Mâna lui Dors căzu într-o parte.

Elar spuse încet:

― Nu te simţi bine, Dr. Venabili?

― Mă simt perfect. Am sau nu dreptate?

― Ascultă, cuvântul care a fost transformat în limonadă nu are nici o importanţă. Cine ştie ce o fi auzit fetiţa? Totul se învârte în jurul caracterului ucigător al Electro-Clarificatorului. Dă-mă în judecată sau du-mă în faţa unui consiliu de experţi ― câţi vrei tu ― ca să investigheze efectul Electro-Clarificatorului, chiar şi al celui nou, asupra fiinţelor umane. Vor descoperi că nu are vreun efect semnificativ.

― Nu cred, murmură Venabili.

Mâinile îi erau acum puse pe frunte, şi îşi ţinea ochii închişi. Se clătina uşor.

― Este clar că nu te simţi bine, Dr. Venabili, spuse Elar. Asta înseamnă că acum pot vorbi eu. Îmi dai voie?

Dors deschise ochii şi privi fără să spună nimic.

― Am să iau tăcerea ta drept consimţământ, Doctore. La ce mi-ar folosi să încerc să scap de Dr. Seldon şi de Dr. Amaryl, pentru a deveni director? Ai împiedica orice tentativă de asasinare, aşa cum crezi că faci acum. În cazul improbabil în care planul mi-ar reuşi şi aş scăpa de aceşti doi iluştri bărbaţi, m-ai face bucăţi după aceea. Eşti o femeie foarte neobişnuită ― incredibil de puternică şi rapidă ― iar atâta timp cât tu trăieşti, Maestrul este în siguranţă.

― Da, spuse Dors privindu-l încruntată.

― Am spus asta oamenilor din juntă... De ce să nu îmi ceară părerea în problemele legate de Proiect? Îi interesează foarte mult psihoistoria, aşa cum este şi firesc. Le-a fost greu să creadă ceea ce le-am povestit despre tine... până când nu ai năvălit pe domeniile Palatului. Asta i-a convins, poţi fi sigură, şi au fost de acord cu planul meu.

― Aha. Acum recunoşti, spuse slab Dors.

― Ţi-am spus că Electro-Clarificatorul nu poate face rău fiinţei umane. Nu poate. Amaryl şi preţiosul tău Hari îmbătrânesc, deşi refuzi să accepţi acest lucru. Ei şi? Ei sunt în regulă ― absolut umani. Câmpul electromagnetic nu are vreun efect semnificativ asupra ţesuturilor organice. Însă pot avea efecte nedorite asupra echipamentelor electromagnetice şi, dacă ne putem imagina o fiinţă umană făcută din metal şi piese electronice, ar putea avea efect asupra ei. Legendele ne povestesc despre fiinţe umane artificiale. Mycogenienii şi-au bazat religia pe acestea, numindu-le "roboţi". Dacă ar exista vreun robot, ne putem imagina că ar fi mult mai puternic şi mai rapid decât oricare altă fiinţă umană obişnuită. Că ar avea proprietăţi pe care se pare că le posezi tu, Dr. Venabili. Iar un astfel de robot ar putea fi, într-adevăr, oprit, avariat, şi chiar distrus, de către un Electro-Clarificator puternic. Ca acesta pe care îl am aici, de exemplu, şi care a funcţionat la putere redusă încă de la începerea conversaţiei noastre. De aceea nu te simţi bine, Dr. Venabili. Ţi se întâmplă pentru prima oară în existenţa ta, sunt sigur.

Dors nu spuse nimic, privindu-l ţintă pe bărbat. Încet, se cufundă în fotoliu.

Elar zâmbi şi continuă:

― Desigur, dacă rezolvăm problema în ceea ce te priveşte, cu Maestrul şi cu Amaryl nu vom avea nici o dificultate. De fapt, fără tine Maestrul s-ar putea prăbuşi imediat, dându-şi demisia din cauza durerii. Amaryl are o minte de copil. Nu va fi nevoie să îi ucidem. Cum este, Dr. Venabili, să fii demascată după toţi aceşti ani? Trebuie să recunosc, te-ai priceput foarte bine să-ţi disimulezi adevărata natură. Este aproape surprinzător că nimeni nu a descoperit adevărul până acum. Însă eu sunt un matematician strălucit... un observator, un gânditor, un deducţionist. Nici eu nu mi-aş fi dat seama dacă n-ar fi existat fanaticul tău devotament faţă de Maestru şi ocazionalele izbucniri de putere supraomenească pe care le deţii... Spune adio existenţei tale, Dr. Venabili. Tot ce am de făcut acum este să rotesc butonul, iar tu vei deveni istorie.

Dors păru să se adune şi se ridică încet din fotoliu, murmurând:

― S-ar putea să fiu mai bine protejată decât ţi-ai închipuit.

Apoi, cu un icnet, se aruncă asupra lui Elar.

Elar holbă ochii, strigă strident şi se dădu pe spate.

Apoi Dors se aplecă deasupra lui, lovind puternic cu mâna. Tăişul palmei lovi ceafa, sfărâmându-i vertebrele şi rupându-i măduva. Elar căzu mort pe podea.

Dors se îndreptă cu un efort şi merse, împleticindu-se, spre uşă. Trebuia să-l găsească pe Hari. El trebuia să afle ce se întâmplase.

27

Hari Seldon se ridică îngrozit din fotoliu. Nu o mai văzuse niciodată pe Dors astfel: cu faţa schimonosită, trupul încovoiat, clătinându-se ca şi cum ar fi fost beată.

― Dors! Ce s-a întâmplat?

Alergă până la ea şi o apucă de încheietură, exact în momentul în care trupul ei cedă şi se prăbuşi în braţele sale. O ridică (era mai grea decât o femeie obişnuită de aceeaşi talie, dar lui Seldon nu îi stătea mintea la aşa ceva) şi o aşeză pe canapea.

― Ce s-a întâmplat? întrebă el.

Ea îi spuse, trăgându-şi din greu răsuflarea, pierzându-şi din când în când vocea, în timp ce el îi legăna capul refuzând să creadă că ceea ce se întâmpla acum era realitate.

― Elar a murit, spuse ea. În cele din urmă, am omorât o fiinţă umană... Pentru prima oară... Asta înrăutăţeşte lucrurile.

― Cât de grav eşti rănită, Dors?

― Grav. Elar a pornit echipamentul ― la maxim ― când m-am năpustit asupra lui.

― Poţi fi reparată.

― Cum? Nu există nimeni ― pe Trantor ― care să ştie cum. Am nevoie de Daneel.

Daneel. Demerzel. Undeva, în adâncul sufletului său, Hari ştiuse dintotdeauna. Prietenul său ― un robot ― i-a dat un protector ― un robot ― pentru a se asigura că psihoistoria şi nucleele Fundaţiilor vor avea şansa de a prinde rădăcină. Singura problemă era că Hari se îndrăgostise de protectorul său ― un robot. Acum totul se explica. Toate îndoielile şi întrebările primeau răspuns. Şi totuşi, acum asta nu mai avea absolut nici o importanţă. Nu conta decât Dors.

― Nu putem lăsa să se întâmple aşa ceva.

― Trebuie.

Pleoapele lui Dors tremurară, apoi îl privi pe Seldon cu ochii larg deschişi:

― Trebuie. Am încercat să te salvez dar am eşuat... punct vital... cine te va proteja de acum încolo?

Seldon nu reuşea să o vadă clar. Avea o problemă la ochi:

― Nu-ţi face probleme din cauza mea, Dors. Tu eşti... Tu eşti...

― Nu. Tu, Hari. Spune-i Manellei... Manellei... că acum o iert. Ea a făcut mai bine decât mine. Explică-i Wandei. Tu şi cu Raych... aveţi grjă unul de altul.

― Nu, nu, nu, spuse Seldon legănându-se cuprins de durere. Nu se poate. Rezistă, Dors. Te rog. Te rog, dragostea mea.

Dors scutură încet capul, iar zâmbetul era de-abia o umbră:

― Adio, Hari, iubitule. Să-ţi aduci mereu aminte... ce ai făcut pentru mine.

― N-am făcut nimic pentru tine.

― M-ai iubit şi dragostea ta m-a făcut... umană.

Hari o privea fix, însă Dors îşi încetase funcţionarea.

Yugo Amaryl năvăli ca o furtună în biroul lui Seldon:

― Hari, au început răzmeriţele, mai curând şi mai puternic decât ne aştep...