- Nu pot. Poftim, ăsta-i adevărul. În teorie, viceregii pot face orice, dar lucrurile nu stau tocmai aşa. Arvardan are o permisiune în scris din partea Biroului Provinciilor Spaţiale. Este aprobată de împărat; în felul acesta, poate trece peste capul meu. Eu nu pot decât să mă adresez Consiliului Central, ori asta ar dura luni de zile...

Şi ce motive aş putea invoca? Pe de altă parte, dacă aş încerca să-l opresc cu forţa, aş

săvârşi un act de nesupunere, şi ştii ce repede înlătură Consiliul Central un guvernator atunci când consideră că respectivul şi-a depăşit atribuţiile, de când cu Războiul Civil din anii optzeci. Şi ce-aş realiza? Aş fi înlocuit de altcineva, care n-ar cunoaşte câtuşi de puţin situaţia, iar Arvardan şi-ar continua nestingherit cercetările.

Şi încă nu ţi-am spus ce-i mai grav, Flora. Ştii cum are de gând să dovedească

vechimea Pământului? Ia încearcă să ghiceşti.

Flora surâse.

- Râzi de mine, Ennius. Cum să ghicesc? Doar nu sunt arheolog. Presupun că o să dezgroape statui sau oase şi o să le stabilească vechimea pe baza radioactivităţii lor, sau ceva de genul acesta.

- Ar fi bine să fie aşa. Arvardan mi-a spus însă ieri că intenţionează să pătrundă

în regiunile radioactive ale Pământului. Vrea să dezgroape obiecte ale culturii primitive, să demonstreze că ele datează dintr-o perioadă anterioară celei în care solul Pământului a devenit radioactiv ― pentru că aşa susţine el, că radioactivitatea a fost produsă de om ― şi astfel să stabilească vechimea acelei perioade.

- Dar cam aşa ceva am spus şi eu.

- Ştii ce-nseamnă să pătrunzi în legiunile radioactive? Sunt Interzise. Este una din Datinile cele mai importante ale pământenilor. Nimeni nu poate pătrunde în Teritoriile Interzise şi toate terenurile radioactive sunt Interzise.

- Asta-i foarte bine. Arvardan va fi oprit de pământenii înşişi.

- Foarte frumos! Va fi oprit de Înaltul Ministru! Şi cum o să-l putem convinge vreodată că n-a fost vorba de un proiect finanţat de guvern, că Imperiul nu încurajează deliberat sacrilegiul?

- Înaltul Ministru nu poate fi atât de susceptibil.

- Nu poate?

Ennius se trase înapoi, privindu-şi uimit soţia. Noaptea se subţiase devenind cenuşie, şi el abia îi putea distinge chipul.

- Eşti de o naivitate înduioşătoare. Bineînţeles că este atât de susceptibil. Ştii ce s-a întâmplat cam cu ăă... cincizeci de ani în urmă? Am să-ţi povestesc şi ai să judeci singură.

Pământenii refuzau sistematic orice simbol al dominaţiei imperiale, datorită

teoriei lor că Pământul ar fi stăpânul de drept al Galaxiei. S-a întâmplat însă ca 38

tânărul Stannell al II-lea ― împăratul minor care era puţin smintit şi a fost asasinat, ţi-aminteşti! ― să ordone aplicarea blazonului împăratului în Camera Consiliului lor din Washenn. Ordinul în sine era îndreptăţit, blazonul fiind prezent în toate camerele Consiliilor Planetare din Galaxie, ca simbol al unităţii imperiale. Dar ce s-a întâmplat în acest caz? In ziua în care a fost înălţat blazonul, în oraş au izbucnit revolte în masă.

Fanaticii din Washenn au doborât blazonul şi s-au repezit înarmaţi asupra garnizoanei. Stannell al II-lea era suficient de nebun pentru a cere ca ordinul să fie respectat, chiar dacă asta ar fi însemnat masacrarea tuturor pământenilor. A fost însă

asasinat mai înainte să-şi ducă la îndeplinire intenţia, iar Edard, succesorul său, a contramandat ordinul iniţial. Pacea s-a instaurat din nou.

