- Care institut? întrebă Pola îngrozită.

- Ei, nu te mai preface. Eu sunt Natter, de la dugheana de fructe din faţa Institutului de Cercetări Nucleare. Te văd doar mereu acolo.

- Ascultă, interveni Arvardan, ce se întâmplă de fapt?

Trupul mărunţel a lui Natter se scutură de râs.

- Ei cred că omul ăsta are febră radioactivă.

- Febră radioactivă?! exclamară într-un glas Arvardan şi Pola.

- Exact, întări Natter. Aşa au spus doi şoferi care au luat masa cu el. Ştiţi cum e, zvonurile astea se răspândesc repede.

- Prin urmare, gărzile de afară caută un bolnav de febră? întrebă Pola.

- Chiar aşa.

- Şi, mă rog, dumneata de ce nu te temi de febră? întrebă Arvardan. Presupun că

teama de contaminare a determinat autorităţile să golească magazinul.

- Sigur. Autorităţile aşteaptă afară. Le e teamă şi lor să intre. Aşteaptă să vină

un pluton de decontaminare al extratereştrilor.

- Văd că dumitale nu ţi-e frică de febră.

- De ce să-mi fie? Omul ăsta n-are nici o febră. Ia uită-te la el. Are spumă la gură? Are roşeaţă în obraji? La ochi, nimic. Ştiu şi eu cum arată un bolnav de febră.

Haide, domnişoară, putem ieşi, deci.

54

Pola se sperie din nou.

- Nu, nu. Nu se poate. El... el... Dar nu putu să continue.

- Eu l-aş putea scoate, se insinua vocea unsuroasă a lui Natter. Fără întrebări.

Fără buletin de înregistrare...

Pola nu-şi putu înăbuşi un ţipăt uşor. Cât despre Arvardan, acesta întrebă cu nedisimulat dezgust:

- Dar cine eşti dumneata?

Natter râse răguşit, dând la o parte reverul hainei.

- Sunt mesager al Societăţii Stegarilor. Pe mine nu mă întreabă nimeni nimic.

- Care-i câştigul dumitale la afacerea asta?

- Bani! Sunteţi la ananghie, iar eu pot să vă ajut. Ce vreţi mai cinstit de-aşa?

Pentru dumneavoastră treaba valorează, să zicem, o sută de credite, şi tot atât valorează şi pentru mine. Cincizeci înainte, cincizeci după.

- Îl vei duce Stegarilor, şopti Pola îngrozită.

- De ce-aş face-o? Omul ăsta nu le foloseşte la nimic, în timp ce pentru mine valorează o sută de credite. Dacă aşteptaţi până vin extratereştrii, ăia sunt în stare să-l omoare mai înainte de-a vedea că n-are febra. Ştiţi cum sunt ei ... nu le pasă dacă

omoară un pământean în plus. Ba aş zice că le place chiar.

- Ia-o pe domnişoara cu dumneata, spuse Arvardan.

Ochii vicleni ai lui Natter păreau să-l străpungă.

- Asta nu, şefule, înfrunt numai ceea ce dumneata numeşti riscuri calculate. Pot trece cu o persoana, cu două poate n-aş reuşi. Şi, dacă iau numai una, apoi o iau pe aia care valorează mai mult. Nu găseşti c-aşa-i corect?

- Şi dacă te iau de guler şi-ţi frâng ciolanele? Ce se întâmplă atunci?

Natter tresări speriat, dar regăsindu-şi graiul reuşi să râdă.

- Ar însemna că eşti un prost. Te-ar prinde oricum şi-ar trebui să mai dai socoteală şi de-o crimă... Haide şefule, ia-ţi mâna de pe mine.

- Te rog, imploră Pola, trăgându-l pe Arvardan de braţ. Trebuie să ne încercăm norocul. Să facem cum spune el... Te vei ţine de cuvânt, nu-i aşa, domnule Natter?

Natter strâmbă din buze.

- Voinicul tău prieten mi-a scrântit braţul. N-avea nici un drept s-o facă şi nu-mi place să fiu la cheremul nimănui. Pentru asta vă mai iau o sută de credite. Două sute în total.

- O să-ţi plătească tata...

- O sută avans, veni categoric răspunsul.

- Dar nu am o sută de credite, se tângui Pola.

- E-n ordine domnişoară, s-a rezolvat.

Arvardan deschise portmoneul şi scoase câteva bancnote, aruncându-i-le lui Natter.

- Mişcă-te!

- Du-te cu el, Schwartz, şopti Pola.

Schwartz se supuse tăcut, fără să-i pese. În momentul acela s-ar fi dus şi-n iad cu aceeaşi seninătate.

Râmaseră singuri, privindu-se lung. Era prima dată când Pola îl vedea cu adevărat şi era uimită să-l descopere atât de înalt şi bine făcut, atât de calm şi sigur de 55

el. Până acum îl acceptase ca pe un sprijin spontan, dezinteresat. Acum însă... Deveni dintr-o dată timidă şi toate evenimentele din ultima oră fură asurzite de bătaia puternică a inimii.