Numai noi vom şti de el. Dacă-l iei acum cu dumneata, s-ar putea să moară. Ce ai realiza?... Şi-n plus ar trebui să şi dai explicaţii Stegarilor cu privire la cadavru.
Ultimul argument îşi atinse ţinta. Arbin înghiţi în sec.
- Dar, staţi puţin, cum voi şti când să vin să-l iau? Nu vreau să vă spun cum mă
cheamă.
Însemna totuşi că acceptase.
- Nu-ţi cer să-mi spui numele. Vino peste o săptămână, la zece seara. Am să te aştept la uşa garajului, pe unde am intrat cu biciclul dumitale. Trebuie să ai încredere în mine, omule, n-ai de ce te teme.
Era noapte când Arbin părăsi în mare grabă Chica. Trecuseră douăzeci şi patru de ore de când străinul îi bătuse la uşă şi în acest interval îşi dublase vina faţă de Datini. Va mai fi oare vreodată în siguranţă?
Nu se putea stăpâni să nu privească mereu în urmă, în timp ce biciclul gonea pe drumul pustiu, îl urmărea cineva? Ca să descopere unde locuia? Sau i se şi înregistrase chipul? Poate acum se şi făceau confruntări undeva, departe, în dosarele Confreriei din Washenn, unde erau înregistraţi toţi pământenii în viaţă, cu toate datele personale, în vederea lui Şaizeci.
Şaizeciul care soseşte fatal pentru orice pământean. Mai avea un sfert de veac până atunci, dar trăia zilnic cu spectrul lui din cauza lui Grew, iar acum din cauza străinului.
Dar dacă nu s-ar mai întoarce niciodată în Chica?
Nu! El şi Loa n-ar mai putea produce mult timp cât trei, şi odată cu primul eşec s-ar descoperi şi prima crimă ― aceea de a-l ascunde pe Grew.
Nu, odată începute, crimele împotriva Datinilor se înmulţeau inevitabil.
Ştiu atunci că se va întoarce la Chica, indiferent de risc.
Era mult după miezul nopţii când Shekt se gândi să se ducă la culcare, şi numai la insistenţele fiicei sale îngrijorate. Dar tot nu putu să adoarmă. Perna părea un mijloc rafinat de a-l sufoca, cearceafurile i se încâlceau în jurul trupului scoţându-l din minţi. Se sculă şi se aşeză la locul său de la fereastră. Oraşul era întunecat, dar la orizont, pe partea opusă lacului, pâlpâia lumina albastră a morţii ce stăpânea pretutindeni pe Pământ, cu excepţia câtorva petece izolate.
Toată agitaţia zilei trecute i se perinda în faţa ochilor ca un dans infernal, torturându-i creierul obosit. După ce-l convinsese pe fermierul speriat să plece, ultima grijă fusese să-l cheme pe Ennius la videofon. Se vede că acesta aştepta apelul, deoarece răspunse chiar el. Era încă încotoşmănit în veşmintele sale impregnate cu plumb.
- A, Shekt, bună seara. Ai terminat experienţa?
- Cât pe-aci să-l termin şi pe voluntarul meu, săracul.
Ennius păli.
- Bine am făcut atunci că am plecat. Am impresia că voi, oamenii de ştiinţă, nu sunteţi prea departe de nişte criminali.
31
- Încă n-a murit, domnule Guvernator, şi s-ar putea să-l salvăm, dar...
Shekt înălţă din umeri.
- În locul dumitale, Shekt, m-aş rezuma exclusiv la şobolani pe viitor... Dar nu pari deloc cel pe care-l ştiam, prietene. Sigur, trebuie să fii obişnuit cu lucrurile astea, nu ca mine.
- Îmbătrânesc, domnule Guvernator, spuse Shekt simplu.
- O ocupaţie periculoasă pentru un pământean, sună sec răspunsul. Culcă-te, Shekt.
Acum fizicianul stătea la geam, privind spre oraşul întunecat al unei lumi muribunde.
De doi ani făcea experienţe la sinapsificator, şi în tot acest răstimp fusese sclavul Societăţii Stegarilor ― sau Confreriei, cum îşi mai spuneau ― care-l jucau cum voiau ei.
Avea vreo opt articole care ar fi putut fi publicate în "Revista Siriană de Neurofiziologie", aducându-i acea faimă galactică la care râvnea. Articolele mucezeau în birou, în schimb, apăruse acel neînsemnat şi derutant articol publicat în
"Revista de Fizică". Aşa voia Confreria. Mai bine adevărul pe jumătate decât o minciună.
Şi totuşi Ennius se interesa. De ce? Făcea el vreo legătură cu alte informaţii pe care le va fi căpătat? Bănuia Imperiul ceea ce bănuia el însuşi?
În decursul a două secole, Pământul se răsculase de trei ori. De trei ori atacase garnizoanele imperiale, sub stindardul unui pretins trecut glorios. De trei ori eşuase
― bineînţeles ― şi de n-ar fi fost Imperiul o orânduire luminată, iar Consiliile Galactice pline de tact, Pământul ar fi fost şters cu sânge de pe lista planetelor locuite.
De data asta situaţia ar fi putut fi diferită... Sau era diferită? Câtă încredere putea să aibă în cuvintele unui muribund, pe trei sferturi inconştient?
Ce importanţă avea? Oricum nu îndrăznea să întreprindă ceva. Nu putea decât să aştepte, îmbătrânea şi, după cum spusese Ennius, aceasta era o ocupaţie periculoasă pe Pământ. Şaizeciul era foarte aproape şi foarte puţini erau exceptaţi de la fatala scadenţă. Şi chiar şi pe acest bulgăre nenorocit, de pulbere arzândă, el dorea să trăiască.
Ajuns cu gândul aici, se culcă din nou şi, cu puţin înainte de-a adormi, se întrebă
vag dacă nu cumva Stegarii interceptaseră convorbirea sa cu Ennius. Nu ştia atunci că
Stegarii aveau alte surse de informaţie.
Se luminase de ziuă, şi tânărul tehnician al lui Shekt încă nu luase o hotărâre definitivă.
Îl admira pe Shekt, dar ştia foarte bine că tratamentul secret al unui voluntar neautorizat contravenea ordinului direct al Confreriei. Ordinul avea statut de Datină
şi în consecinţă încălcarea lui era o crimă capitală.
