Bătrinul pufni în rîs.

― Eşti cam bănuitor. Hai, pariez că te gîndeşti că încerc să te determin să vorbeşti de rău guvernul. Nu, politica nu mai e de mine.

― Nu mai e? Se poate întîmpla aşa ceva? Cuvintele pe care le-ai folosit pentru a-l descrie pe vicerege oare ce-au fost? Asasinat, jaf şi altele. Nu sunau deloc obiectiv. Aşa că nu-mi spune că politica nu mai e de tine.

Bătrînul ridică din umeri.

― Amintirile rănesc atunci cînd năvălesc dintr-o dată. Ascultă! Ascultă şi judecă singur! Cînd Siwenna era capitala provinciei, eu eram patrician şi membru al Senatului provincial. Familia mea avea rădăcini adînci şi era respectată. Unul dintre străbunicii mei fusese... A, nu, să lăsăm asta. Gloria trecută nu ţine de foame.

― După cîte înţeleg, spuse Mallow, a avut loc un război civil sau o revoluţie.

Chipul lui Barr se întunecă.

― Războaiele civile sînt cronice în vremurile astea de pierzanie, dar Siwenna s-a ţinut deoparte. Sub conducerea lui Stannel VI, aproape îşi redobîndise prosperitatea de odinioară, însă i-au succedat împăraţi nevolnici, şi împăraţi nevolnici înseamnă viceregi puternici. Ultimul nostru vicerege, acelaşi Wiscard, ale cărui hoarde se hrănesc încă din comerţul dintre Stelele Roşii, ţintea, nici mai mult nici mai puţin, decît Purpura Imperială. Nici măcar nu era primul care ţintea atît de sus, chiar dacă ar fi reuşit. Dar a dat greş. Pentru că atunci cînd nava-amiral a Împăratului s-a apropiat de provincie în fruntea unei flote, Siwenna s-a răsculat împotriva rebelului ei vicerege. Tăcu întristat.

Mallow îşi dădu seama că stătea încordat pe marginea scaunului şi se controla să nu alunece jos.

― Te rog să continui, domnule!

― Mulţumesc, spuse Barr cu o voce obosită. Frumos din partea ta că-i cînţi în strună unui bătrîn. S-au răsculat, sau mai degrabă ne-am răsculat, pentru că şi eu am fost unul dintre liderii mai mici. Wiscard a părăsit Siwenna cu puţin timp înaintea noastră, iar planeta cu provincia ei au fost oferite pe tavă amiralului, împreună cu toate dovezile de loialitate faţă de Împărat. Nu ştiu de ce toate astea. Poate că ne-am simţit loiali faţă de simbolul, dacă nu faţă de persoana Împăratului ― un copilandru crud şi nemilos. Probabil că ne temeam de ororile unui asediu.

― Şi? îl îndemnă Mallow cu precauţie.

― Şi ― veni răspunsul sumbru ― asta nu l-a mulţumit pe amiral. Voia să se împăuneze cu gloria de a cuceri o provincie nesupusă, iar oamenii lui doreau să prade tot ce se putea. Aşa că, în timp ce poporul era încă adunat în oraşele mari, ovaţionîndu-i pe Împărat şi pe amiralul său, el a ocupat toate centrele militare şi apoi a ordonat ca populaţia să fie măcelărită cu bombe atomice.

― Sub ce pretext?

― Sub pretextul că poporul se răsculase împotriva viceregelui, unsul Împăratului. Iar amiralul a devenit noul vicerege, după o lună de masacre, jafuri şi teroare. Am avut şase fii. Cinci au murit în diferite feluri. Am avut o fiică. Sper, pentru binele ei, că a murit şi ea. Eu am scăpat cu viaţă pentru că eram bătrin. M-am aciuit aici, prea bătrîn ca să-i mai provoc vreo grijă viceregelui. (Îşi plecă îndurerat capul.) Nu mi-au lăsat nimic deoarece contribuisem la izgonirea unui guvernator rebel şi-l lipsisem de glorie pe amiral.

Mallow rămase tăcut în aşteptare.

― Şi ce s-a întîmplat cu cel de-al şaselea fiu al tău? întrebă el, cu voce şoptită.

Barr zîmbi cu răceală.

― E în viaţă, pentru că s-a înrolat ca soldat în armata amiralului. Sub nume de împrumut. E tunar în flota personală a acestuia. A, nu, ţi-am citit privirea. Nu e un fiu nedemn. Mă vizitează cînd poate şi-mi mai lasă cîte ceva de mîncare. Mă ţine în viaţă. Într-o bună zi, viceregele nostru cel măreţ şi împovărat de glorie se va tăvăli în ţărînă, iar fiul meu va fi călăul lui.

― Şi spui asta unui necunoscut? Îţi pui fiul în pericol de moarte?

― Ba nu. Îl ajut făcîndu-i un nou duşman. Şi de-aş fi prieten cu viceregele aşa cum îi sînt duşman, l-aş sfătui să pună navă lîngă navă în spaţiu pînă la marginea Galaxiei.

― Nu sînt nave acolo?

― Ai văzut tu vreuna? Te-a împiedicat vreo navă de pază să pătrunzi pînă aici? Cu foarte puţine nave şi cu provinciile vecine măcinate de intrigi şi inegalităţi, nici una nu poate fi folosită pentru apărarea sorilor barbari din exterior. Pînă la sosirea ta nu ne-a ameninţat niciodată vreun pericol dinspre marginea destrămată a Galaxiei.

