- Nu ştiu. Cred că e vorba de un amestec de mici enigme ce au reuşit în cele din urmă să-mi dea dureri de cap. Pe de-o parte Shekt cu sinapsificatorul său. Pe urmă
arheologul ăsta, Arvardan, cu teoriile lui. Şi altele, şi altele. Dar ce importanţă are, Flora... N-am nici un rost aici.
- La ora asta, nu-i oricum momentul să-ţi pui la încercare moralul.
Ennius scrâşni.
- Pământenii ăştia blestemaţi! De ce trebuie să fie ei, o mână de oameni, o asemenea povară pentru Imperiu? Ţi-aminteşti, Flora, cum m-a prevenit bătrânul Faroul, predecesorul meu, atunci când am fost numit Guvernator, că este un post foarte greu? Avea dreptate. Ba chiar pot spune că nu m-a prevenit îndeajuns. Atunci am râs de el şi-n gând l-am etichetat drept un senil incapabil. Pe când eu eram tânăr, energic, îndrăzneţ. Eu aveam să mă descurc...
Se opri, pierdut în gânduri, apoi continuă fără o legătură aparentă:
- Şi totuşi, există atâtea dovezi disparate care, împreună, par să indice că
pământenii nutresc din nou vise de rebeliune.
Îşi ridică privirea.
- Ştii ce susţine doctrina Stegarilor? Că Pământul a fost odată singurul cămin al umanităţii şi că este centrul neîndoielnic al rasei, adevărata întruchipare a Omului?
- Bine, dar asta ne-a spus şi Arvardan cu două seri în urmă,nu? Cel mai bine în asemenea situaţii este să-l laşi pe respectivul să spună tot ce gândeşte.
- Într-adevăr, vorbi Ennius posomorât, dar chiar şi aşa, el nu a vorbit decât despre trecut, pe când Stegarii se referă şi la viitor. Pământul, spun ei, va fi încă o dată centrul rasei. Pretind chiar că această a Doua împărăţie a Pământului e pe-aproape. În profeţiile lor se spune că Imperiul va fi distrus de o catastrofa generală, în urma căreia Pământul va triumfa, revenind la întreaga sa glorie primitivă ― şi aici vocea lui Ennius începu să tremure ― de lume înapoiată, barbară, cu un soi bolnav.
De trei ori au dus aceste absurdităţi la răscoală, şi distrugerile cauzate Pământului nu i-au clintit câtuşi de puţin în credinţa lor prostească.
- Sunt nişte bieţi amărâţi, pământenii ăştia, spuse Flora. Dacă-şi pierd Credinţa, ce le mai rămâne? Sunt privaţi de orice altceva ― de o lume normală, de o viaţă
decentă. Sunt lipsiţi chiar şi de demnitatea unui statut de egalitate cu restul Galaxiei.
Aşa încât se refugiază şi ei în vise. Nu poţi să-i condamni.
- Ba da, strigă Ennius cu aprindere, ia să lase visele şi să lupte pentru a fi asimilaţi. Ei nu neagă că sunt altfel decât ceilalţi. Ei nu vor decât să înlocuiască
"inferiori" cu "superiori" şi nu te poţi aştepta ca restul Galaxiei să fie de acord. N-au decât să renunţe la spiritul lor de clică, la Datinile lor retrograde şi dezgustătoare. Să
devină şi ei oameni, şi vor fi trataţi ca atare. Sau n-au decât să rămână pământeni, dar 36
atunci să nu ceară mai multă consideraţie. Nu asta contează însă acum. Ce este, de exemplu, cu sinapsificatorul acela? Iată un ghimpe ce nu mă lasă să dorm.
Ennius se încruntă gânditor spre răsărit, unde o lumină lăptoasă cotropea treptat întunericul.
- Sinapsificatorul?... Nu-i instrumentul de care vorbea Arvardan la cină? Pentru el te-ai dus la Chica?
Ennius încuviinţă.
- Şi ce-ai descoperit?
- Ei bine, absolut nimic. Îl cunosc pe Shekt. Il cunosc foarte bine. Pot să-mi dau seama când e în largul lui şi când nu. Ascultă-mă Flora, omul ăsta era mort de spaimă
cât timp a vorbit cu mine, iar când am plecat, a transpirat de fericire. Nu-mi place deloc misterul ăsta.
- Dar maşina funcţionează?
- Ce, sunt neurofizician ca să ştiu? Shekt zice că nu. M-a sunat să-mi spună că
un voluntar era gata să moară. Dar nu l-am crezut. Era emoţionat! Ba mai mult. Era triumfător! Sau voluntarul era în afară de pericol şi experienţa reuşise, sau nu mai ştiu eu cum arată un om fericit... Spune-mi atunci, de ce m-a minţit? Crezi că
sinapsificatorul funcţionează? Crezi că va crea o rasă de genii?
- Dar de ce-l ţine secret?
- Ah! De ce? Nu înţelegi? De ce a eşuat Pământul în revoltele sale? Luptau contra unor forţe infinit superioare, nu? Dar dacă ar creşte nivelul de inteligenţă al pământenilor? De două ori. De trei ori. Vor mai fi superiori adversarii lor?
- Oh, Ennius!
- S-ar putea să ajungem în situaţia unor maimuţe care atacă oameni. Ce-ar mai conta atunci superioritatea numerică?
- Te lupţi cu morile de vânt. N-ar putea ascunde aşa ceva. Poţi cere oricând Biroului Provinciilor Spaţiale să-ţi trimită câţiva psihologi care să testeze pământenii la întâmplare. Orice creştere anormală a coeficientului de inteligenţă ar fi detectată
numaidecât, nu?
- Cred că da... Dar s-ar putea să nu fie asta. Nu sunt sigur de nimic, Flora, decât că se anunţă o răscoală. Ceva de genul celei din 750, dar mai periculoasă probabil.
- Eşti pregătit să-i faci faţă? Vreau să spun, dacă eşti atât de sigur...
- Pregătit? Ennius râse crispat. Sunt. Garnizoana e pregătită şi complet echipată.
Am făcut tot ce era posibil cu materialul de care dispun. Dar, Flora, nu vreau o răscoală. Nu vreau să rămân în istorie drept Guvernatorul Răscoalei. Nu vreau ca numele meu să fie asociat cu moarte şi masacre. Voi fi decorat pentru asta, dar peste un secol voi figura în cărţile de storie ca un tiran sângeros. Ce s-a întâmplat cu Viceregele din Santanni din secolul al Vl-lea? Ce altceva putea face, chiar dacă au trebuit să moară milioane? Atunci a fost decorat, dar cine mai are astăzi un cuvânt bun pentru el? Aş prefera ca urmaşii să mă ştie drept cel care a împiedicat o răscoală, salvând vieţile nemernice a douăzeci de milioane de nebuni.
