― Mama, tatăl şi bunicul... am dreptate?

― Absolută dreptate, răspunse Seldon.

Raych avea o înfăţişare abătută, iar Manella, bosumflată şi cu ochii puţin roşii, părea obosită.

― Wanda, începu Doctorul. Aşa te cheamă, nu?

― Da, doamnă, spuse Wanda cu o voce clară.

― Am să-ţi spun acum ce vom face. Eşti dreptace, nu-i aşa?

― Da, doamnă.

― Foarte bine, atunci. Voi da cu un spray anestezic peste o mică suprafaţă a antebraţului tău stâng. Vei simţi ca o briză rece. Nimic altceva. După care am să-ţi zgârii puţin pielea... foarte puţin. Nu va fi nici durere, nici sânge. Nu-ţi va rămâne semn. După ce termin, voi da puţin cu un spray dezinfectant. Totul va dura câteva minute. Ce zici, eşti de acord?

― Sigur, spuse Wanda întinzând braţul.

După ce totul se termină, Dr. Endelecki spuse:

― Voi pune eşantionul sub microscop, voi alege o celulă bună, şi voi pune la lucru analizorul computerizat de gene. Acesta va înregistra toate nucleotidele, până la ultima, însă sunt miliarde de nucleotide. Probabil că procesul va dura cea mai mare parte a zilei. Totul se face automat, desigur, aşa că nu voi sta aici uitându-mă cum se face. De fapt, nici dumneavoastră nu are rost să rămâneţi. După pregătirea genomului, analizarea lui va lua şi mai mult timp. Dacă doriţi o analiză completă, s-ar putea să dureze două săptămâni. Iată motivul pentru care costă atât de scump. Munca este grea şi durează mult. Vă voi chema eu atunci când totul va fi gata.

Se întoarse, ca şi cum le făcuse celorlalţi semn să plece, manevrând aparatele strălucitoare de pe masa din faţa ei.

― Dacă daţi peste ceva neobişnuit, spuse Seldon, mă anunţaţi imediat? Adică, dacă găsiţi ceva interesant chiar în prima oră, nu mai aşteptaţi până se termină toată analiza. Nu mă faceţi să aştept.

― Şansele de a descoperi ceva în prima oră sunt foarte reduse, dar vă promit, Profesore Seldon, că voi lua imediat legătura că dumneavoastră în caz că se va dovedi necesar.

Manella o apucă pe Wanda de braţ şi ieşi cu ea în pas victorios, Raych veni în urma lor târându-şi picioarele, iar Seldon, şchiopătând, spuse:

― Este mai important decât credeţi, Dr. Endelecki.

Dr. Endelecki încuviinţă şi spuse:

― Oricare ar fi motivele, Profesore, voi face tot ce-mi stă în putinţă.

Seldon plecă, strângând puternic din buze. De ce crezuse oare că genomul va fi identificat în cinci minute şi că o scurtă privire asupra lui, timp de încă cinci minute, i-ar oferi un răspuns? Nu-şi putea răspunde. Acum va trebui să aştepte săptămâni, fără să ştie care va fi rezultatul.

Scrâşni din dinţi. A Doua Fundaţie, cel mai nou copil al său, copilul mental, va fi înfiinţată vreodată sau era doar o iluzie?

7

Hari Seldon intră în biroul Dr. Endelecki cu un zâmbet nervos pe faţă:

― Ai spus două săptămâni, Doctore. A trecut mai mult de o lună.

Dr. Endelecki aprobă cu o mişcare a capului:

― Îmi pare rău, Profesore Seldon, dar aţi dorit să obţineţi totul cu foarte mare exactitate, iar eu chiar asta am încercat să fac.

Expresia de nelinişte nu dispăruse de pe figura lui Seldon:

― Şi? Ce aţi descoperit?

― Aproximativ o sută de gene defecte.

― Ce?! Gene defecte. Vorbiţi serios, Doctore?

― Foarte serios. De ce nu? Nu există genomuri care să nu aibă cel puţin o sută de gene defecte; de obicei sunt mai multe. Să ştiţi că nu e chiar atât de rău precum sună.

― Eu n-am de unde să ştiu. Dumneata te pricepi mai bine.

Dr. Endelecki oftă şi se mişcă în scaun:

― Nu ştiţi nimic despre genetică, nu-i aşa, Profesore?

― Nu, nu ştiu. Nimeni nu le poate şti pe toate.

― Aveţi perfectă dreptate. Nici eu nu cunosc nimic despre... cum îi spuneţi?... psihoistoria dumneavoastră.

Ridică din umeri, apoi continuă:

― Dacă aţi dori să-mi explicaţi ceva în legătură cu psihoistoria, ar trebui să o luaţi de la început şi este probabil ca nici aşa să nu înţeleg nimic. Acum, revenind la genetică...

― Da?...

― O genă imperfectă nu înseamnă de obicei nimic. Există gene imperfecte... atât de imperfecte şi atât de importante încât produc dereglări teribile. Însă sunt foarte rare. Majoritatea genelor imperfecte pur şi simplu nu funcţionează cu o acurateţe absolută. Sunt ca nişte roţi uşor dezechilibrate. Vehicolul continuă să meargă. Tremurând uşor, dar merge.

― Asta are Wanda?

― Da. Mai mult sau mai puţin. La urma urmelor, dacă toate genele ar fi perfecte toţi am arăta exact la fel, ne-am comporta în exact acelaşi mod. Oamenii sunt diferiţi din cauza diferenţelor la nivelul genelor.

― Dar situaţia nu se va înrăutăţi pe măsură ce avansează în vârsta?

― Ba da. Cu toţi avem probleme pe măsură ce îmbătrânim. Am observat că şchiopătaţi. Din ce cauza?

― M-a atins sciatica, murmură Seldon.

― Aţi avut-o toată viaţa?

― Bineînţeles că nu.

― Ei bine, unele dintre genele dumneavoastră au mers din ce în ce mai rău cu trecerea timpului şi asta este cauza pentru care şchiopătaţi.

― Ce se va întâmpla cu Wanda în timp?

― Nu ştiu. Nu pot face predicţii pentru viitor, Profesore; cred că ăsta este domeniul dumneavoastră. Totuşi, dacă ar fi să risc o estimare, aş spune că Wanda nu va avea nimic neobişnuit ― cel puţin, din punct de vedere genetic.

― Sunteţi sigură? întrebă Seldon.