- Bine! spuse ea cu greutate.

- Mi-a cerut două sute de credite, i le-am dat.

- Trebuia să-ţi ceară o sută, dar n-are importanţă.

Se strecură pe lângă el înăuntru.

- Am fost grozav de îngrijorat, spuse Shekt cu duioşie şi mâhnire în glas. Toată

zarva asta din cartier... Nici n-am îndrăznit să întreb despre ce era vorba. Cine ştie ce putea să ţi se întâmple.

- E-n ordine. Nu s-a întâmplat nimic... Lasă-mă să dorm aici la noapte, tată.

Dar, în ciuda oboseli, nu reuşi să doarmă, fiindcă ceva se întâmplase totuşi.

Întâlnise un bărbat şi acesta era extraterestru. Avea în schimb adresa lui. Avea adresa.

CAPITOLUL X

INTERPRETAREA EVENIMENTELOR

Între cei doi pământeni exista un contrast total. Unul părea să fie cel mai puternic dintre pământeni; celălalt era cu adevărat.

Astfel, Înaltul Ministru era cel mai important om de pe Pământ, suveranul recunoscut al planetei, numit prin decret direct şi irevocabil de către împăratul întregii Galaxii; el era subordonat, fireşte, Guvernatorului împăratului. Secretarul său părea un nimeni, fiind de fapt un simplu membru al Societăţii Stegarilor. El era desemnat, teoretic vorbind, de Înaltul Ministru, pentru a se ocupa de tot felul de mărunţişuri. Nu se specifica ce anume şi, tot teoretic, putea fi concediat oricând.

Înaltul Ministru era cunoscut de-a lungul şi de-a latul Pământului şi respectat ca arbitru suprem în materie de Datini. El decreta excepţiile de la Şaizeci şi tot el judeca pe cei ce încălcau ritualul, pe cei ce nu respectau schemele de raţionalizare şi producţie, pe cei ce pătrundeau în teritoriile interzise şi aşa mai departe.

Pe Secretarul său, dimpotrivă, nu-l cunoştea nimeni, nici măcar după nume, cu excepţia Societăţii Stegarilor şi, desigur, a Înaltului Ministru însuşi.

Înaltul Ministru avea darul vorbirii, ţinând deseori cuvântări în faţa poporului, cuvântări cu un înalt conţinut emoţional. Avea părul blond, purtat în plete lungi, şi trăsături aristocratice. Secretarul lui, cu nasul cârn şi chip pocit, prefera un cuvânt scurt unuia lung, un mormăit unui cuvânt şi tăcerea unui mormăit ― cel puţin în public.

Înaltul Ministru avea aşadar toate aparenţele puterii; Secretarul ― realitatea ei.

În intimitatea biroului Înaltului Ministru, situaţia devenea evidentă.

Înaltul Ministru era nervos şi încurcat, iar Secretarul rece şi indiferent.

- Nu înţeleg, spunea Înaltul Ministru, ce legătură există între toate aceste rapoarte. Rapoarte şi iar rapoarte!

Ridică un braţ deasupra capului, izbind cu putere un maldăr imaginar de hârtii.

- N-am timp pentru ele.

61

- Întocmai, spuse rece Secretarul. De aceea m-aţi angajat pe mine. Le citesc, le rumeg şi le transmit.

- Bine, bine, Balkis, treci la subiect. Şi mai repede, te rog, fiind vorba de chestiuni minore.

- Minore? Excelenţa Voastră ar putea avea foarte mult de pierdut într-o bună zi dacă nu-şi ascute puterea de judecată... Să vedem ce vor să spună aceste rapoarte şi după aceea am să vă întreb dacă le mai consideraţi minore. Avem mai întâi raportul, primit acum nici şapte zile, de la subalternul lui Shekt. De la el am prins firul.

- Ce fir?

Balkis zâmbi amar.

