― Da şi nu. Ar fi foarte util dacă am dispune de un al treilea, dar va trebui să răspundă cineva de el. Nu poate fi un lucru al tuturor. I-am sugerat lui Hari ca Tamwile Elar... îl cunoşti, cred.
― Da, îl cunosc.
― Tamwile Elar va trebui să aibă un al treilea Prim Radiant. Ecuaţiile sale ahaotice şi Electro-Clarificatorul la care s-a gândit fac din el, fără nici o îndoială, al treilea om ca importanţă în Proiect, după Hari şi după mine. Însă Hari stă în cumpănă.
― De ce?
― Dacă Elar pune şi el mâna pe unul, va fi recunoscut în mod oficial ca al treilea om, şi va căpăta mai multă importanţă în Proiect. Ar putea interveni unele dificultăţi politice, dacă se poate spune aşa. Eu cred că nu are rost să pierdem timpul făcându-ne probleme despre politica internă, dar Hari... Ei, îl ştii pe Hari.
― Da, îl ştiu pe Hari. Şi dacă îţi spun că Linn a văzut Primul Radiant?
― Linn?
― Colonelul Hender Linn din juntă. Lacheul lui Tennar.
― Dors, dă-mi voie să nu te cred.
― A vorbit de ecuaţii care unduiesc în aer, şi le-am văzut şi eu, create de Primul Radiant. Nu-mi vine să cred că nu a fost aici şi nu a văzut aparatul funcţionând.
Amaryl dădu din cap:
― Nu-mi pot imagina că cineva ar putea aduce un membru al juntei în biroul lui Hari... sau al meu.
― Spune-mi, cine anume crezi că ar fi capabil să lucreze pentru juntă în acest mod?
― Nimeni, spuse Amaryl ferm şi cu o încredere nelimitată. Ar fi ceva de neconceput. Poate că Linn nu a văzut Primul Radiant, dar i s-a vorbit despre el.
― Cine i-ar vorbi despre el?
Amaryl se gândi un moment, apoi spuse:
― Nimeni.
― Bine, adineauri ai vorbit de politica internă, în legătură cu posibilitatea ca Elar să capete un al treilea Prim Radiant. Bănuiesc că într-un asemenea Proiect, care implică sute de oameni, au loc mereu unele conflicte... fricţiuni... certuri...
― Da, desigur. Sărmanul Hari îmi povesteşte. El trebuie să-i împace într-un fel sau altul şi îmi închipui ce durere de cap îi dau.
― Conflictele acestea sunt atât de grave încât pot afecta munca la Proiect?
― Nu în mod serios.
― Există unii mai certăreţi decât ceilalţi, sau care au mai multe nemulţumiri? Pe scurt, există oameni de care te poţi lipsi, scăpând astfel de nouăzeci la sută din conflicte cu preţul a cinci sau şase la sută din personal?
Amaryl ridică sprâncenele:
― Pare o idee bună, dar nu ştiu de cine să ne lipsim. Eu nu prea particip la toate aspectele politicii interne. Politica este un lucru obligatoriu, dar pe mine nu mă interesează, deci încerc să o evit pe cât posibil.
― Ciudat, spuse Dors. În acest fel nu cumva negi tu însuţi credibilitatea psihoistoriei?
― În ce fel?
― Cum poţi pretinde să ajungi într-un stadiu la care să poţi prezice şi dirija viitorul, când nu poţi analiza şi corecta problemele interne, ca de exemplu fricţiunile ce apar în Proiectul atât de promiţător?
Amaryl chicoti uşor. Era ceva neobişnuit, pentru că el nu era un om dăruit cu bună dispoziţie şi râsete:
― Îmi pare rău, Dors, dar ai picat pe una dintre problemele pe care totuşi le-am rezolvat, dacă se poate spune aşa. Hari însuşi a identificat ecuaţiile care reprezentau fricţiunile personale, cu câţiva ani în urmă, iar eu am adăugat ultimele corecturi anul trecut. Am descoperit că ecuaţiile puteau fi modificate în anumită măsură, ducând la o reducere a fricţiunilor. Însă o reducere a fricţiunilor aici duce la o creştere a fricţiunilor în altă parte. Într-un grup închis, niciodată fricţiunile nu pot descreşte sau creşte... adică într-un grup în care nu apar membri noi şi nu pleacă membri vechi. Eu am dovedit, cu ajutorul ecuaţiilor ahaotice ale lui Elar, că acest lucru este adevărat în ciuda remediilor pe care le poate încerca cineva. Hari îi spune "legea conservării problemelor personalului." Asta ne-a dat ideea că dinamica socială are legile ei de conservare, la fel ca şi fizica, iar aceste legi ne dau cea mai bună posibilitate de a rezolva problemele complicate ale psihoistoriei.
― Foarte impresionant, spuse Dors, dar dacă în final veţi descoperi că nimic nu poate fi schimbat, că totul este rău şi se conservă, şi că salvarea Imperiului de la distrugere poate provoca distrugeri mai mari în altă parte?
― Au sugerat şi alţii acelaşi lucru, dar eu nu cred.
― Foarte bine. Să ne întoarcem la realitate. Există ceva în conflictele din interiorul Proiectului care îi poate dăuna lui Hari? Vreau să spun, îi poate face rău fizic?
― Să-i facă rău lui Hari? Bineînţeles că nu. De unde ţi-a venit o idee ca asta?
― Nimeni nu e nemulţumit de Hari? Poate că este prea arogant, prea sâcâitor, prea absorbit de sine însuşi, prea grăbit să adune singur roadele? Nu există nimeni care să îl invidieze pentru că este în fruntea Proiectului de atâta vreme?
― N-am auzit pe nimeni să spună un astfel de lucru despre Hari.
― Mă îndoiesc că cineva ar spune astfel de lucruri de faţă cu tine. Dar îţi mulţumesc, Yugo, pentru că mi-ai fost de ajutor şi mi-ai acordat din timpul tău.
Amaryl o privi cum pleacă. Se simţea uşor neliniştit, dar apoi se întoarse la munca sa, lăsând celelalte probleme deoparte.
20
Unul dintre modurile (nu foarte multe, de altfel) pe care le avea Hari Seldon la dispoziţie pentru a se sustrage o vreme de la munca sa era să viziteze apartamentul lui Raych, aflat în imediata vecinătate a domeniilor Universităţii. De fiecare dată îşi simţea inima umplându-i-se de dragoste pentru fiul său adoptiv. Avea şi de ce. Raych fusese bun, capabil şi credincios... dar în afară de acestea era calitatea lui de a inspira celorlalţi sentimente de dragoste şi încredere.
Hari observase acest lucru pe când Raych era un vagabond de doisprezece ani care, nu se ştie cum, reuşise să le cucerească inimile (inima lui şi a lui Dors, desigur). Îşi aduse aminte cum o influenţase Raych pe Rashelle, fostul Primar de Wye. Cum Joranum avusese încredere în Raych, ceea ce l-a condus spre autodistrugere. Raych reuşise să cucerească până şi inima minunatei Manella. Hari nu reuşea să înţeleagă această caracteristică deosebită pe care o avea Raych, dar se bucura de orice întâlnire pe care o avea cu fiul său adoptiv.
