― Înţeleg.

― Nu pot să spun, totuşi, că nu au existat cazuri de mituire. În vremurile acestea în care am avut nouă împăraţi în cincizeci de ani, dintre care şapte au fost asasinaţi, în care orice căpitan de navă nu visează decît uzurparea unui vicerege şi orice vicerege nu ţinteşte decît uzurparea Imperiului, presupun că pînă şi tehnicienii pot cădea pradă banului. Numai că ar trebui cam mulţi bani, iar eu nu am deloc. Ai tu cumva?

― Bani? Nu. Dar mita înseamnă totdeauna bani?

― Dar ce altceva, cînd poţi cumpăra totul cu bani?

― Sînt destule lucruri care nu pot fi plătite cu bani. Şi-acum dacă-mi vei spune încotro e cel mai apropiat oraş care să aibă o centrală nucleară şi cum să ajung acolo, îţi voi fi recunoscător.

― Aşteaptă! (Barr întinse mîinile firave.) Ce-i cu graba asta? Ai venit la mine, iar eu nu te întreb nimic. În oraş, unde toţi locuitorii sînt consideraţi încă rebeli, vei fi oprit de primul soldat sau paznic imediat ce le va ajunge la ureche accentul tău sau vor vedea cum eşti îmbrăcat.

Se ridică şi, dintr-un colţ de dulap uitat, îi aduse un carneţel.

― Uite paşaportul meu ― e fals. Cu el m-am salvat.

I-l puse în palmă lui Mallow şi-i îndoi degetele peste el.

― Semnalmentele nu corespund, dar, dacă inventezi ceva, s-ar putea să ai noroc să nu se uite prea atent la el.

― Dar tu? Rămîi fără nici un act.

Bătrînul exilat ridică nepăsător din umeri.

― Şi ce-i cu asta? A, să fii mai precaut! Ţine-ţi gura! Accentul tău e înfiorător, exprimarea ciudată, şi din cînd în cînd îţi scapă nişte arhaisme năucitoare. Cu cît vei vorbi mai puţin, cu atît vei atrage mai puţin atenţia asupra ta. Şi-acum să-ţi spun cum să ajungi în oraş...

Cinci minute mai tîrziu, Mallow era pe drum.

Înainte de a se îndepărta, întoarse totuşi capul o singură dată, o clipă doar, spre casa bătrînului politician. Şi cînd Onum Barr păşi în mica lui grădină, a doua zi dis-de-dimineaţă, găsi o cutie la picioarele sale. Conţinea provizii, provizii concentrate, cum pot fi întîlnite pe nave, ciudate ca gust şi ca reţetă. Erau bune, însă, şi ţinură multă vreme.

11

TEHNICIANUL era un bărbat mărunţel, iar pielea, parcă plesnind pe chipul lui durduliu, strălucea umed. Mai avea doar cîteva smocuri de păr pe ceafă, iar ţeasta îi era rozalie şi strălucitoare. Purta inele groase şi grele pe degete, hainele-i miroseau a parfum şi, dintre oamenii pe care îi văzuse Mallow pînă în momentul acela, părea a fi primul care nu arăta flămînd.

Tehnicianul îşi ţuguie buzele cu dispreţ:

― Hai, omule, mai repede. Mă aşteaptă lucruri de mare importanţă. Pari a fi străin... Se uită cu atenţie la îmbrăcămintea lui Mallow, care nu semăna deloc cu costumaţia de pe Siwenna şi ochii îi deveniră bănuitori.

― Nu sînt din zona asta, zise Mallow calm, dar nu cred că vă interesează asta prea mult. Am avut onoarea să vă trimit ieri un mic dar...

Tehnicianul strîmbă din nas:

― L-am primit. O jucărioară interesantă. S-ar putea s-o folosesc atunci cînd se va ivi ocazia.

― Mai am şi alte daruri interesante. Care sînt ceva mai mult decît jucărioare.