- Îmi îngăduie Excelenţa Voastră a-i aminti de nişte proiecte importante, pe care le nutrim aici pe Pământ de câţiva ani?

- Şşt!

Pierzându-şi brusc demnitatea, Înaltul Ministru nu se putu abţine să nu arunce o privire grăbită în jur.

- Excelenţă, nu nervozitatea ci încrederea ne va aduce victoria... Mai ştiţi că

succesul acestor proiecte depinde de întrebuinţarea judicioasă a jucărioarei lui Shekt, sinapsificatorul. Până acum, cel puţin din câte ştiu, acesta a fost utilizat numai după

indicaţiile noastre şi cu un scop bine definit. Şi deodată, fără să ne avertizeze, Shekt sinapsifică un necunoscut, încălcând flagrant ordinele noastre.

- E foarte simplu, spuse Înaltul Ministru. Adu-l la ascultare pe Shekt, arestează

pacientul şi cu asta ai terminat.

- Nu, nu. Excelenţa Voastră are o minte fără ascunzişuri şi de aceea pierde din vedere ce e mai important. Nu contează ce a făcut Shekt, ci de ce. Observaţi că există

o coincidenţă în această poveste, urmată de multe altele. Guvernatorul Pământului îl vizitase pe Shekt în aceeaşi zi, iar Shekt ne-a raportat cu o loialitate desăvârşită tot ce s-a petrecut între ei. Ennius ceruse ca sinapsificatorul să fie pus la dispoziţia Imperiului. A promis, se pare, un ajutor însemnat din partea împăratului.

- Hm! făcu Înaltul Ministru.

- Vă surprinde? V-ar atrage un asemenea compromis, pus în balanţă cu pericolele pe care le implică demersul nostru actual?... Vă amintiţi de promisiunile de hrană făcute în timpul foametei de acum cinci ani? Vă amintiţi? Transporturile au fost blocate, deoarece nu dispuneam de credite imperiale, iar produsele Pământului nu erau acceptate, fiind contaminate de radioactivitate. Am primit alimente gratuit, aşa cum ni se promisese? Ne-au acordat măcar un împrumut? O sută de mii de oameni au murit atunci de foame. Nu trebuie să aveţi încredere în promisiunile extratereştrilor.

Dar nu asta contează acum. Ceea ce contează este faptul că Shekt a dat dovadă

de o mare loialitate. În mod sigur, nu puteam să ne îndoim de el, încă şi mai sigur nu puteam să-l suspectăm de trădare în chiar ziua respectivă. Şi totuşi, aşa s-a întâmplat.

- Te referi la experienţa lui neautorizată, Balkis?

- Da, Excelentă. Cine este pacientul? Deţinem fotografii ale lui şi, cu ajutorul tehnicianului lui Shekt, şi structura retinei. Am verificat în Registrul Planetar şi nu l-am găsit; nici urmă de el. Concluzia care se impune e că respectivul nu e pământean, ci extraterestru. Mai mult, Shekt ştia în mod sigur acest lucru, deoarece un buletin de înregistrare nu poate fi falsificat, nici transmis, existând proba structurii de retină, în 62

mod foarte simplu, deci, faptele în sine ne conduc la concluzia că Shekt a sinapsificat în mod conştient un extraterestru. De ce? ne întrebăm.

Răspunsul s-ar putea să fie simplu ca bună ziua. Shekt nu e instrumentul ideal pentru scopurile noastre, în tinereţe a fost asimilaţionist. Ba chiar, la un moment dat, a candidat la alegeri pentru Consiliul din Washenn, de pe poziţiile concilierii cu Imperiul. A fost înfrânt, în treacăt fie zis.

- N-am ştiut, îl întrerupse Înaltul Ministru.

- Că a fost înfrânt?

- Nu, că a candidat. De ce n-am fost informat de acest lucru? În postul pe care-l ocupă acum, Shekt e un om foarte periculos.

Balkis zâmbi îngăduitor.