― Aha! Da-mi voie să mă prezint. Sunt Dr. Dors Venabili, soţia Profesorului Hari Seldon. Am venit să te văd pentru o problemă importantă. Aceştia patru au încercat să mă oprească, iar rezultatul este că doi dintre ei sunt răniţi destul de grav. Trimite-i pe toţi la treburile lor şi haide să vorbim. Nu-ţi fac nici un rău.
Linn privi ţintă la cei patru gardieni, apoi la Dors. Spuse, calm:
― Nu vrei să-mi faci nici un rău? Deşi patru gardieni nu au reuşit să te oprească, vor veni imediat o mie, dacă îi chem.
― Atunci cheamă-i, spuse Dors. Oricât de repede ar sosi, nu vor reuşi să te salveze, dacă mă hotărăsc sa te ucid. Trimite-i de aici pe gardieni, şi hai să vorbim civilizat.
Linn scăpă de gardieni şi spuse:
― Foarte bine, intră şi hai să vorbim. Te avertizez însă, Dr. Venabili... eu nu uit repede.
― Nici eu, spuse Dors.
Intrară împreună în sediul lui Linn.
15
Linn spuse, cu o politeţe desăvârşită:
― Spune-mi pentru ce anume te afli aici, Dr. Venabili.
Dors zâmbi. Un zâmbet care nu avea nimic ameninţător şi totuşi nu se putea spune că era amabil.
― Pentru început, spuse ea, am venit aici pentru a-ţi demonstra că pot veni.
― Da?
― Da. Soţul meu a fost luat şi dus la audienţa cu generalul într-un automobil oficial, sub escortă înarmată. Eu am părăsit hotelul aproximativ în acelaşi timp cu el, pe jos şi neînarmată ― iată-mă aici ― dar cred ca am ajuns înaintea lui. A trebuit să trec de cinci gardieni, dacă e să-l pun la socoteală şi pe acela de la care am împrumutat maşina. Aş fi trecut şi de cincizeci dacă era nevoie.
Linn dădu flegmatic din cap:
― Am înţeles că ţi se mai spune Tigroaica.
― Aşa mi se mai spune... Acum, după ce am ajuns la tine, sarcina mea este să am grijă ca soţul meu să nu păţească nimic rău. S-a aventurat în bârlogul generalului ― dacă mi se permite să fiu puţin teatrală ― şi vreau să iasă de aici nevătămat.
― Din câte ştiu eu, soţul tău nu va păţi nimic rău în urma acestei întâlniri. Dar dacă eşti atât de îngrijorată, pentru ce ai venit la mine? De ce nu te-ai dus direct la general?
― Pentru că, dintre voi doi, tu eşti cel cu creierul.
Se făcu o scurtă pauză, după care Linn spuse:
― Asta ar fi o remarcă extrem de periculoasa ― dacă ar fi auzită de alţii.
― Mai periculoasă pentru tine decât pentru mine, aşa că ai grijă să nu fie auzită... Acum, dacă îţi închipui că pot fi potolită şi îndepărtată... dacă îţi închipui că soţul meu poate fi închis sau condamnat la moarte, iar eu nu voi fi în stare să fac nimic... îţi faci iluzii.
Arătă spre cele două blastere care se odihneau pe masă înaintea ei:
― Am intrat pe aceste domenii fără să am nimic la mine. Am ajuns în imediata ta vecinătate cu două blastere. Dacă nu aş fi avut blastere, aş fi avut cuţite, şi mă pricep să le mânuiesc ca un expert. Şi dacă n-aş fi avut nici blastere, nici cuţite, trebuie să ştii că sunt totuşi o persoană formidabilă. Masa asta la care stăm este construită dintr-un metal foarte rezistent.
― Într-adevăr.
Dors ridică mâinile, cu degetele desfăcute, ca pentru a arăta că nu purta nici o armă. Apoi le coborî pe masă şi îi mângâie suprafaţa cu palmele.
Fără veste, ridică pumnul şi îl apoi îl repezi asupra mesei cu o izbitură puternică. Se produse un sunet de parcă s-ar fi lovit metal cu metal. Zâmbi şi ridică mâinile.
― N-am nici o zgârietură, spuse ea, n-am nici o durere. Dar poţi observa că masa este uşor turtită acolo unde am lovit. Dacă aş lovi la fel de puternic în căpăţâna unei persoane, craniul i-ar exploda. N-am făcut niciodată un asemenea lucru; de fapt, niciodată n-am ucis pe cineva, deşi am rănit mai mulţi. Totuşi, dacă Profesorul Seldon păţeşte ceva...
― Iarăşi ameninţi...
― Fac promisiuni. Dacă Profesorul Seldon iese nevătămat, nu voi face nimic. Altfel, colonele Linn, voi fi obligată să te schilodesc sau să te ucid şi ― îţi promit ― voi face acelaşi lucru şi cu generalul Tennar.
― Nu poţi face faţă unei întregi armate, spuse Linn, indiferent cât de tigroiacă ai fi. Ce zici?
― Basmele se răspândesc repede, spuse Dors, şi sunt exagerate. Nu e felul meu să mă comport ca o tigroaică, dar despre mine s-au spus mai multe basme decât adevăruri. Gardienii tăi au dat înapoi când m-au recunoscut, şi vor răspândi această întâmplare, acordându-mi mult mai multe merite povestind cum am ajuns la tine. Chiar şi o armată ar ezita să mă atace, colonele Linn, dar dacă totuşi ar face-o şi m-ar distruge, teme-te de indignarea poporului. Junta menţine ordinea, dar o face cu destulă greutate şi nu ţi-ar conveni să intervină ceva care să înrăutăţească lucrurile. Acum gândeşte-te cât de simplă este alternativa. Profesorul Seldon nu trebuie să păţească nimic rău.
― Nu avem deloc intenţia de a-i face rău.
― Atunci, pentru ce este nevoie de audienţă?
― Nu-i nici un mister! Generalul este curios să afle despre psihoistorie. Dosarele guvernului ne sunt accesibile oricând. Fostul Împărat Cleon s-a interesat de ea, Demerzel s-a interesat de ea când era Prim Ministru... De ce să nu ne interesăm şi noi? Avem chiar mai mult interes.
― De ce?
― Pentru că timpul a trecut. Din câte înţeleg, psihoistoria a început ca o idee în mintea Profesorului Seldon. A muncit la ea, cu o forţă din ce în ce mai mare şi cu grupuri de oameni din ce în ce mai numeroase, timp de aproape treizeci de ani. A fost sprijinit de guvern. Deci, într-un fel, descoperirile şi metodele lui aparţin guvernului. Intenţionăm să-i punem câteva întrebări despre psihoistorie care, în acest moment, trebuie să fie mult mai avansată decât în timpul lui Demerzel şi Cleon, şi aşteptăm de la el să ne spună ceea ce dorim să ştim. Vrem ceva mai practic decât imaginea unor ecuaţii care unduiesc în aer. Mă înţelegi?
― Da, spuse Dors încruntându-se.
― Şi încă un lucru. Să nu crezi că pericolul pentru soţul tău vine doar din partea guvernului şi că dacă păţeşte ceva asta înseamnă că trebuie să ne ataci imediat pe noi. Aş dori să-ţi atrag atenţia că Profesorul Seldon s-ar putea să aibă duşmani personali.
