― Ai dreptate, Las. Seamănă, într-adevăr, cu lumea ideală pe care o căutam.

― Desigur, spuse Zenow gânditor, după ce vei ocupa Terminus-ul, Guvernatorul Anacreon-ului va pretinde că este sub jurisdicţia sa.

― Este posibil, spuse Seldon, dar ne vom ocupa de această problemă atunci când va fi cazul.

Zenow îşi frecă din nou mâinile:

― Ce idee magnifică! Să iniţiezi un proiect uriaş pe o lume complet nouă, foarte îndepărtată şi complet izolată, astfel încât an de an, deceniu după deceniu, va fi completată o enormă Enciclopedie a cunoştinţelor umane. Un rezumat a ceea ce se află în această Bibliotecă. Dacă aş fi puţin mai tânăr, mi-aş dori foarte mult să mă alătur expediţiei.

Seldon spuse cu tristeţe:

― Eşti cu aproape douăzeci de ani mai tânăr decât mine.

(Aproape toată lumea este mai tânără decât mine, gândi el cu şi mai mare tristeţe.)

― A, da, spuse Zenow, am auzit câ ai împlinit de curând şaptezeci de ani. Sper ca ai sărbătorit şi te-ai bucurat aşa cum se cuvine.

Seldon se zgribuli:

― Eu nu-mi sărbătoresc zilele de naştere.

― Ba da, cum să nu. Îmi aduc aminte de faimoasa întâmplare de la a şaizecea aniversare.

Seldon simţi durerea de parcă pierderea a ceea ce avusese mai drag pe lume se produsese ieri.

― Te rog, să nu mai vorbim despre asta, spuse el.

Zenow spuse, încurcat:

― Scuză-mă. Vom vorbi despre altceva... Dacă Terminus este într-adevăr lumea pe care o doreşti, bănuiesc că munca ta la preliminariile Proiectului Enciclopediei se va dubla ca intensitate. După cum ştii, Biblioteca va fi bucuroasă să te ajute în toate privinţele.

― Sunt sigur de asta, Las, şi recunoştinţa mea este enormă, într-adevăr, vom continua munca.

Se ridică, incapabil încă să zâmbească după lovitura primită. Spuse:

― Acum trebuie să merg să-mi continui munca.

Plecând, se simţi, ca întotdeauna, mustrat de conştiinţă pentru minciunile spuse. Las Zenow nu avea nici cea mai mică idee despre adevăratele intenţii ale lui Seldon.

3

Hari Seldon privi camera confortabilă repartizată drept birou la Biblioteca Galactică. Ca şi restul Bibliotecii, avea un aer vag de decădere, un fel de oboseală... ca ceva care stătuse prea mult în acelaşi loc. Seldon ştia că ar putea rămâne aici timp de secole ― cu anumite reparaţii judocios făcute ― ba chiar milenii.

Cum ajunsese aici?

Încă o dată, ca de multe alte ori, îşi tatonă trecutul, trimiţând tentaculele minţii de-a lungul întregii sale vieţi. Era un semn de bătrâneţe, fără îndoială. Era atât de mult trecut, atât de puţin viitor, încât mintea întorcea spatele umbrelor neclare din faţă pentru a contempla certitudinea a ceea ce se petrecuse în trecut.

Fusese acea schimbare. Timp de aproape treizeci de ani psihoistoria evoluase în ceea ce putea fi considerat linie dreaptă ― o evoluţie dureros de înceată, dar totuşi în linie dreaptă, înainte. Apoi, cu şase ani în urmă, se produsese un viraj la nouăzeci de grade... total neaşteptat.

Iar Seldon ştia exact cum se întâmplase, cum se înlănţuiseră evenimentele pentru a face totul posibil.

Totul pornise de la Wanda, nepoata sa. Hari închise ochii şi se aşeză în fotoliul său, pentru a rememora evenimentele petrecute cu şase ani în urmă.

Wanda avea doisprezece ani şi se simţea abandonată. Manella născuse încă o fetiţă, Bellis, şi pentru o vreme nu avusese altă preocupare decât bebeluşul.

Tatăl ei, Raych, terminându-şi cartea despre sectorul său natal, Dahl, descoperi că avusese un oarecare succes, iar el devenise o oarecare celebritate. Era chemat să vorbească despre subiectul cărţii, şi acceptase cu promptitudine, deoarece era foarte preocupat de subiect şi, după cum îi spunea lui Hari cu un zâmbet, "Atunci când vorbesc despre Dahl, nu trebuie să-mi ascund accentul dahlit. De fapt, publicul chiar asta aşteaptă de la mine."

În consecinţă, era plecat de acasă foarte multă vreme. Iar când nu era, dorea să vadă bebeluşul.

Cât despre Dors... Dors dispăruse... iar pentru Hari Seldon această rană era mereu proaspătă, mereu dureroasă. Şi reacţionase într-o manieră nefericită; pentru el, visul Wandei fusese cauza ce dusese la desfăşurarea evenimentelor soldate cu pierderea lui Dors.

Wanda nu avusese nici o legătură, desigur... Seldon ştia asta foarte bine. Totuşi se îndepărtă de ea, dezamăgind-o şi el în criza pe care o suferea din cauza naşterii noului bebeluş.

Şi Wanda se ducea, neconsolată, la singura persoană care întotdeauna păruse fericită să o vadă, singura persoană pe care putea conta întotdeauna. Această persoană era Yugo Amaryl, al doilea după Hari Seldon la contribuţia în domeniul psihoistoriei şi primul în ceea ce privea devotamentul pentru psihoistorie.

Hari îi avusese pe Dors şi pe Raych, însă psihoistoria era viaţa lui Yugo; nu avea soţie, nu avea copii. Şi totuşi, ori de câte ori Wanda venea la el, ceva înlăuntrul fiinţei sale o recunoştea că este copil şi simţea vag ― preţ de un singur moment ― un sentiment de pierdere care părea să se aline doar atunci când îi arăta copilului afecţiune. De fapt, el o trata pe Wanda mai degrabă ca pe un adult nematurizat, dar Wandei îi plăcea.

Cu şase ani în urmă, Wanda intrase în biroul lui Yugo...

Yugo ridică privirea şi se uită la ea cu ochii lui ca de bufniţă (fuseseră recondiţionaţi). Ca de obicei, avu nevoie de câteva momente pentru a o recunoaşte.

Apoi spuse:

― Ia te uită, este draga mea prietenă Wanda... Dar pentru ce arăţi atât de tristă? O tânără atât de atrăgătoare ca tine nu ar trebui să fie niciodată tristă.

Şi Wanda, cu buza de jos tremurând, spuse:

― Nimeni nu mă iubeşte.

― Ei, haide, nu este adevărat.

― Toată lumea îl iubeşte pe bebeluşul cel nou. Nimănui nu îi mai pasă de mine.

― Eu te iubesc, Wanda.

― Ei bine, unchiule Yugo, în cazul ăsta, eşti singurul.

Şi cu toate că nu i se mai putea aşeza pe genunchi, aşa cum făcea pe când era mai mică, îşi puse capul pe umărul lui şi plânse.

Amaryl, habar neavând ce trebuia să facă, nu reuşi decât să o strângă în braţe spunând:

― Nu plânge. Nu plânge.

Şi, din pură simpatie, din cauză că în viaţa lui avusese atât de puţine lucruri după care să plângă, descoperi că şi pe obrajii lui curgeau lacrimi.

Apoi spuse, cu o energie subită:

― Wanda, ai vrea să vezi ceva drăguţ?