― Am să mă gândesc eu la ceva care să-l convingă.
― Nu vreau să mergi singur, spuse Dors.
― Dorinţa ta nu schimbă lucrurile, Dors.
În acest moment, fură întrerupţi de Tamwile Elar.
― Eu sunt singurul de aici care nu face parte din familie, spuse el. Nu ştiu dacă părerea mea ar fi binevenită.
― Dă-i drumul, spuse Seldon. Unde intră unul, intră toţi.
― Aş dori să sugerez un compromis. Ce-ar fi să mergem câţiva dintre noi cu Maestrul? Mai mulţi. Ne vom comporta ca o escortă triumfătoare, un fel de final al aniversării zilei de naştere... Staţi, nu vreau să spun că vom da buzna cu toţii în biroul generalului. De fapt, nici nu vom intra pe domeniile Palatului Imperial. Vom sta în nişte camere de hotel, în Sectorul Imperial, imediat în vecinătatea domeniilor ― Hotelul Sfârşitul Cupolei va fi tocmai potrivit ― şi ne vom oferi o zi de distracţie.
― Exact asta îmi lipsea! pufni Seldon. O zi de distracţii.
― Nu tu, Maestre, spuse prompt Elar. Tu te vei întâlni cu generalul Tennar. Însă noi vom da celor din Sectorul Imperial o idee despre popularitatea ta... poate că şi generalul va lua notă de acest lucru. Dacă ştie că noi îţi aşteptăm întoarcerea, poate că se va comporta cuviincios.
Urmă o linişte profundă. În cele din urmă, Raych spuse:
― Mi se pare prea exhibiţionistă soluţia. Nu se potriveşte cu imaginea pe care o are lumea despre tata.
― Pe mine nu mă interesează imaginea lui Hari, spuse Dors. Mă interesează siguranţa lui. Eu zic că dacă nu ne putem impune prezenţa în faţa generalului, pe domeniile Imperiale, atunci am putea măcar să ne adunăm în număr cât mai mare în apropierea lui. Este cel mai bun lucru pe care-l putem face. Mulţumesc, Dr. Elar, a fost o sugestie foarte bună.
― Mie nu-mi place, spuse Seldon.
― Mie da, spuse Dors. Şi dacă astfel mă pot apropia cât mai mult posibil pentru a-ţi asigura protecţia, atunci insist asupra soluţiei.
Manella, care ascultase până atunci fără să intervină, spuse:
― Ar putea fi amuzant să facem o vizită la Hotelul Sfârşiul Cupolei.
― Nu la distracţie mă gândesc eu, spuse Dors. Dar votul meu este pentru.
Şi aşa rămase stabilit. În ziua următoare, douăzeci dintre cei mai importanţi membri ai Proiectului de Psihoistorie traseră la Hotelul Sfârşitul Cupolei, închiriind camere care dădeau înspre domeniile Palatului Imperial.
În următoarea seară, Hari Seldon, escortat de gărzile înarmate ale generalului, fu dus în audienţă.
Aproape în acelaşi timp, Dors Venabili dispăru, dar absenţa ei nu fu remarcată imediat. Iar când fu remarcată, nimeni nu reuşi să-şi dea seama ce i se întâmplase. Neliniştea luă locul atmosferei de bună dispoziţie.
14
Dors Venabili trăise timp de zece ani pe domeniile Palatului Imperial. Ca soţie a Primului Ministru, avea acces în orice loc de pe domeniu şi putea trece liber frontiera dintre cupolă şi zona deschisă; codul de intrare erau amprentele sale digitale.
În confuzia care urmă asasinării lui Cleon, codul ei nu fusese niciodată scos. Acum, când pentru prima oară de la acea zi îngrozitoare dorea să intre în domeniul deschis, o putea face.
Ştiuse dintotdeauna că nu va reuşi uşor acest lucru decât o singură dată, deoarece, după descoperire, codul ei va fi scos... dar ocazia sosise acum.
Intrând în zona deschisă, remarcă o bruscă întunecare a cerului şi simţi o considerabilă scădere a temperaturii. Lumea de sub cupolă era ţinută întotdeauna noaptea un pic mai luminată decât în noaptea naturală, iar în timpul zilei lumina era un pic mai atenuată. Şi, bineînţeles, temperatura de sub cupolă era întotdeauna un pic mai blândă decât cea de afară.
Majoritatea trantorienilor nu erau conştienţi de acest lucru, deoarece îşi petreceau întreaga viaţă sub cupolă. Pentru Dors, aspectele acestea nu aveau însă nici o importanţă.
O luă pe autostrada centrală aflată în vecinătatea Hotelului Sfârşitul Cupolei. Era, desigur, puternic luminată, astfel încât cerul întunecat nu avea nici o influenţă.
Dors ştia că nu va parcurge nici măcar o sută de metri înainte de a fi oprită. Prezenţa ei avea să fie imediat detectată.
Într-adevăr, nu se înşelă. Îşi făcu apariţia un mic automobil şi gardianul strigă prin fereastră:
― Ce faci aici? Unde mergi?
Dors nu-l luă în seamă, şi-şi continuă drumul.
Gardianul strigă:
― Stai!
Apoi apăsă puternic pe frâne şi ieşi din automobil. Exact asta îşi dorea şi Dors.
Gardianul ţinea neglijent un blaster în mână... nu ameninţa cu folosirea lui, doar îi demonstra existenţa.
― Numărul de identificare, spuse el.
― Am nevoie de maşina ta, spuse Dors.
― Ce?!
Gardianul părea ofensat:
― Numărul de identificare. Imediat!
