Nu avea decât cincizeci şi cinci de ani. Seldon avea şaizeci şi şase, şi totuşi era în formă bună, cu excepţia acceselor de sciatică ― sau ce o fi fost ― care îl obligau să şchiopăteze din când în când.

Amaryl deschise ochii:

― Tot mai eşti aici, Hari?

Seldon dădu din cap:

― Nu plec de lângă tine.

― Până când voi muri?

― Da.

Apoi, într-un acces de durere, spuse:

― Pentru ce ai făcut asta, Yugo? Dacă ai fi dus o viaţă normală ai mai fi avut de trăit încă douăzeci sau treizeci de ani.

Amaryl zâmbi slab:

― Să trăiesc normal? Adică să-mi iau timp liber? Să mă duc în vacanţă? Să mă distrez cu tot felul de nimicuri?

― Da. Da.

― Fie aş fi tânjit să mă întorc la munca mea, fie m-aş fi deprins cu pierderea timpului şi, în cei douăzeci sau treizeci de ani în plus de care vorbeşti, n-aş fi făcut cine ştie ce. Uită-te la tine.

― Ce-i cu mine?

― Timp de zece ani cât ai fost Prim Ministru, cât te-ai ocupat de ştiinţă?

― Aproape un sfert din timp l-am dedicat psihoistoriei, spuse domol Seldon.

― Exagerezi. Dacă n-aş fi fost eu să trag ca un rob, evoluţia psihoistoriei s-ar fi încetinit şi s-ar fi oprit în cele din urmă.

Seldon dădu din cap:

― Ai dreptate, Yugo. Pentru asta îţi sunt recunoscător.

― Şi înainte, şi după, când ţi-ai petrecut cel puţin jumătate din timp cu treburi administrative, cine duce ― a dus ― greul trebii? Ei? Poţi să-mi spui?

― Tu, Yugo.

― Exact.

Yugo închise din nou ochii.

― Şi totuşi, spuse Seldon, totdeauna ţi-ai dorit să preiei sarcinile administrative dacă mi-ai fi supravieţuit.

― Nu! Am vrut să conduc Proiectul pentru a-l face să meargă în direcţia bună, dar aş fi pus pe alţii să se ocupe de sarcinile administrative.

Amaryl aţipi, însă tresări, deschise ochii şi îl privi ţintă pe Seldon. Spuse:

― Ce se va întâmpla cu psihoistoria după ce voi muri? Te-ai gândit la asta?

― Da, m-am gândit. Şi vreau să-ţi vorbesc în legătură cu asta. S-ar putea să-ţi facă plăcere, Yugo. Cred ca se va petrece o revoluţie în psihoistorie.

Amaryl se încruntă uşor:

― În ce sens? Nu-mi prea place cum sună.

― Ascultă. A fost ideea ta. Cu câţiva ani în urma mi-ai spus că trebuiesc înfiinţate două Fundaţii. Separate şi astfel dispuse încât să reprezinte nucleele unui eventual Al Doilea Imperiu Galactic. Îţi aduci aminte? A fost ideea ta.

― Ecuaţiile psihoistorice...

― Ştiu. Ele mi-au sugerat ideea. De asta mă ocup acum, Yugo. Am reuşit să fac rost de un birou în Biblioteca Galactică...

― Biblioteca Galactică, spuse Amaryl încruntându-se şi mai tare. Nu-mi plac tipii aia. O ceată de idioţi înfumuraţi.

― Yugo, Bibliotecarul Şef, Las Zenow, nu este un tip chiar atât de rău.

― Te-ai întâlnit vreodată cu un Bibliotecar numit Mummery, Gennaro Mummery?

― Nu, dar am auzit de el.

― O fiinţă umană mizerabilă. Am avut o ceartă odată, când a spus că am deranjat nu ştiu ce lucru. Nu făcusem aşa ceva şi m-am supărat foarte tare, Hari. Dintr-o dată, parcă mă întorsesem în Dahl... Dar despre cultura dahlită se poate spune că este o cloacă de invective. I-am zis câteva şi i-am mai spus că punea beţe în roate psihoistoriei şi că va fi cunoscut în istorie ca un ticălos. De fapt, am spus altceva decât "ticălos".

Amaryl chicoti slab:

― L-am lăsat fără grai.

Brusc, Seldon îşi dădu seama de unde venea animozitatea lui Mummery faţă de cei din afară şi faţă de psihoistorie... dar nu spuse nimic.

― Ideea este că ai vrut două Fundaţii, astfel încât dacă una eşuează, celalaltă să continue. Dar am mers mai departe.

― În ce sens?

― Îţi aduci aminte că Wanda ţi-a putut citi mintea, acum doi ani, descoperind că era ceva în neregulă cu o anumită porţiune a ecuaţiilor din Primul Radiant?

― Da, desigur.

― Ei bine, vom găsi şi alţii ca ea. Vom avea o Fundaţie care va consta în cea mai mare parte din fizicieni, care vor păstra cunoştinţele umanităţii şi vor servi ca nucleu pentru Al Doilea Imperiu. Şi va fi o A Doua Fundaţie, constituită doar din psihoistorici ― mentalişti, fiinţe care pot influenţa minţile ― lucrând cu psihoistoria în diverse moduri, făcând-o să evolueze mult mai repede. Ei vor face reglajul fin de-a lungul timpului. Înţelegi? Mereu în umbră, supraveghind. Ei vor fi gardienii Imperiului.

― Minunat! spuse Amaryl. Minunat! Ai văzut ce bine mi-am ales momentul pentru a muri? Acum nu aş mai fi avut nimic de făcut.

― Nu spune asta, Yugo.

― Nu mai face atâta caz, Hari. Sunt prea obosit. Îţi mulţumesc... îţi mulţumesc... pentru că mi-ai spus...

Vocea îi slăbea din ce în ce mai mult.