- Shekt a inventat sinapsificatorul şi este încă singurul care ştie cu adevărat cum să-l folosească. A fost tot timpul urmărit şi de-acum înainte va fi şi mai mult. Nu uitaţi că un trădător din rândurile noastre, cunoscut de noi, poate face mai mult rău duşmanului, decât ne poate face bine nouă un om loial.

Să trecem din nou la fapte. Shekt a sinapsificat un extraterestru. De ce?

Sinapsificatorul are o singură menire ― să sporească gradul de inteligenţă al unui om. În ce scop? Pentru că numai aşa vor putea fi depăşite minţile savanţilor noştri, perfecţionate cu ajutorul aparatului. Ei, ce spuneţi? Asta înseamnă că Imperiul are cel puţin o vagă bănuială cu privire la ceea ce se petrece pe Pământ. Găsiţi că-i o chestiune minoră, Excelenţa Voastră?

Pe fruntea Înaltului Ministru apărură broboane de sudoare.

- Chiar crezi ceea ce spui?

- Faptele sunt ca un joc de cuburi ce nu se pot îmbina decât într-un anume chip.

Extraterestrul tratat era un individ şters, dacă nu chiar demn de milă. O manevră bine chibzuită, deoarece un bătrân chel şi gras rămâne spionul cel mai iscusit al Imperiului. O, da. Bineînţeles. Cui altcuiva îi poţi încredinţa o asemenea misiune?...

Noi însă l-am urmărit pe acest străin, alias Schwartz, atât cât ne-a fost în putinţă. Să

luăm acum al doilea dosar.

Înaltul Ministru îşi aruncă privirea peste el.

- Privitor la Bel Arvardan?

- La doctorul Bel Arvardan, încuviinţă Balkis, eminent arheolog, din distinsul Sector Sirian, o lume de bravi şi rafinaţi bigoţi.

Ultimul cuvânt îl scuipase aproape cu ură.

- Ei, n-are importanţă, continuă, în orice caz, avem aici o imagine ciudată a lui Schwartz, aproape un contrast poetic. Nu e un necunoscut, ci un personaj celebru. Nu se insinuează în secret, ci soseşte pe un fluviu de publicitate. Suntem avertizaţi în privinţa lui nu de un obscur tehnician, ci de însuşi Guvernatorul Pământului.

- Crezi că e vreo legătură, Balkis?

- Puteţi presupune, Excelenţă, că unul are scopul de a ne distrage atenţia de la celălalt. Ori de nu, cum clasele conducătoare ale. Imperiului se pricep destul de bine la urzeli, înseamnă că ni se oferă un exemplu de două metode de camuflaj. In cazul lui Schwartz, luminile sunt stinse, în cazul lui Arvardan, ne sunt proiectate în ochi. Şi vor să nu suspectăm nimic, nici într-un caz, nici în celălalt?... Ia să vedem, ce ne-a spus Ennius despre Arvardan?

63

Înaltul Ministru îşi frecă gânditor nasul.

- A spus că Arvardan întreprinde o expediţie arheologică finanţată de Imperiu şi că doreşte să pătrundă în scopuri ştiinţifice în Teritoriile Interzise. Nu există însă nici cea mai mică intenţie de a săvârşi un sacrilegiu, aşa că, dacă îl vom putea opri pe cale paşnică, el ne va susţine în faţa Consiliului Imperial, sau ceva de genul acesta.

- Prin urmare, să-l urmărim pe Arvardan de aproape, dar în ce scop? Ca nu cumva să pătrundă neautorizat în Teritoriile Interzise. Iată un şef de expediţie arheologică fără oameni, fără navă, fără echipament. Iată un extraterestru care nu rămâne la Everest, unde-i e locul, ci dintr-un motiv oarecare hoinăreşte pe Pământ şi, în primul rând, merge la Chica. Şi cum ne este distrasă atenţia de la toate aceste întâmplări suspecte? Ei bine, tocmai îndemnându-ne să urmărim cu atenţie ceva lipsit de importanţă.

Observaţi însă, Excelenţa Voastră că Schwartz a rămas ascuns timp de şase zile la Institutul de Cercetări Nucleare. După care a evadat. Nu vi se pare ciudat? Dintr-o dată, uşa rămâne descuiată. Dintr-o dată, coridorul e nepăzit. Curioasă neglijenţă! Şi în ce zi evadează? Tocmai în ziua când Arvardan ajunge în Chica, încă o coincidenţă

bizară.

- Crezi că..., începu Înaltul Ministru încordat.

- Cred că Schwartz e spion extraterestru, că Shekt e omul de legătură cu trădătorii asimilaţionişti de la noi, iar Arvardan, omul de legătură al Imperiului. Fiţi atent cu câtă măiestrie a fost aranjată întâlnirea dintre Schwartz şi Arvardan. Lui Schwartz i se îngăduie să fugă şi, după un anume timp, sora care-l îngrijea ― şi care printr-o altă coincidenţă, deloc surprinzătoare, se întâmplă să fie fiica lui Shekt ―

pleacă după el. Dacă nu s-ar fi defectat programul lor stabilit la secundă, l-ar fi găsit imediat. Pentru curioşi, el ar fi devenit un biet om bolnav şi ar fi fost adus înapoi în siguranţă, în vederea unei noi încercări ulterioare. De fapt, aşa li s-a şi spus unor şoferi de taxiuri indiscreţi, că omul e bolnav, ceea ce ― ironia soartei ― s-a întors împotriva lor.