- Vrei să spui, exclamă Flora neîncrezătoare, că blazonul imperial nu a fost pus la loc?

- Chiar asta vreau să spun. Pământul e singurul din milioanele de planete ale Imperiului care nu are blazonul în Camera de Consiliu. Această nenorocita de planetă

pe care ne aflăm acum. Şi chiar şi astăzi, dacă am încerca din nou, ei ar lupta până la unul să ne împiedice. Iar tu mă întrebi dacă sunt susceptibili, îţi spun că sunt nebuni.

Urmă un interval de tăcere, după care zorii cenuşii fură din nou tulburaţi de vocea nesigură a Florei.

- Ennius?

- Da.

- Pe tine nu te preocupă eventualitatea unei revolte numai pentru că ţi-ar distruge reputaţia. N-aş fi vrednică să-ţi fiu soţie dacă nu ţi-aş putea pătrunde în gânduri şi am impresia că ţi-e frică de ceva realmente periculos pentru Imperiu... Nu trebuie să-mi ascunzi nimic, Ennius. Te temi că pământenii ar putea câştiga.

- Flora, nu vreau să vorbesc despre asta, spuse Ennius cu o expresie chinuită. Nu e nici măcar o bănuială... Poate că patru ani pe planeta asta înseamnă prea mult pentru orice om normal. De ce totuşi sunt pământenii atât de siguri?

- De unde ştii că sunt?

- O, sunt! Am şi eu sursele mele de informaţie. La urma urmelor, au fost zdrobiţi de trei ori. N-au cum să-şi mai facă iluzii. Şi totuşi, ei continuă lupta încrezători, înfruntând două sute de milioane de planete, fiecare din ele mai puternice decât a lor.

Să fie oare atât de înrădăcinaţi în credinţa faţă de un Destin sau vreo Forţă

supranaturală ― ceva care să aibă înţeles doar pentru ei... Poate că... poate că... poate că...

- Poate ce, Ennius?

- Poate că îşi au armele lor.

- Arme care să îngăduie unei singure planete să învingă două sute de milioane?

Eşti într-adevăr un alarmist. Nu există o asemenea armă.

- Ţi-am pomenit de sinapsificator.

- Iar eu ţi-am spus ce trebuie să faci în această privinţă. Mai cunoşti vreun alt gen de armă pe care-ar putea-o folosi?

- Nu, răspunse Ennius fără convingere.

- Tocmai. Nu există o asemenea armă. Am să-ţi spun eu ce să faci, dragul meu.

Iei legătura cu Înaltul Ministru, avertizându-l de bună credinţă în privinţa planurilor lui Arvardan şi îndemnându-l, neoficial, să nu-i acorde permisiunea. Asta va înlătura 39

― sau cel puţin aşa s-ar cuveni ― orice bănuială că Guvernul Imperial ar fi amestecat în această prostească violare a datinilor lor. In acelaşi timp, îl vei opri pe Arvardan, fără să intervii direct. Apoi ceri Biroului să-ţi trimită doi psihologi capabili

― sau mai bine cere patru, să fii sigur că-ţi trimit doi ― şi-i pui să testeze dacă e într-adevăr ceva în legătură cu sinapsificatorul... Iar, de ce încă s-ar mai putea ivi ― se pot îngriji soldaţii noştri, şi posteritatea s-o lăsăm în plata ei. Ce-ar fi acum să te culci puţin? Lăsăm în jos speteaza scaunului, te-nveleşti cu blana asta, iar când te trezeşti îţi trimit micul dejun. La lumina zilei vei vedea altfel lucrurile.

Aşa încât, după ce veghease o noapte întreagă, Ennius adormi cu cinci minute înainte de răsăritul soarelui.

Opt ore mai târziu, Înaltul Ministru afla de Bel Arvardan şi de misiunea sa ― de la însuşi Guvernatorul.

CAPITOLUL VII

CONVERSAŢIE CU NEBUNI?

Cât despre Arvardan, singura lui preocupare era cum să-şi organizeze timpul liber. Nava sa, Ophiuchus, nu avea să sosească mai devreme de cel puţin o lună, şi de acest timp putea dispune cum dorea.