— Îţi rămân dator.
— Am să ţin cont de asta, mai curând sau mai târziu.
*
Era aproape de opt şi se întunecase. Mâncarea se răcise, dar Jake cumpărase un cuptor cu microunde, aşa că nu era mare lucru să o încălzească. Carla nu-şi făcea probleme, mâncau când venea el acasă, oricât de târziu ar fi fost.
Jake plecă de la poliţie direct la birou. Nu voia să-l audă Carla când îi telefona lui Lester. Se aşeză la birou şi se uită la cele două numere, reflectând. Carl Lee îi spusese să nu telefoneze. La urma urmei, de ce-ar face-o? Oare ar fi părut că cerşeşte cazul? Nu era necinstit să procedeze astfel? Ce să facă, să-l sune pe Lester şi să-i spună că fratele lui l-a dat o parte şi şi-a angajat alt avocat? Ar fi fost, oare, lipsit de etică să-i răspundă la întrebările despre noul avocat şi să se arate îngrijorat de soarta lui Carl Lee? Sigur, nu. Dar să-l critice pe Marsharfsky? Probabil că nu. Să ceară să fie reangajat? Ei, asta da, ar fi fost necinstit. Cel mai bine era să-l sune pe Lester şi să lase lucrurile să decurgă de la sine.
— Alo?
— Casa Hailey Lester?
— Da. Cine sunteţi? zise suedeza cu un accent specific.
— Jake Brigance din Mississippi.
— Un moment.
Jake se uită la ceas. Era opt şi jumătate, la fel ca la Chicago.
— Jake!
— Lester, ce mai faci?
— Bine, Jake. Cam obosit, dar bine. Dar dumneata?
— Excelent. Ascultă, ai vorbit cumva cu Carl Lee săptămâna aceasta?
— Nu. Am plecat vinerea trecută şi-am lucrat două schimburi. N-am avut timp nici să respir.
— Ai citit ziarele?
— Nu. Ce s-a întâmplat?
— N-o să-ţi vină să crezi, Lester.
— Ce este, Jake?
— Carl Lee a renunţat la serviciile mele şi a angajat un avocat trăsnet din Memphis.
— Poftim?! Vorbeşti serios? Când?
— Vinerea trecută, cred că după ce-ai plecat tu. Nici nu s-a sinchisit să-mi spună. Am citit a doua zi în ziare.
— A-nnebunit de tot! De ce-o fi făcut-o, Jake? Pe cine-a angajat?
— Îl ştii pe unu’, Cat Bruster, din Memphis?
— Sigur că da.
— E avocatul lui. Îl plăteşte Cat. A venit vinerea trecută de la Memphis şi s-a dus la poliţie, să-l vadă pe Carl Lee. În dimineaţă următoare mi-am văzut poza în ziar şi am citit c-am fost concediat.
— Cine-i avocatu’ ăsta?
— Bo Marsharfsky.
— E bun de ceva?
— E o lichea. Îi apără pe toţi prăpădiţii şi pe traficanţii de droguri din Memphis.
— După nume, e polonez.
— Aşa e. Cred că e din Chicago.
— Da, sunt câţiva polonezi pe-aici. Vorbeşte tot ca ăştia?
— Vorbeşte de parc-ar avea prune în gură. O să vină să se dea mare aici, în Ford.
— Tâmpitu’! Carl Lee n-a fost niciodată prea deştept. Mereu am gândit eu în locul lui. Idiotu’!
— Ai dreptate, Lester. Ştii cum e un proces de omor, doar ai trecut şi tu prin aşa ceva. Îţi dai seama de importanţa juriului numai atunci când iese din sală, pentru deliberări. Viaţa ta e-n mâinile lor. Doisprezece oameni se ceartă şi hotărăsc pedeapsa pe care-o primeşti. Juriul este cel mai important. De aceea trebuie să ştii să vorbeşti cu ei.
— Ai dreptate, Jake. Iar lucrul acesta îl poţi face şi tu foarte bine.
— Sunt sigur că Marsharfsky se descurcă excelent la el, acolo, însă în Ford o să-i fie mai greu. Oamenii de aici nu au încredere în el.
— Aşa e, Jake. Nici nu-mi vine să cred c-a făcut aşa ceva! A luat-o razna.
