Tonul său arăta că nu avea mari speranţe în această privinţă.
- De ce eşti aşa de sigur că n-ai să poţi, Ennius?
Se aşeză alături, plimbându-şi degetele pe obrazul lui.
El le prinse şi le ţinu strâns.
37
- Cum să pot? Totul e împotriva mea. Însuşi Biroul se aruncă în luptă de partea fanaticilor Pământului, trimiţându-l aici pe Arvardan.
- Dar, dragul meu, arheologul ăsta nu poate fi capabil de ceva atât de îngrozitor.
E drept că vorbeşte ca un maniac, dar ce rău poate face?
- Cum, nu-ţi dai seama? Vrea să adune probe în sensul că Pământul a fost într-adevăr vatra umanităţii, alimentând astfel activitatea subversivă a pământenilor, oferindu-i o bază ştiinţifică.
- Opreşte-l, atunci.
- Nu pot. Poftim, ăsta-i adevărul. În teorie, viceregii pot face orice, dar lucrurile nu stau tocmai aşa. Arvardan are o permisiune în scris din partea Biroului Provinciilor Spaţiale. Este aprobată de împărat; în felul acesta, poate trece peste capul meu. Eu nu pot decât să mă adresez Consiliului Central, ori asta ar dura luni de zile...
Şi ce motive aş putea invoca? Pe de altă parte, dacă aş încerca să-l opresc cu forţa, aş
săvârşi un act de nesupunere, şi ştii ce repede înlătură Consiliul Central un guvernator atunci când consideră că respectivul şi-a depăşit atribuţiile, de când cu Războiul Civil din anii optzeci. Şi ce-aş realiza? Aş fi înlocuit de altcineva, care n-ar cunoaşte câtuşi de puţin situaţia, iar Arvardan şi-ar continua nestingherit cercetările.
Şi încă nu ţi-am spus ce-i mai grav, Flora. Ştii cum are de gând să dovedească
vechimea Pământului? Ia încearcă să ghiceşti.
Flora surâse.
- Râzi de mine, Ennius. Cum să ghicesc? Doar nu sunt arheolog. Presupun că o să dezgroape statui sau oase şi o să le stabilească vechimea pe baza radioactivităţii lor, sau ceva de genul acesta.
- Ar fi bine să fie aşa. Arvardan mi-a spus însă ieri că intenţionează să pătrundă
în regiunile radioactive ale Pământului. Vrea să dezgroape obiecte ale culturii primitive, să demonstreze că ele datează dintr-o perioadă anterioară celei în care solul Pământului a devenit radioactiv ― pentru că aşa susţine el, că radioactivitatea a fost produsă de om ― şi astfel să stabilească vechimea acelei perioade.
- Dar cam aşa ceva am spus şi eu.
- Ştii ce-nseamnă să pătrunzi în legiunile radioactive? Sunt Interzise. Este una din Datinile cele mai importante ale pământenilor. Nimeni nu poate pătrunde în Teritoriile Interzise şi toate terenurile radioactive sunt Interzise.
- Asta-i foarte bine. Arvardan va fi oprit de pământenii înşişi.
- Foarte frumos! Va fi oprit de Înaltul Ministru! Şi cum o să-l putem convinge vreodată că n-a fost vorba de un proiect finanţat de guvern, că Imperiul nu încurajează deliberat sacrilegiul?
- Înaltul Ministru nu poate fi atât de susceptibil.
- Nu poate?
Ennius se trase înapoi, privindu-şi uimit soţia. Noaptea se subţiase devenind cenuşie, şi el abia îi putea distinge chipul.
- Eşti de o naivitate înduioşătoare. Bineînţeles că este atât de susceptibil. Ştii ce s-a întâmplat cam cu ăă... cincizeci de ani în urmă? Am să-ţi povestesc şi ai să judeci singură.
Pământenii refuzau sistematic orice simbol al dominaţiei imperiale, datorită
teoriei lor că Pământul ar fi stăpânul de drept al Galaxiei. S-a întâmplat însă ca 38
tânărul Stannell al II-lea ― împăratul minor care era puţin smintit şi a fost asasinat, ţi-aminteşti! ― să ordone aplicarea blazonului împăratului în Camera Consiliului lor din Washenn. Ordinul în sine era îndreptăţit, blazonul fiind prezent în toate camerele Consiliilor Planetare din Galaxie, ca simbol al unităţii imperiale. Dar ce s-a întâmplat în acest caz? In ziua în care a fost înălţat blazonul, în oraş au izbucnit revolte în masă.
Fanaticii din Washenn au doborât blazonul şi s-au repezit înarmaţi asupra garnizoanei. Stannell al II-lea era suficient de nebun pentru a cere ca ordinul să fie respectat, chiar dacă asta ar fi însemnat masacrarea tuturor pământenilor. A fost însă
asasinat mai înainte să-şi ducă la îndeplinire intenţia, iar Edard, succesorul său, a contramandat ordinul iniţial. Pacea s-a instaurat din nou.
- Vrei să spui, exclamă Flora neîncrezătoare, că blazonul imperial nu a fost pus la loc?
- Chiar asta vreau să spun. Pământul e singurul din milioanele de planete ale Imperiului care nu are blazonul în Camera de Consiliu. Această nenorocita de planetă
pe care ne aflăm acum. Şi chiar şi astăzi, dacă am încerca din nou, ei ar lupta până la unul să ne împiedice. Iar tu mă întrebi dacă sunt susceptibili, îţi spun că sunt nebuni.
Urmă un interval de tăcere, după care zorii cenuşii fură din nou tulburaţi de vocea nesigură a Florei.
- Ennius?
- Da.
- Pe tine nu te preocupă eventualitatea unei revolte numai pentru că ţi-ar distruge reputaţia. N-aş fi vrednică să-ţi fiu soţie dacă nu ţi-aş putea pătrunde în gânduri şi am impresia că ţi-e frică de ceva realmente periculos pentru Imperiu... Nu trebuie să-mi ascunzi nimic, Ennius. Te temi că pământenii ar putea câştiga.
- Flora, nu vreau să vorbesc despre asta, spuse Ennius cu o expresie chinuită. Nu e nici măcar o bănuială... Poate că patru ani pe planeta asta înseamnă prea mult pentru orice om normal. De ce totuşi sunt pământenii atât de siguri?
