― Nu, nu mi-a trecut niciodată prin gând. Iar acum, că-mi spui asta, mi se pare de-a dreptul ridicol... Cu tot respectul, tată, desigur.

― Şi dacă-ţi spun că Wanda a citit mintea lui Yugo într-un moment de criză?

― Coincidenţă sau imaginaţie, aşa aş spune.

― Raych, am cunoscut odată pe cineva care putea manevra minţile altor oameni tot atât de uşor pe cât poţi tu purta o conversaţie.

― Cine era acela?

― Nu-ţi pot vorbi despre el. Totuşi, crede-mă pe cuvânt.

― Păi..., spuse Raych neîncrezător.

― Am fost la Biblioteca Galactică să mă documentez în domeniul ăsta. Există o poveste curioasă, veche de aproximativ douăzeci de mii de ani, deci se pierde în ceţurile originilor călătoriilor hiperspaţiale. Este vorba despre o tânără, nu mai în vârstă decât Wanda, care putea comunica cu o întreagă planetă ce înconjura un soare numit Nemesis.

― Un basm, mai mult ca sigur.

― Sigur. Şi, pe deaspura, incomplet. Dar asemănarea cu Wanda este uimitoare.

― Tată, spuse Raych, ce gânduri ai?

― Nu sunt sigur, Raych. Am nevoie să aflu totul despre genele ei şi va trebui să găsesc alţii ca Wanda. Ştiu că se nasc copii ― nu des, ci foarte rar şi întâmplător ― cu astfel de capacităţi mentale. Însă acest lucru îi conduce în general spre necazuri şi încearcă să-şi mascheze capacităţile. Pe măsură ce cresc, îşi îngroapă capacitatea şi talentul tot mai adânc, dintr-un fel de instinct de conservare. Sunt sigur că în Imperiu, sau chiar în Trantor, care are o populaţie de patruzeci de miliarde, trebuie să existe cineva cu capacităţi asemănătoare Wandei. Dacă ştiu ce anume zestre genetică trebuie să găsesc, îi pot verifica pe aceia care cred că sunt potriviţi.

― Şi ce faci după ce îi găseşti, tată?

― Am senzaţia că ei sunt ceea ce îmi trebuie pentru evoluţia viitoare a psihoistoriei.

― Iar Wanda este primul exemplu de acest gen pe care îl cunoşti, spuse Raych. Intenţionezi să faci din ea un psihoistoric?

― Poate.

― Ca pe Yugo?... Tată, nu!

― De ce nu?

― Pentru că vreau să crească precum un copil normal şi să devină o femeie normală. Nu te las s-o aşezi în faţa Primului Radiant, făcând din ea un monument viu ridicat matematicilor psihoistoriei.

― Poate nu se va ajunge acolo, Raych, spuse Seldon, dar trebuie să-i aflu zestrea genetică. Ştii că de mii de ani s-a sugerat ca fiecărei fiinţe umane să i se analizeze şi să i se înregistreze zestrea genetică. Doar costul mare a împiedicat aplicarea în practică a acestei sugestii; nimeni nu se îndoieşte de utilitatea ei. Sunt sigur că şi tu vezi avantajele. Trebuie s-o facem, fie şi pentru a şti care sunt tendinţele Wandei spre diverse tulburări psihologice. Dacă am fi cunoscut zestrea genetică a lui Yugo, acum nu ar mai fi fost pe moarte. Sunt sigur că putem face analiza genetică fără nici un pericol pentru Wanda.

― Bine, tată, dar ne oprim aici. Manella va fi mult mai fermă în problema asta decât mine.

― Foarte bine, spuse Seldon. Dar ţine minte, nu mai faci turnee cu conferinţe. Am nevoie de tine acasă.

― Mai vedem, spuse Raych şi plecă.

Seldon rămase locului, în impas. Eto Demerzel, singura persoană despre care ştia că putea manevra minţile, ar fi ştiut ce să facă. Dors, cu ştiinţa ei ne-umană, poate că ar fi ştiut ce să facă.

Însă el... Avea o vagă viziune despre o nouă psihoistorie... dar nimic mai mult.

6

N-a fost uşor să se obţină o analiză completă a genelor Wandei. În primul rând, numărul biofizicienilor care aveau posibilitatea să facă acest lucru scăzuse dramatic, iar aceştia erau întotdeauna ocupaţi.

