă încă de aşa ceva. Dar de ce te interesează atît de mult problemele astea, tinere? Eşti foarte alert şi ochii-ţi strălucesc!

Neguţătorul fu cît pe ce să roşească, pentru că ochii stinşi ai bătrînului păreau să-l sfredelească pînă în străfunduri, făcîndu-l să zîmbească la ceea ce vedeau, cînd spuse:

― Ascultă. Sînt neguţător undeva la marginea Galaxiei. Am găsit nişte hărţi vechi şi am pornit să descopăr noi pieţe. E normal să fiu afectat aflînd de sărăcia provinciilor. Nu poţi cîştiga bani într-o lume decît dacă există bani de cîştigat. Acum, spune-mi, unde-i Siwenna, de exemplu?

Bătrinul se aplecă puţin în faţă:

― Nu pot să-ţi spun. Şi ce ţi-am spus e de ajuns, probabil. Dar chiar eşti neguţător? Semeni mai degrabă cu un războinic. Ţii tot timpul mîna pregătită să înşface arma şi mai văd şi o cicatrice pe obrazul tău.

Mallow ridică semeţ capul:

― Fiecare îşi face legea lui acolo de unde vine. Luptele şi cicatricile fac parte din profitul neguţătorului. Lupta e utilă doar dacă ies ceva bani, în cele din urmă, dar dacă obţin banii şi fără luptă, cu atît mai bine. Întrebarea e: găsesc eu aici bani de ajuns ca să merite să mă bat? După cîte înţeleg, sînt destule motive să iasă o încăierare.

― Destule, încuviinţă Barr. Te poţi înrola în armata lui Wiscard, sau în ce-a mai rămas din ea, pe Stelele Roşii. Totuşi nu ştiu dacă poţi numi război sau piraterie ceea ce fac ei. Îţi poţi oferi serviciile actualului nostru vicerege ― ajuns vicerege graţie asasinatului, jafului, pustiirii şi graţie cuvîntului unui Impărat-copil care a fost de mult asasinat.

― Nu prea vorbeşti frumos despre vicerege, patriciene Barr, spuse Mallow. Dacă sînt unul dintre spionii lui?

― Şi ce dacă ai fi? zise Barr cu amărăciune. Ce-mi poţi lua? Făcu un gest cu mîna descărnată către interiorul sărăcăcios al casei dărăpănate.

― Viaţa!

― Viaţa mă va părăsi în curînd. Şi aşa am trăit cu cinci ani mai mult decît ar fi trebuit. Dar nu eşti unul dintre oamenii viceregelui. Dac-ai fi, probabil că instinctul de conservare m-ar îndemna să-mi ţin gura.

― De unde ştii?