— Atunci e bine. Simt sigur că aţi citit ziarele de sâmbătă şi de duminică. Mi se pare că apar şi la Clanton.
— Da. N-o să credeţi, dar avem şi telefoane şi poştă, pe aici.
— Atunci, aţi citit articolele.
— Da. Aţi fost măreţ!
— Fleacuri! Aş dori să stăm puţin de vorbă în legătură cu Hailey, dacă nu sunteţi prea ocupat.
— Sunt încântat s-o facem.
— După câte ştiu, în Mississippi există o reglementare prin care un avocat din alt stat trebuie să facă o cerere de intrare în consiliul local.
— Vreţi să spuneţi că n-aveţi licenţă pentru Mississippi? întrebă Jake neîncrezător.
— Păi, n-am.
— N-aţi menţionat acest lucru, în ziar.
— N-are importanţă! Spuneţi-mi, toţi judecătorii au această pretenţie?
— Unii da, unii nu.
— Înţeleg. Noose cere licenţă?
— Uneori.
— Mulţumesc. De fapt, aşa am procedat totdeauna, când am avut procese în alte state. Autorităţile locale se simt mai bine aşa.
— Frumos din partea dumneavoastră!
— Bănuiesc că n-aţi vrea să…
— Glumiţi! ţipă Jake. Abia am fost dat la o parte şi dumneavoastră vreţi să vă ajut. Sunteţi nebun! Nu vreau să-mi văd numele alături de al dumneavoastră!
— Ascultă, ţărănoiule!
— Ascultă tu, mare sculă! Te surprinde, poate, dar în statul nostru există legi şi reglementări etice împotriva deturnărilor de cazuri. Ai auzit vreodată de aşa ceva? Bineînţeles că nu. Dar de etică profesională, ai auzit, domnule Rechin?
— Nu vânez eu cazurile, fiule! Ele mă caută pe mine!
— Aşa ca acum, nu-i aşa? Îţi faci iluzii că sunt atât de naiv, încât să cred c-a dat de tine la mica publicitate. Poate alături de ăia care fac avorturi!
— Mi-a fost recomandat.
— Da, de întreţinătorul tău. Ştiu foarte bine cum ai pus mâna pe caz. Am să te reclam! Mai mult, voi supune metodele tale spre analiză marelui juriu.
— Înţeleg că te ai bine cu procuratura. Te salut, avocăţelule!
Marsharfsky şi-o primise cu vârf şi îndesat. Mai bine de o oră, Jake nu fu în stare să-şi mai scrie corespondenţa. În orice caz, Lucien ar fi fost mândru de el, dacă l-ar fi auzit.
Chiar înainte de prânz, Jake primi un telefon de la Walter Sullivan.
— Jake, ce mai faci?
— Minunat!
— Bine. Ascultă, Jake. Bo Marsharfsky mi-e prieten vechi. Am apărat împreună vreo doi granguri din lumea bancară acum câţiva ani, pe unii care fuseseră acuzaţi de fraudă. Şi i-am scăpat. E un avocat de mâna-ntâi! S-a asociat cu mine în cazul lui Carl Lee Hailey. Voiam doar să ştii.
Jake îi închise telefonul şi ieşi din birou. Îşi petrecu după-amiaza pe terasa lui Lucien.
18
Nici Gwen şi nici Ozzie nu aveau numărul de telefon al lui Lester. La informaţii, telefonista îi răspunse că sunt două pagini cu numele de Hailey, la Chicago, şi cel puţin o duzină erau Lester. Jake ceru primele cinci numere, dar nu nimeri. Atunci, îl sună pe Tank Scales, proprietarul unuia din cele mai selecte localuri din ţinut. Lester se ducea adesea pe acolo. Tank era clientul lui Jake şi îi dădea adesea informaţii în legătură cu negrii care îl frecventau.
Scales trecu pe la biroul avocatului marţi dimineaţă, în drum spre bancă.
— L-ai văzut pe Lester Hailey în ultimele două săptămâni? întrebă Jake.
— Da. Am făcut câteva partide de biliard la o bere, la mine în bar. După câte-am auzit, a plecat la Chicago săptămâna trecută. Oricum, nu l-am mai văzut.
— A mai venit cu cineva?
— Nu. De cele mai multe ori a fost singur.
— Cu Iris nu l-ai văzut deloc?
— Ba da, a adus-o de câteva ori, când era Henry plecat din oraş. Simt că-mi ies din minţi când îl văd cu ea. Bărbatu-său e un tip dur, ar băga cuţitu’ în ei, dacă ar afla.