Urmăriţi-mă acum cu atenţie. Schwartz şi Arvardan se întâlnesc mai întâi întrun alimentomat. Par să nu ştie unul de existenţa celuilalt. Este doar o întâlnire preliminară, menitâ să indice că totul a mers normal până aici şi că se poate trece la etapa următoare... Cel puţin nu ne subapreciază, ceea ce oricum e un compliment.

Schwartz pleacă ; câteva clipe mai târziu, pleacă şi Arvardan şi se-ntâlneşte cu tânăra Shekt. Totul merge strună. După ce joacă un mic teatru în faţa celor doi şoferi pomeniţi mai sus, ei se îndreaptă împreună spre magazinul universal Dunham, unde se întâlnesc cu Schwartz. Ce vreţi altceva mai bun decât un magazin universal? E un loc ideal de întâlnire. Nici într-o peşteră din inima muntelui nu eşti în mai mare siguranţă. Prea în văzul lumii ca să dai de bănuit. Prea aglomerat ca să poţi fi urmărit.

Minunat... minunat... Adversarul merită toată consideraţia.

Înaltul Ministru se frământă în scaun.

- Dacă adversarul nostru merită prea multă consideraţie, va învinge.

- Imposibil. A şi fost învins. Şi, în această privinţă, trebuie să recunoaştem meritul minunatului Natter.

- Cine-i Natter?

64

- Un agent neînsemnat care trebuie folosit la maximum în urma acestei întâmplări. Nici n-ar fi putut acţiona mai bine ieri. Datoria sa principală era să-l urmărească pe Shekt. În acest scop, ţinea o tarabă cu fructe în faţa Institutului. În ultima săptămână primise instrucţiuni speciale de a urmări afacerea Schwartz.

Era la post când omul, pe care-l cunoştea din fotografii şi dintr-o imagine fugară

atunci când fusese adus prima oară la Institut, a evadat. Fără să fie văzut, a urmărit fiecare mişcare şi, din raportul lui, am aflat detaliat tot ce s-a petrecut ieri. Cu o incredibilă intuiţie, el şi-a zis că scopul "evadării" nu putea fi altul decât o întâlnire cu Arvardan. Cum însă nu se simţea capabil să exploateze singur acea întâlnire, s-a hotărât s-o împiedice. Şoferii cărora tânăra Shekt le spusese că Schwartz e bolnav, s-au gândit că ar putea fi vorba de febră radioactivă. Natter a prins ideea cu repeziciunea unui geniu. De îndată ce a observat întâlnirea din magazin, a raportat un caz de febră radioactivă, iar autorităţile locale din Chica ― slavă Pământului! ― au avut atâta cap încât să intervină de îndată.

Magazinul a fost evacuat, cei trei fiind lipsiţi de camuflajul pe care contau.

Prezenţa lor în magazinul gol era acum bătătoare la ochi. Natter s-a apropiat de ei şi i-a convins să i-l încredinţeze pe Schwartz, pentru a-l duce înapoi la Institut. Au acceptat. Ce altceva puteau face? Astfel încât ziua s-a sfârşit fără ca Schwartz şi Arvardan să fi putut schimba un singur cuvânt.

Natter n-a comis prostia de a-l aresta pe Schwartz. Cei doi nu ştiu nici acum că

au fost deconspiraţi, aşa că ne vor conduce spre un vânat şi mai bogat.

Dar Natter nu s-a oprit aici. Tot el a anunţat garnizoana imperială, fapt pentru care nu-l pot lăuda îndeajuns. L-a pus astfel pe Arvardan într-o situaţie pe care n-avea cum s-o prevadă. Trebuia fie să-şi dea în vileag identitatea, ratându-şi misiunea ―

care, pare-se, implică necesitatea de-a se purta pe Pământ ca un pământean ― fie să

şi-o tăinuiască, supunându-se astfel tuturor inconvenientelor ce puteau rezulta de aici.

A ales alternativa eroică şi chiar a rupt braţul unui ofiţer în pasiunea sa pentru realism. Acest lucru îi face desigur, cinste. Purtarea lui e grăitoare. De ce s-ar fi expus el, un extraterestru, supliciului biciului neuronic, dacă miza nu ar fi fost extrem de importantă? Pentru o biată pământeancă?...

Înaltul Ministru îşi încleştase mâinile pe biroul din faţa lui. Se încrunta şi trăsăturile prelungi ale chipului său erau acum schimonosite de nelinişte,

- Apreciez, Balkis, felul cum reuşeşti să ţeşi din asemenea detalii o adevărată

pânză de păianjen. Ai procedat cu foarte multă abilitate şi cred că e aşa cum spui.

Logica nu ne îngăduie o alternativă... Dar asta înseamnă că sunt foarte aproape, Balkis. Sunt prea aproape... Şi de data asta vor fi neîndurători.

Balkis ridică din umeri.

- Nu pot fi prea aproape. Dacă ar avea idee de existenţa unui asemenea potenţial distructiv pentru întregul Imperiu, ar fi atacat de mult... Iar răgazul lor e pe sfârşite.