― Eu? Eu reprezint un pericol?

― Vor mai veni şi alţii după tine.

Mallow clătină din cap.

― Nu te prea înţeleg.

― Ascultă! Te-am cunoscut de cum ai intrat. Posezi un scut de forţă care te înconjură ― îl aveai cînd ai intrat aici, spuse bătrînul pe un ton înfierbîntat.

― Da, îl aveam, confirmă Mallow, după cîteva momente de ezitare.

― Bun. A fost o scăpare, dar nu ţi-ai dat seama. Mă pricep la unele lucruri. În vremurile astea de decădere nu mai e la modă să fii soldat. Evenimentele se succed cu iuţeala fulgerului şi cel care nu e în stare să se opună valului cu arma în mînă este măturat, aşa cum s-a întîmplat cu mine. Numai că eu am fost savant şi ştiu că în întreaga istorie a atomismului nu a fost inventat vreodată un scut portabil de forţă. Avem şi noi scuturi de forţă ― centrale uriaşe şi greoaie care pot proteja un oraş întreg sau chiar o navă, dar nu un om.

― Aşa? tăcu Mallow, ţuguindu-şi buzele. Şi la ce concluzie ai ajuns?

― Prin spaţiu au parvenit tot felul de istorisiri. Ele călătoresc pe diverse căi şi sînt mereu transformate, cu fiecare parsec pe care-l parcurg. Dar cînd eram tînăr îmi amintesc că a sosit o navă nu prea mare cu oameni ciudaţi care nu cunoşteau obiceiurile noastre şi nu puteau spune de unde veneau. Vorbeau despre nişte vrăjitori de la marginea Galaxiei; vrăjitori care străluceau în întuneric, care zburau prin aer şi pe care nici o armă nu-i putea vătăma. Noi rîdeam. Am rîs şi eu atunci. Uitasem întîmplarea asta pînă astăzi. Însă tu răspîndeşti o lumină în întuneric şi nu cred că arma mea, dacă aş avea una, ţi-ar putea face vreun rău. Spune-mi, poţi zbura?

Mallow răspunse calm:

― Nu pot aşa ceva.

Barr zîmbi.

― Mă mulţumesc cu răspunsul acesta, zise el. Nu-mi cercetez oaspeţii. Dar dacă există vrăjitori, dacă tu eşti unul dintre ei, s-ar putea ca într-o bună zi să sosească mulţi dintre aceştia ori dintre ai tăi. Cred că asta ar prinde bine. Avem nevoie de sînge tînăr. (Murmură ceva pentru sine, apoi continuă rar.) Dar lucrurile evoluează şi împotriva firii, iar noul nostru vicerege visează precum Wiscard.

― Vrea şi el coroana de Împărat?

Barr clătină din cap în semn de încuviinţare.

― Fiul meu află tot felul de veşti. Fiind în anturajul viceregelui, aude fără să vrea tot felul de istorii. Iar el mi le povesteşte şi mie. Noul nostru vicerege n-ar refuza coroana dacă i-ar fi oferită, dar îşi păstrează şi o portiţă de salvare. Se spune că, dacă dă greş în aspiraţiile lui imperiale, plănuieşte să clădească un nou Imperiu în regiunea situată dincolo de civilizaţiile barbare. Se mai spune, dar eu nu bag mîna în foc pentru asta, că a căsătorit-o deja pe una dintre fiice cu un rege mărunt de undeva din Periferia necercetată încă.

― Dacă ar fi să dai crezare tuturor poveştilor...

― Aşa e. Mai sînt şi altele. Eu sînt bătrîn şi bîigui vrute şi nevrute. Totuşi, ce părere ai? Ochii bătrîni şi sfredelitori îl cercetară întrebător.

Neguţătorul rămase pe gînduri:

― N-am nimic de zis, dar aş vrea să te întreb ceva. Ştiu că Siwenna posedă energie atomică. Vreau să spun, au generatoare intacte în prezent ori au fost distruse în cursul recentelor tulburări?

― Distruse? Nu. Dacă ar fi atinsă vreo centrală atomică, fie ea cît de mică, întreaga planetă ar sări în aer. Sînt de neînlocuit şi asigură toată energia şi puterea flotei. Avem cele mai mari şi mai bune centrale din părţile acestea, cu excepţia planetei Trantor, spuse el cu mîndrie.

― Şi în caz că aş vrea să văd aceste generatoare, ce ar trebui să fac mai întîi?

― Nimic! răspunse Barr hotărit. Nu te-ai putea apropia de nici unul dintre centrele militare fără să fii împuşcat pe loc. Nimeni n-ar putea face asta. Siwenna este încă lipsită de drepturi civile.

― Vrei să spui că toate centralele nucleare se află sub control militar?

― Nu. Mai sînt centralele mici, orăşeneşti, cele care furnizează energie pentru încălzire şi pentru iluminatul casnic, pentru acţionarea unor vehicule şi aşa mai departe. Dar e acelaşi lucru. Sînt controlate de tehnicieni.

― Cine sînt aceştia?

― Un grup specializat care supraveghează centralele atomice. Onoarea aceasta se transmite ereditar, cei tineri fiind educaţi şi pregătiţi profesional ca ucenici. Un sever simţ al datoriei, al cinstei şi altele. În centrale nu pot intra decît tehnicieni.