— Să fiu al naibii, da!

— Fiţi atent cum vorbiţi, spuse Noose.

— Şi ce „verdict” aţi da?

— Domnule Buckley, daţi-mi voie să vă explic. Şi am s-o fac pe îndelete, ca să priceapă toată lumea. Dacă aş fi fost în locul şerifului, nu l-aş fi arestat. Dacă aş fi fost în locul marelui juriu, nu l-aş fi acuzat. Dacă aş fi în locul judecătorului, nu l-aş judeca. Dacă aş fi în locul procurorului, nu aş deschide acţiune împotriva lui. Dacă aş fi în locul juriului de proces, aş vota să i se dea cheia oraşului, o diplomă, şi l-aş trimite acasă, la familie. Şi, domnule Buckley, dacă fiica mea ar fi vreodată violată, mi-aş dori să am puterea să fac ceea ce a făcut el.

— Înţeleg. Sunteţi de părere că oamenii ar trebui să poarte arme şi să-şi regleze conturile prin atacuri?

— Sunt de părere că dreptul fiecărui copil este de a nu fi violat şi că părinţii au dreptul să şi-l apere. Cred că fetiţele sunt fiinţe deosebite, iar dacă a mea ar fi legată şi violată de doi ticăloşi drogaţi, aş înnebuni de-a binelea. Sunt de părere că taţii adevăraţi ar trebui să aibă un drept special de a omorî pe orice pervers care se atinge de copiii lor. Şi mai cred că sunteţi un laş mincinos, dacă pretindeţi că nu l-aţi omorî pe cel care v-ar viola fiica.

— Domnule Vonner, vă rog! zise Noose.

Buckley fierbea, dar îşi păstră calmul.

— Aveţi simţăminte foarte puternice faţă de acest caz, nu-i aşa?

— Sunteţi deosebit de perspicace.

— Şi vreţi să-l vedeţi achitat, da?

— Mi-aş da toţi banii, dacă aş avea.

— Şi credeţi că ar avea şanse mai mari, în alt comitat?

— Cred că are dreptul la un juriu care să nu fie complet edificat, încă înainte de proces.

— Dumneavoastră l-aţi achita, nu-i aşa?

— Asta am şi spus.

— Şi aţi stat de vorbă şi cu alţii care sunt de aceeaşi părere cu dumneavoastră?

— Cu mulţi.

— Dar există şi unii care l-ar condamna?

— Bineînţeles. O mulţime. Doar e negru.

— Din discuţiile pe care le-aţi avut cu diverşi, v-aţi putut da seama care sunt majoritari?

— Nu tocmai.

Buckley îşi făcu o însemnare în carneţel.

— Domnule Vonner, sunteţi prieten bun cu domnul Brigance?

Harry Rex zâmbi şi îşi îndreptă privirile spre Noose.

— Sunt avocat, domnule Buckley, şi am tot felul de prieteni. Da, domnul Brigance este unul din ei.

— Şi v-a rugat să veniţi şi să depuneţi mărturie?

— Nu. Am trecut întâmplător pe aici şi am aterizat în scaunul ăsta. Habar n-aveam de audierea de azi.

Buckley îşi aruncă hârtiile pe masă şi se aşeză. Harry Rex ieşi.

— Chemaţi martorul următor, ordonă Noose.

— Reverendul Ollie Agee, zise Jake.

Pastorul fu condus la locul martorilor. Jake se dusese la el la biserică să-i pună nişte întrebări. Fusese de acord să depună mărturie. Nu zisese nimic de avocaţii de la NAACP.

Reverendul era un martor excelent. Vocea lui profundă şi gravă nu avea nevoie de microfon. Da, cunoştea detalii în legătură cu violul şi cu omorul. Era doar vorba de enoriaşii lui şi îi cunoştea de ani de zile. Făceau aproape parte din familie şi suferise împreună cu ei, după viol. Sigur, vorbise cu o mulţime de oameni, de când se întâmplase, şi fiecare îşi avea opinia formată faţă de vinovăţia sau nevinovăţia acuzatului. El şi încă douăzeci şi doi de predicatori erau membri ai Consiliului şi stătuseră mult de vorbă despre cazul Hailey. Cu siguranţă, nu mai existau indecişi în comitatul Ford. După părerea lui, procesul nu avea cum să fie judecat corect aici.

Buckley îi puse şi el o întrebare:

— Aţi întâlnit vreun negru care să fie de părere că domnul Hailey trebuie condamnat?

— Nu, evident.

Reverendul se retrase. Luă loc în sală, între doi fraţi din Consiliu.

— Chemaţi martorul următor! zise Noose.

Jake îi zâmbi procurorului şi anunţă:

— Şeriful Ozzie Walls.

Buckley şi Musgrove îşi apropiară capetele şi începură să şuşotească. Ozzie trebuia să fie de partea lor, de partea legii şi a ordinii, de partea procuraturii. Nu era datoria lui să ia apărarea acuzaţilor. Iată că nu poţi să ai niciodată încredere într-un negru, gândi Buckley. Îşi ţin parte, când sunt la ananghie.

Jake conduse discuţia spre viol şi spre antecedentele lui Cobb şi Willard. Repetarea faptelor devenise plictisitoare, aşa că Buckley vru să protesteze. Dar îi ajunseseră bobârnacele primite, aşa că se abţinu. Jake îşi dădu seama de starea procurorului, aşa că marşă pe viol şi pe detaliile sângeroase. Până la urmă, Noose se sătură.

— Vă rog să treceţi peste asta, domnule Brigance.

— Da, domnule judecător. Şerif Walls, dumneata l-ai arestat pe Carl Lee Hailey?

— Da.

— Credeţi ca el i-a omorât pe Billy Ray Cobb şi pe Pete Willard?

— Da.

— Aţi întâlnit pe cineva, în acest comitat, care să creadă că nu i-a ucis el?

— Nu, domnule.

— Deci toată lumea crede că el e criminalul.