- Despre ce-i vorba?
Vecinul se opri din râs pentru a-i răspunde:
- Sunt căsătoriţi de patruzeci de ani şi acum fac Turul.
- Turul...?
- Da, nu ştii? Turul în jurul Pământului.
Bătrânelul, cu chipul îmbujorat de plăcere, îşi povestea întâmplările şi impresiile. Soţia sa intervenea din când în când, făcând precizări minuţioase, lipsite de orice importanţă, dar emise şi acceptate cu cea mai bună dispoziţie. Ceilalţi ascultau cu mare atenţie, încât Arvardan îşi zise că pământenii sunt la fel de buni şi omenoşi ca orice alt popor din Galaxie.
Cineva întrebă:
- Şi când suntpţi programaţi pentru Şaizeci?
- Cam peste o lună, veni repede răspunsul, iar cel ce-l dăduse nu părea nici surprins, nici indispus. Pe şaisprezece noiembrie.
- Ei, continuă cel ce pusese întrebarea, sper să aveţi o zi frumoasă. Tatei i-a venit vremea într-o blestemată zi ploioasă ― nici c-am mai văzut una la fel. Eu îl însoţeam ― ştiţi cum e, într-o asemenea zi nu vrei să fii singur― iar el s-a plâns de ploaie tot timpul drumului. Eram într-o maşină deschisă, aşa că ne-a udat până la piele. ― "Ascultă", i-am zis, "de ce te plângi dumneata, tată? Doar eu sunt cel care trebuie să se întoarcă."
Se stârni un hohot general, căruia cuplul aniversat i se alătură din toată inima.
Pe Arvardan îl treceau fiori, pe măsură ce o bănuială îngrozitoare i se cuibărea în suflet. Se adresă vecinului său:
41
- Acest Şaizeci despre care se vorbeşte aici înseamnă cumva eutanasie? Adică la şaizecea aniversare eşti înlăturat, nu?
Vocea lui Arvardan scăzu uşor când vecinul său, înăbuşindu-şi ultimul hohot de râs, se întoarse către el şi-l fixă cu o privire lungă şi bănuitoare.
- Dar dumneata ce crezi că înseamnă? îi zise acesta în cele din urmă.
Arvardan făcu un gest nelămurit şi zâmbi prosteşte. Aflase de acest obicei, dar numai într-un mod teoretic. Ceva ce sta scris într-o carte. Ceva ce constituia subiectul unei dizertaţii. Abia acum era pătruns de faptul că era o realitate ce se aplica unor fiinţe omeneşti, că bărbaţii şi femeile ce-l înconjurau nu aveau voie, după datină, să
trăiască peste vârsta de şaizeci de ani.
Bărbatul de lângă el îl fixa încă.
- Ei, amice, dar de unde eşti? Acolo, la voi nu se ştie de Şaizeci?
- Noi îi spunem Scadenţă, îngână Arvardan cu voce stinsă. Sunt din partea aceea, şi arătă cu degetul undeva, în spate.
După o vreme, celălalt îşi retrase privirea grea, întrebătoare. Arvardan îşi ţugui buzele dispreţuitor. Oamenii aceştia erau bănuitori. Cel puţin, din acest punct de vedere, caricatura corespundea realităţii.
Bătrânelul vorbea din nou, arătând spre joviala sa consoartă:
- Merge şi ea cu mine. Ii vine rândul abia peste trei luni, dar zice că n-are rost să
mai aştepte şi că putem foarte bine să plecăm împreună. Nu-i aşa, Chubby?
- O, desigur, ganguri ea, rumenindu-se la chip. Copiii noştri sunt toţi căsătoriţi şi la casele lor. Le-aş fi o povară. Şi pe urmă, viaţa tot n-ar mai avea nici un farmec fără
bătrânelul meu, aşa că o să ne ducem odată.
La aceste cuvinte, pasagerii se afundară în tot felul de calcule cu privire la timpul ce rămânea fiecăruia ― un proces complicat, necesitând transformări de luni în zile ― ce iscară tot felul de dispute între cuplurile respective.
Un individ mărunt, purtând nişte haine strânse pe corp, cu o expresie îndârjită
pe faţă spuse pe un ton ferm:
- Mai am exact doisprezece ani, trei luni şi patru zile. Doisprezece ani, trei luni şi patru zile. Nici o zi în plus sau în minus.
Cuvintele lui primiră o replică de bun simţ.
- Dacă, bineînţeles, nu mori mai înainte.
- Prostii, spuse el imediat. N-am nici cea mai mică intenţie să mor mai înainte.
Arăt eu ca unul căruia să i se întâmple aşa ceva? Voi mai trăi doisprezece ani, trei luni şi patru zile şi vreau să-l văd pe-acela care are îndrăzneala să mă contrazică.
Arăta de-a dreptul fioros. Un tânăr zvelt şi cam filfizon îşi luă de la buze ţigara lungă, spunând cu un glas ce te înfiora:
- Frumos din partea celor ce-şi calculează termenul cu precizie de o zi. Mulţi însă trăiesc mai mult decât au dreptul.
- O, bineînţeles, spuse un altul şi întreaga asistenţă încuviinţă cu un aer indignat.
- Nu aş avea nimic împotrivă, continuă tânărul, însoţindu-şi pufăitul cu un arabesc complicat al mâinii, menit în esenţă a scutura scrumul, nu aş avea nimic împotrivă dacă un bărbat sau o femeie ar dori să-şi prelungească termenul până la următoarea Zi de Consiliu, mai ales dacă au de rezolvat anumite lucruri. Mă refer 42
doar la acei viermi, acele târâturi, acei paraziţi care încearcă să se fofileze până la Recensământul următor, luându-le urmaşilor pâinea de la gură.
