— Nu mă înţelege greşit. N-am nicio simpatie pentru tine şi asta de mai multă vreme.
— De când cu Lester Hailey, nu-i aşa?
— Cred că ai dreptate, de-atunci. Ai câştigat, dar ai jucat necinstit.
— Important e că am câştigat. Şi să ştii că fără să trişez. Te-ai făcut de rahat.
— Ai trişat, iar Noose s-a prefăcut că nu observă.
— În fine, nici tu nu-mi eşti simpatic.
— Bun. Asta mă face să mă simt mai în largul meu. Ce ştii despre Marsharfsky?
— De-asta ai venit?
— Oarecum.
— Nu l-am întâlnit până acum niciodată. Dar şi dacă l-aş cunoaşte ca pe tata, tot nu ţi-aş spune nimic. Altceva?
— Nu se poate să nu fi vorbit cu el.
— M-a sunat o dată la telefon. Nu cumva te temi de el?
— Nu. Sunt numai curios. Are o reputaţie bună.
— Aşa e. Dar nu cred c-ai venit aici să discutăm despre reputaţia lui.
— Nu chiar. Voiam să vorbim despre caz, în general.
— Ce anume?
— Păi, care-ar fi şansele să fie achitat, ce strategii de apărare ar putea fi folosite, dacă a fost într-adevăr iresponsabil când a făptuit omorul, chestii d-astea.
— Parcă garantai că va fi condamnat, atunci, în faţa camerelor de luat vederi, îţi aminteşti? Imediat după acuzare, la una din conferinţele tale de presă.
— Ţi-e cam dor de camerele de luat vederi, Jake, nu-i aşa?
— Linişteşte-te, Rufus. Eu am ieşit din joc. Vă las vouă toate camerele de luat vederi, ţie, lui Marsharfsky, lui Walter Sullivan. Iartă-mă dacă m-am folosit şi eu puţin de ele. Ştiu cât de rău îţi pare, şacalule.
— Îţi primesc scuzele. Marsharfsky a venit în oraş?
— Nu ştiu.
— A promis c-o să ţină o conferinţă de presă săptămâna asta.
— Şi-ai venit aici să discutăm despre conferinţa lui de presă…
— Nu, ţi-am spus că intenţionam să vorbim despre Hailey, dar văd că eşti foarte ocupat.
— Aşa e. Şi, în afară de asta, n-am ce discuta cu tine, domnule guvernator!
— Resping această insinuare.
— De ce? Ştii bine că-i adevărat. Ţi-ai condamna şi mama pentru câteva articole pe prima pagină.
Buckley se ridică şi începu să se plimbe încolo şi încoace, în spatele scaunului său.
— Oricum, mi-aş dori să te ocupi tu de cazul ăsta, Brigance, zise el, ridicând vocea.
— Şi mie mi-ar plăcea.
— Te-aş învăţa câte ceva despre cum se lucrează cu criminalii. Te-aş pune eu la punct.
— Până acum, nu ţi-a prea mers.
— De aceea mi-ar fi plăcut să preiei tu cazul, Brigance. O, dac-ai şti cât mi-aş fi dorit!
Faţa i se înroşi, ca de obicei.
— Vor mai fi şi alte ocazii, guvernatorule!
— Nu-mi mai zice aşa! strigă el.
— De ce? Doar e adevărat. De aceea umbli atâta după publicitate. Ştie toată lumea că-i aşa. Vrei să fii guvernator, ăsta-i adevărul.
— Îmi fac doar datoria. Îi pedepsesc pe criminali.
— Carl Lee Hadey nu e criminal.
