― Staţi, copii, stai, spuse el. Daţi-vă puţin mai în spate.
Scoase din buzunar un mic robot computerizat şi îl aşeză pe podea. Într-un Imperiu fără roboţi, jucăria asta era de aşteptat să mărească ochii tuturor. Era de forma unui mic animal cu blană, dar avea de asemenea posibilitatea să-şi schimba înfăţişarea, fără avertisment (stârnind de fiecare dată râsetele copiilor). Când îşi schimba înfăţişarea, sunetele pe care le scotea se schimbau la rândul lor.
― Uitaţi-vă la el, spuse Seldon, jucaţi-vă, şi încercaţi să nu-l stricaţi. Mai târziu veţi primi fiecare câte unul.
Se strecură în culoarul care ducea spre camera principală şi îşi dădu seama că Wanda îl urmărea.
― Bunicule, spuse ea.
Da, sigur, cu Wanda altfel stăteau lucrurile. Se aplecă, o ridică în aer, o învârti, apoi o puse jos.
― Te distrezi, Wanda? întrebă el.
― Da, spuse ea, dar nu intra în camera aia.
― De ce nu, Wanda? Este camera mea. Este biroul în care lucrez.
― Acolo am avut visul urât.
― Ştiu, Wanda, dar s-a terminat, nu-i aşa?
Ezită puţin, apoi o conduse până la unul dintre scaunele dispuse pe marginea culoarului. Luă loc, apoi o aşeză pe genunchii săi.
― Wanda, spuse el, eşti sigură că a fost un vis?
― Cred ca a fost un vis.
― Dormeai cu adevărat?
― Cred că da.
Nu prea se simţea în largul ei vorbind despre acest subiect.
― Ei bine, spuse el, vis sau nu, erau doi bărbaţi şi vorbeau despre moartea-limonadă, nu-i aşa?
Wanda aprobă din cap, cu o mişcare nesigură.
― Eşti sigură că au spus limonada? întrebă Seldon.
Wanda aprobă din nou.
― Poate că au spus altceva şi tu ai crezut că au pronunţat limonada?
― Au spus limonada.
Seldon trebuia să se mulţumească doar cu atât:
― Foarte bine, atunci fugi de-aici şi te distrează, Wanda. Uită visul.
― Foarte bine, bunicule.
Se înveseli din nou, imediat ce visul fu lăsat deoparte, şi plecă să se distreze.
Seldon plecă în căutarea Manellei. Avu nevoie de foarte mult timp pentru a reuşi, deoarece la fiecare pas era oprit, felicitat, şi obligat să poarte o scurtă discuţie.
În cele din urmă, o văzu în depărtare. Se îndreptă spre ea, murmurând:
― Scuzaţi... Scuzaţi... E cineva cu care trebuie să... Scuzaţi...
Ajunse la ea, după multă chinuială.
― Manella, spuse el trăgând-o într-o parte şi zâmbind mecanic în toate direcţiile.
― Da, Hari, spuse ea. S-a întâmplat ceva?
― Este vorba despre visul Wandei.
― Să nu-mi spui că încă mai vorbeşte despre el.
― Ei bine, încă o deranjează. Ascultă, avem limonadă la petrecere, nu-i aşa?
― Desigur, copiii sunt topiţi după ea. Am adăugat câteva esenţe mycogeniene şi le-am pus în păhăruţe mici, de diferite forme, iar copiii le încearcă una după alta, să vadă care-i mai bună. Şi adulţii au băut din ea. Şi eu. De ce nu guşti, Hari? Este nemaipomenită.
― Mă gândesc. Dacă n-a fost un vis, dacă fetiţa chiar a auzit doi bărbaţi vorbind despre moartea-limonadă...
Se opri, ca şi cum i-ar fi fost ruşine să continue.
― Te gândeşti că cineva a otrăvit limonada? întrebă Manella. Este ridicol. Până acum, toţi copiii s-ar fi îmbolnăvit sau ar fi murit.
