― Cînd va fi gata nava?
― Peste şase zile.
― Atunci peste şase zile vei porni. Vei primi toate detaliile la amiralitate.
― Foarte bine! Neguţătorul se ridică, strinse mîna lui Sutt şi ieşi.
Sutt rămase pe loc, răsfirîndu-şi degetele şi frecîndu-le uşor unele de altele, apoi ridică din umeri şi păşi în biroul primarului.
Primarul decupla circuitul de televiziune şi se rezemă de spătarul fotoliului:
― Ce părere ai, Sutt?
― Ar putea fi un bun actor, afirmă Sutt, şi rămase cu privirea fixă.
2
ÎN ACEEAŞI ZI, spre seară, în apartamentul de burlac de la etajul al douăzeci şi unulea al Clădirii Hardin, aparţinînd lui Jorane Sutt, Publis Manlio sorbea alene vin dintr-un pahar.
Slăbănogul Publis Manlio, îmbătrinit înainte de vreme, îndeplinea în cadrul Fundaţiei două funcţii importante. Era Secretar cu afacerile externe la cabinetul primarului, iar pentru toţi sorii externi, mai puţin pentru Fundaţie, era şi Primat al Bisericii, Furnizor al Hranei Sfinte, Maestru al templelor şi cîte altele, toate titulaturile fiind formate din cuvinte cu sonorităţi menite a impresiona.
― Dar a fost de acord, spuse Manlio, să te lase să-l trimiţi pe acel neguţător. E un pas înainte.
― Cam mic, încuviinţă Sutt. Nu obţinem nici un rezultat imediat, întreaga afacere reprezintă un plan foarte general, întrucît nu avem posibilitatea de a prevedea sfirşitul. Acum lăsăm lucrurile să se desfăşoare de la sine, sperînd că pe undeva, pe parcurs, vom găsi şi rezolvarea.
― Adevărat. Iar acest Mallow este un om capabil. Dar dacă nu se va lăsa tras pe sfoară?
― E un risc pe care trebuie să ni-l asumăm. Dacă e un caz de trădare, nu pot fi amestecaţi decît oameni competenţi. Dacă nu, avem nevoie de un om capabil să afle adevărul, iar Mallow va fi precaut. Ţi s-a golit paharul.
― Nu, mulţumesc. Am băut destul.
Sutt îşi umplu paharul şi rămase în aşteptare, lăsîndu-l pe Mallow în voia gîndurilor sale neliniştite. Oricare ar fi fost aceste gînduri, ele nu i se clarificaseră, pentru că Primatul întrebă pe neaşteptate:
― Sutt, la ce te gîndeşti?
― Uite care e situaţia, Manlio. Ne aflăm în miezul unei crize Seldon.
Manlio îl privi atent, apoi întrebă domol:
― De unde ştii? A apărut din nou Hari Seldon în Bolta Timpului?
― Nu-i nevoie de asta, prietene. Ascultă şi gîndeşte-te bine. De cînd Imperiul Galactic a abandonat Periferia şi ne-a lăsat de capul nostru, n-am avut niciodată vreun adversar care să posede energie atomică. Acum avem, pentru prima oară, unul. Acest aspect mi se pare interesant, chiar dacă ar fi singurul. Dar nu e. Pentru prima dată în mai bine de şaptezeci de ani ne confruntăm cu o criză politică internă majoră. Aş îndrăzni să spun că sincronizarea celor două crize, cea internă şi cea externă, face ca afirmaţia mea să nu poată fi pusă la îndoială.
Manlio îl privi printre gene şi spuse:
― Nu-i de ajuns. Pînă acum am avut două crize Seldon şi de fiecare dată Fundaţia era în pericol de a fi exterminată. Nu poate exista o a treia criză dacă pericolul acesta nu apare.
Sutt nu dădu semne că-şi pierde răbdarea.
― Pericolul e aproape. Orice nepriceput poate detecta criza. Important pentru Stat ar fi detectarea ei încă în fază embrionară. Ascultă, Manlio, mergem înainte pe drumul unei istorii planificate. Noi ştim că Hari Seldon a pregătit posibilităţile viitorului. Ştim că într-o bună zi vom reclădi Imperiul Galactic. Ştim că ne vor trebui o mie de ani sau cam aşa ceva. Şi mai ştim că în acest interval ne vom confrunta cu anumite crize. Prima criză a izbucnit la cincizeci de ani după întemeierea Fundaţiei şi a doua la treizeci de ani după prima. Au trecut de atunci aproape şaptezeci şi cinci de ani. E vremea, Manlio, e vremea!
Manlio se frecă la nas, nevoind să creadă.
― Şi ţi-ai făcut planuri pentru a înfrunta criza?
Sutt încuviinţă cu o mişcare a capului.
― Iar eu, continuă Manlio, trebuie să joc un rol în aces plan.
Sutt încuviinţă din nou.
― Înainte de a face faţă unei ameninţări atomice străine, trebuie să facem curăţenie în propria noastră casă. Neguţătorii ăştia...
― Aha!
Primatul rămase înmărmurit, iar ochii îi trădară o atenţie încordată:
― Aşa este. Neguţătorii. Sînt utili, dar sînt prea puternici şi prea puţin ţinuţi în frîu. Sînt Străini, educaţi în afara religiei. Pe de o parte, le încredinţăm cunoaşterea, iar pe de alta, eliminăm controlul sever asupra activităţii lor.
― Dar dacă am putea dovedi trădarea?
― Am putea, printr-o acţiune directă, simplă şi eficientă. Dar nu acesta este cel mai important lucru. Chiar dacă printre ei n-ar exista trădători, oricum ar constitui un element de nesiguranţă în societatea noastră. Nu ar mai fi legaţi faţă de noi nici prin patriotism, nici prin simplă descendenţă şi nici măcar prin credinţă religioasă. Sub conducerea lor lipsită de religiozitate, provinciile exterioare, care încă de pe vremea lui Hardin ne consideră drept Planetă Sfîntă, s-ar putea desprinde de sub influenţa noastră.
― Înţeleg toate astea, dar remediul...
― Remediul trebuie găsit repede, pînă să devină acută criza Seldon. Riscurile ar putea fi foarte mari dacă în exterior există arme atomice, iar în interior înstrăinare. (Sutt puse jos paharul pe care-l învîrtea între degete.) Fără îndoială că aceasta este misiunea ta.
― A mea?