Iar Seldon nu putea discuta deschis despre problema lui. Simţea că este absolut esenţial ca adevăratul motiv pentru interesul manifestat în legătură cu capacităţile mentale ale Wandei să fie ţinut departe de curiozitatea Galaxiei.

Şi, dacă mai era nevoie de încă o dificultate, iat-o: procesul era infernal de scump.

Seldon dădu din cap şi-i spuse lui Mian Endelecki, biofizicianul la care venise în consultaţie:

― De ce este atât de scump, Dr. Endelecki? Nu sunt expert în acest domeniu, dar ştiu foarte bine că întregul proces este computerizat şi că imediat ce obţii un eşantion din celulele pielii, genomul poate fi complet reconstituit şi analizat în câteva zile.

― Este adevărat. Dar să obţii o moleculă de acid dezoxiribonucleic cu miliarde de nucleotide, cu toate purinele şi pirimidinele, este cel mai simplu lucru în acest proces; cel mai simplu lucru, Profesore Seldon. După aceea trebuie să o studiezi pe fiecare şi să o compari cu standardul. Trebuie să ţineţi cont că deşi avem unele modele de genomuri complete, acestea reprezintă o fracţiune extrem de mică în raport cu numărul genomurilor existente, deci nu ştim cu adevărat cât de standard sunt.

― De ce atât de puţine? întrebă Seldon.

― Din mai multe motive. Costul, în primul rând. Puţini oameni sunt dispuşi să dea banii pentru aşa ceva, dacă nu au un motiv puternic să bănuiască o neregulă la genomul lor. Şi dacă nu au un motiv puternic, ezită să se supună analizei temându-se că se va găsi ceva în neregulă. Deci sunteţi sigur că doriţi să aflaţi genomul nepoatei dumneavoastră?

― Da. Este deosebit de important.

― De ce? Manifestă semnele vreunei anomalii metabolice?

― Nu. Mai degrabă, invers... dacă aş cunoaşte antonimul cuvântului "anomalie". O consider foarte deosebită şi vreau să ştiu ce anume o face atât de deosebită.

― Deosebită în ce sens?

― Din punct de vedere mental, dar îmi este imposibil să intru în detalii, din moment ce nu înţeleg totul în întregime. Poate că voi înţelege după ce îi veţi analiza genomul.

― Ce vârstă are?

― Doisprezece. În curând va împlini treisprezece.

― În acest caz, voi avea nevoie de un acord al părinţilor ei.

Seldon îşi drese vocea:

― S-ar putea să fie mai greu. Eu sunt bunicul ei. Acordul meu nu este suficient?

― Pentru mine, desigur. Însă, vedeţi, trebuie să respect legea. Nu vreau să-mi pierd autorizaţia.

A fost nevoie ca Seldon să îl abordeze iarăşi pe Raych, care a protestat din nou că el şi soţia sa, Manella, doreau ca Wanda să ducă o viaţă normală, de fată normală. Dacă genomul ei se va dovedi anormal? Ce se va alege de ea? Va fi tăiată, înţepată, testată, ca un specimen de laborator? Ce avea de gând Hari? În devoţiunea lui fanatică faţă de Proiectul de Psihoistorie, o va împinge pe Wanda într-o viaţă fără joacă, fără copilărie, izolând-o de alţi tineri de vârsta ei? Însă Seldon a fost insistent:

― Crede-mă, Raych. N-aş face niciodată ceva care să îi dăuneze Wandei. Dar lucrul acesta trebuie făcut. Trebuie să-i aflu genomul. Dacă este aşa cum bănuiesc eu, am putea schimba calea psihoistoriei, viitorul Galaxiei!

Deci Raych a fost convins, iar el a reuşit, cine ştie cum, să obţină consimţământul Manellei. Şi, împreună, cei trei adulţi intrară cu Wanda în biroul Doctorului Endelecki.

Mian Endelecki îi întâmpină în uşă. Părul ei era de un alb strălucitor, însă faţa nu trăda deloc trecerea anilor.

O privi pe fată, care intrase cu o expresie de curiozitate pe faţă însă fără a da vreun semn de teamă. Apoi îşi întoarse privirea spre cei trei adulţi care o însoţiseră. Spuse, zâmbind: