Ii ordonă pe un ton aspru:
- Locotenente, suntem informaţi de existenţa unor tulburări în cartierul comercial. Te prezinţi cu un pluton de decontaminare la magazinul universal Dunham şi preiei comanda. Ai grijă să asiguri tuturor oamenilor dumitale o protecţie desăvârşită împotriva febrei radioactive.
- Febră radioactivă! strigă locotenentul. Iertaţi-mă, domnule, dar...
- Să fii gata într-un sfert de ceas, spuse rece colonelul.
Arvardan fu primul care-l zări pe omuleţ şi se crispă tot când acesta schiţă un gest de salut.
- Ei, şefule! Ei, grozavule! Spune-i domniţei să nu-şi mai ude obrăjorii.
Pola îşi săltă capul, simţind că i se taie respiraţia. Cu un gest maşinal, se trase lângă trupul masiv, protector a lui Arvardan care, la fel de maşinal, îşi petrecu în jurul ei braţul, ca pentru a o apăra. Nu-şi dădu seama că pentru a doua oară atinsese o pământeancă.
- Ce vrei? întrebă aspru.
Omuleţul cu privirea sfredelitoare păşi agale din spatele unui stand încărcat de pachete. Vocea lui era un amestec de linguşeală şi obrăznicie.
- E-al naibii de greu să ieşi dintr-o situaţie ca asta, spuse el, dar să n-ai grijă, domnişoară, îţi duc eu omul înapoi la Institut.
- Care institut? întrebă Pola îngrozită.
- Ei, nu te mai preface. Eu sunt Natter, de la dugheana de fructe din faţa Institutului de Cercetări Nucleare. Te văd doar mereu acolo.
- Ascultă, interveni Arvardan, ce se întâmplă de fapt?
Trupul mărunţel a lui Natter se scutură de râs.
- Ei cred că omul ăsta are febră radioactivă.
- Febră radioactivă?! exclamară într-un glas Arvardan şi Pola.
- Exact, întări Natter. Aşa au spus doi şoferi care au luat masa cu el. Ştiţi cum e, zvonurile astea se răspândesc repede.
- Prin urmare, gărzile de afară caută un bolnav de febră? întrebă Pola.
- Chiar aşa.
- Şi, mă rog, dumneata de ce nu te temi de febră? întrebă Arvardan. Presupun că
teama de contaminare a determinat autorităţile să golească magazinul.
- Sigur. Autorităţile aşteaptă afară. Le e teamă şi lor să intre. Aşteaptă să vină
un pluton de decontaminare al extratereştrilor.
- Văd că dumitale nu ţi-e frică de febră.
- De ce să-mi fie? Omul ăsta n-are nici o febră. Ia uită-te la el. Are spumă la gură? Are roşeaţă în obraji? La ochi, nimic. Ştiu şi eu cum arată un bolnav de febră.
Haide, domnişoară, putem ieşi, deci.
54
Pola se sperie din nou.
- Nu, nu. Nu se poate. El... el... Dar nu putu să continue.
- Eu l-aş putea scoate, se insinua vocea unsuroasă a lui Natter. Fără întrebări.
Fără buletin de înregistrare...
Pola nu-şi putu înăbuşi un ţipăt uşor. Cât despre Arvardan, acesta întrebă cu nedisimulat dezgust:
- Dar cine eşti dumneata?
Natter râse răguşit, dând la o parte reverul hainei.
- Sunt mesager al Societăţii Stegarilor. Pe mine nu mă întreabă nimeni nimic.
- Care-i câştigul dumitale la afacerea asta?
- Bani! Sunteţi la ananghie, iar eu pot să vă ajut. Ce vreţi mai cinstit de-aşa?
Pentru dumneavoastră treaba valorează, să zicem, o sută de credite, şi tot atât valorează şi pentru mine. Cincizeci înainte, cincizeci după.
- Îl vei duce Stegarilor, şopti Pola îngrozită.
- De ce-aş face-o? Omul ăsta nu le foloseşte la nimic, în timp ce pentru mine valorează o sută de credite. Dacă aşteptaţi până vin extratereştrii, ăia sunt în stare să-l omoare mai înainte de-a vedea că n-are febra. Ştiţi cum sunt ei ... nu le pasă dacă