― Daa? (Vocea îi zăbovi asupra ultimelor sunete.) Întrevăd deja cum va decurge discuţia noastră, pentru că mi s-a mai întîmplat. Vrei să-mi oferi nimicuri, fleacuri. Cîteva credite, o mantie, probabil, ori nişte bijuterii de calitate îndoielnică; ceva care, în micimea sufletului tău, îţi închipui că ar fi suficient pentru a corupe un tehnician. (Îşi împinse buza inferioară înainte şi rînji bătăios.) Şi mai ştiu şi ce vrei în schimb. Au mai fost şi alţii care au avut idei la fel de deştepte. Vrei să fii adoptat de clanul nostru. Vrei să fii iniţiat în tainele energiei atomice şi să înveţi să îngrijeşti instalaţiile. Voi, cîini de pe Siwenna, vă închipuiţi că, fiind pedepsiţi zi de zi pentru revolta voastră ― şi probabil că te dai drept străin tocmai pentru a te pune la adăpost ―, veţi putea scăpa de ceea ce meritaţi, atrăgînd asupra voastră privilegiile şi protecţia breslei tehnicienilor.

Mallow ar fi vrut să spună ceva, dar tehnicianul se dezlănţuise şi începu să răcnească:

― Şi acum să dispari înainte de a te reclama Protectorului oraşului. Crezi că voi trăda încrederea ce mi s-a acordat? Trădătorii siwennezi, predecesorii mei, poate că ar fi făcut-o! Dar ai de-a face cu alt fel de oameni acum. Pe cinstea mea, mă întreb ce mă împiedică să te strîng de gît pe dată.

Mallow zîmbi în sinea sa. Se vedea de la o poştă că toată vorbăria aceasta era falsă atît prin ton cît şi prin conţinut, astfel că indignarea plină de demnitate se transformase într-o farsă neinspirată.

Neguţătorul aruncă o privire amuzată la mîinile grăsulii care fuseseră desemnate ca posibili călăi şi zise:

― Înţelepciunea voastră, vă înşelaţi din trei motive. În primul rînd, nu sînt omul viceregelui şi n-am venit să vă pun la încercare loialitatea. În al doilea rînd, darul meu este ceva ce nici Împăratul în toată splendoarea sa nu are şi nici nu va avea vreodată. În al treilea rînd, ceea ce doresc în schimb e ceva neînsemnat; un nimic, mai puţin decît nimic.

― Asta s-o crezi tu! (Tehnicianul deveni sarcastic.) Hai, zi, care este darul imperial pe care puterea ta zeiască doreşte să mi-l ofere?

Mallow se ridică împingîndu-şi deoparte scaunul.

― Aştept de trei zile ca să vă văd, Înţelepciunea voastră, dar demonstraţia mea va dura doar trei secunde. Dacă scoateţi dezintegratorul al cărui pat îl văd foarte aproape de mîna dumneavoastră...

― Şi?

― Şi trageţi în mine, v-aş fi foarte îndatorat.

― Poftim?

― Dacă voi fi ucis, veţi putea declara poliţiei că am încercat să vă mituiesc pentru a trăda secretele Breslei. Fapta dumneavoastră va fi încununată de laude. Dacă nu voi muri, vă dau scutul.

Abia acum tehnicianul îşi dădu seama de lumina albă pîlpîitoare care juca în jurul trupului vizitatorului său, care părea pudrat cu praf de perle. Ridică arma, ochi privind cruciş cu ochii plini de uimire şi suspiciune, şi apăsă pe contact.

Moleculele de aer surprinse de dezlănţuirea atomică se destrămară în ioni strălucitori, marcînd linia subţire şi orbitoare care-l izbi pe Mallow în piept şi se dispersă.

În timp ce expresia senină de pe chipul lui Mallow nu se schimbă cîtuşi de puţin, forţele atomice care se năpustiseră spre el se autodevorară la impactul cu acea iluminare fragilă şi perlată şi fură respinse, dispărînd în aer.

Arma tehnicianului se prăvăli pe podea cu un zgomot surd.

― Împăratul are cîmp de forţă personal? întrebă Mallow. Dumneavoastră puteţi avea unul.

― Eşti tehnician? bîlbîi omul.

― Nu.

― Atunci de unde ai asta?

― Ce vă pasă? făcu Mallow, rece şi dispreţuitor. O vreţi? (Lăsă să cadă pe birou un lanţ subţire cu mici protuberanţe). Asta e.

Tehnicianul îl înşfacă şi îl învîrti între degete.

― E complet?

― Complet.