― Va trebui să mă credeţi pe cuvânt. Aţi dorit să aflaţi despre genomul Wandei, şi aţi acceptat riscul de a descoperi lucruri pe care poate ar fi fost mai bine să nu le ştiţi. Însă eu vă spun că, după părerea mea, nu va păţi nimic rău.

― Genele imperfecte... n-ar trebui sa le punem la punct? Le putem pune la punct?

― Nu. În primul rând, ar costa foarte mult. În al doilea rând, există şanse ca ele să se deregleze din nou. Şi, în sfârşit, oamenii se opun acestui lucru.

― De ce?

― Pentru că sunt în general împotriva ştiinţei. Ar trebui să ştiţi asta mai bine ca oricine, Profesore. Mă tem că, mai ales după moartea lui Cleon, misticismul a câştigat teren. Oamenii nu cred în repararea genelor pe cale ştiinţifică. Ar prefera sa rezolve lucrurile prin pase magnetice sau prin cine ştie ce alte procedee. Ca să fiu sinceră, mie îmi este greu să-mi continui munca. Finanţarea lasă de dorit.

Seldon dădu din cap:

― Vă înţeleg foarte bine situaţia. Psihoistoria o explică, dar, sincer să fiu, nu credeam că lucrurile se vor înrăutăţi atât de rapid. M-am implicat prea mult în propria mea muncă pentru a mai vedea dificultăţile din jurul meu.

Oftă, după care continuă:

― Am văzut Imperiul Galactic decăzând uşor timp de treizeci de ani... dar acum începe să se prăbuşească mult mai repede şi nu văd cum pot opri acest lucru.

― Încercaţi?

Dr. Endelecki părea amuzată.

― Da, spuse Seldon.

― Vă urez succes. Referitor la sciatică... ştiţi, acum cincizeci de ani v-aţi fi putut vindeca. Acum însă nu se mai poate.

― De ce nu?

― Păi, echipamentele folosite au dispărut; oamenii care puteau lucra cu ele se ocupă acum de altele. Medicina este în declin.

― Ca şi toate celelalte, murmură Seldon pentru sine. Dar să ne întoarcem la Wanda. Am senzaţia că este o tânără foarte deosebită, cu un creier care diferă de al majorităţii oamenilor. Ce spun genele despre creierul ei?

Dr. Endelecki se lăsă pe spate în scaun:

― Profesore Seldon, ştiţi câte gene sunt implicate în funcţionarea creierului? Vă reamintesc că, dintre toate funcţiile trupului uman, funcţia creierului este cea mai complexă. De fapt, din câte ştim noi, nu există în Univers ceva mai complex decât creierul uman. Aşa că să nu vă surprindă dacă vă spun că mii de gene contribuie la buna funcţionare a creierului.

― Mii?

― Exact. Şi este imposibil să verifici toate aceste gene pentru a vedea dacă au ceva deosebit. Vă cred pe cuvânt în privinţa Wandei. Este o fată neobişnuită, cu un creier neobişnuit, dar în genele ei nu văd nimic care să-mi spună ceva despre creierul ei... decât, desigur, că este normal.

― Aţi putea găsi alţi oameni ale căror gene legate de funcţionarea creierului sunt la fel ca ale Wandei, dând o structură asemănătoare a creierului?

― Mă îndoiesc foarte mult. Chiar dacă ar exista un alt creier foarte asemănător cu creierul ei, ar exista totuşi diferenţe enorme la nivelul genelor. N-are nici un rost să căutăm asemănări... Spuneţi-mi, Profesore, ce anume vă face să credeţi că creierul Wandei are ceva neobişnuit?

Seldon dădu din cap:

― Îmi pare rău. Nu pot discuta despre asta.

― În acest caz, sunt sigură că nu vă pot ajuta cu nimic. Cum aţi ajuns să descoperiţi că creierul ei are ceva neobişnuit?... Despre asta puteţi discuta?

― Din întâmplare, murmură Seldon. Din pură întâmplare.

― În acest caz, dacă vreţi să găsiţi alte creiere ca ale ei, va trebui să va bazaţi tot pe întâmplare. Altceva nu se poate face.

Liniştea se interpuse între cei doi. În cele din urmă, Seldon o rupse:

― Mai aveţi sa-mi spuneţi ceva?

― Mă tem că nu. Decât că vă voi trimite nota de plată.

Seldon se ridică, făcând un efort. Sciatica îl supăra foarte rău.

― Ei bine, spuse el, vă mulţumesc, Doctore. Trimiteţi-mi nota de plată şi eu o voi onora.

Părăsi biroul întrebându-se ce să facă în continuare.

8

Ca orice alt intelectual, Hari Seldon avusese acces liber la Biblioteca Galactică. În majoritatea cazurilor se folosise de reţeaua de computere, care îi permitea accesul la informaţii fără a se deplasa la Bibliotecă. Dar din când în când o vizitase, mai mult pentru a scăpa de presiunile Proiectului de Psihoistorie decât din alte motive. Şi, în ultimii doi ani, de când îşi formulase planul de a găsi şi alţi oameni asemănători Wandei, păstrase un birou acolo astfel încât să aibă un acces prompt la oricare dintre vastele bănci de informaţii ale Bibliotecii. Închiriase chiar şi un mic apartament într-un sector învecinat, sub cupolă, astfel încât să poată merge până la Bibliotecă atunci când cercetarea din ce în ce mai complexă îl împiedica să se întoarcă în Sectorul Streeling.

Acum însă planul său căpătase noi dimensiuni şi dorea să se întâlnească cu Las Zenow. Era pentru prima oară când îl întâlnea faţă în faţă.

Nu era uşor de aranjat o audienţă personală la Bibliotecarul Şef al Bibliotecii Galactice. Se spunea destul de des că atunci când Împăratul dorea să-l consulte pe Bibliotecarul Şef, trebuia să meargă el însuşi până la Bibliotecă şi să aştepte la rând.

Însă Seldon nu avu nici o greutate. Zenow îl cunoştea bine, deşi nu îl văzuse niciodată pe Hari Seldon în persoană.

― Am onoarea, domnule Prim Ministru, îl întâmpină el.

Seldon zâmbi:

― Cred că ştiţi că nu mai deţin acest post de şaisprezece ani.

― Onoarea titlului încă vă aparţine. În plus, domnule, aţi avut un rol important în înlăturarea conducerii brutale a juntei. În mai multe ocazii, junta a violat legea sfântă a neutralităţii Bibliotecii.

(Aha, se gândi Seldon, asta explică promptitudinea cu care am fost primit.)

― Zvonuri, spuse el cu voce tare.

Zenow nu putu rezista tentaţiei de a arunca o privire rapidă bandei orare de la încheietură:

― Spuneţi-mi, ce pot face pentru dumneavoastră?

― Domnule Bibliotecar Şef, începu Seldon, nu am venit să vă cer un lucru uşor. Doresc mai mult spaţiu la Bibliotecă. Doresc să aduc aici o parte dintre asociaţii mei. Doresc să pot lucra aici la un program lung şi complex, de cea mai mare importanţă.

Faţa lui Las Zenow căpătă o expresie de nefericire:

― Îmi cereţi mult. Îmi puteţi oferi detalii despre importanţa acestui program?

― Da. Imperiul se află într-un proces de dezintegrare.