— Sigur. Cel puţin, cei cu care am stat de vorbă.

— Circulaţi mult prin comitatul acesta?

— Da, domnule. Asta mi-e slujba.

— Şi staţi de vorbă cu multă lume?

— Da.

— Aţi întâlnit pe cineva care să nu fi auzit de Carl Lee Hailey?

Ozzie făcu o pauză, apoi răspunse rar:

— Trebuie să fii surd, orb şi tâmpit, ca să nu fi auzit de Carl Lee Hailey.

— Aţi întâlnit pe cineva care să nu aibă încă o opinie în legătură cu vinovăţia lui?

— Nu există o astfel de persoană în comitat.

— Poate avea loc, aici, un proces corect?

— Nu mă pot pronunţa în această privinţă. Dar sunt sigur că n-ai cum găsi doisprezece oameni care să nu ştie totul despre viol şi despre omor.

— Nu mai am întrebări, îi spuse Jake lui Noose.

— E ultimul dumneavoastră martor?

— Da, domnule.

— Vreţi să puneţi şi dumneavoastră vreo întrebare, domnule Buckley?

Acesta rămase la locul lui şi dădu din cap că nu.

— Bun, zise judecătorul. Să luăm o mică pauză. Vreau să stau puţin de vorbă cu avocaţii.

În sală izbucni vacarmul pe când Noose pleca însoţit de avocaţi şi de domnul Pate. Judecătorul închise uşa biroului său şi îşi scoase roba. Domnul Pate îi aduse o cafea neagră.

— Domnilor, mă gândesc să dau un ordin de păstrare a tăcerii, de acum, până la terminarea procesului. Mă deranjează publicitatea şi nu vreau ca acest caz să fie judecat de presă. Aveţi de făcut vreun comentariu?

Buckley era palid şi tremura. Deschise gura, dar nu ieşi niciun sunet.

— E o idee bună, zise Jake, cu inima strânsă. Şi eu mă gândeam la aşa ceva.

— Sunt sigur. Am văzut cum fugi de publicitate. Dar dumneata, domnule Buckley?

— La cine se referă acest ordin?

— La dumneata şi la domnul Brigance. Vi se cere să nu mai daţi niciun detaliu în legătură cu acest caz. E valabil pentru toţi cei care lucrează sub jurisdicţia noastră: avocaţi, şeriful etc.

— Dar de ce?

— Pentru că nu-mi place ideea că voi doi judecaţi acest proces în presă. Crezi că sunt orb? V-aţi luptat cât aţi putut să ieşiţi în evidenţă. Procesul va fi un circ.

Noose se duse la fereastră mormăind. Tăcu un moment, apoi începu din nou să murmure. Avocaţii se uitară unul la altul, apoi la silueta stângace din dreptul geamului.

— Vă dau ordin să păstraţi o discreţie absolută. Călcarea acestei dispoziţii înseamnă sfidarea justiţiei. Nu veţi discuta niciun aspect al acestui caz cu reprezentanţii presei. Aveţi întrebări?

— Nu, domnule, spuse Jake repede.

Buckley dădu din cap şi se uită la Musgrove.

— Şi acum, să ne întoarcem la audierea noastră. Domnule Buckley, aţi spus că aveţi peste douăzeci de martori. De câţi aveţi, de fapt, nevoie?

— De cinci sau şase.

— Aşa e bine. Cine sunt?

— Floyd Loyd, inspector în districtul numărul unu, din comitatul Ford.

— Ce vrea să spună?

— Locuieşte aici de cincizeci de ani şi e în funcţia aceasta de vreo zece ani. După părerea lui procesul se poate derula aici, în condiţii bune.

— Presupun că n-a auzit niciodată de cazul ăsta.

— Păi, nu sunt sigur.

— Altcineva?

— Nathan Baker, judecător de pace în districtul al treilea din Ford.

— Aceeaşi mărturie?

— În linii mari, da.

— Altul?

— Edgar Lee Baldwin, fost inspector.

— A fost acuzat acum câţiva ani, parcă, zise Jake.

Faţa lui Buckley se înroşi mai tare ca oricând. Holbă ochii şi casca gura larg.

— N-a fost condamnat, izbucni Musgrove.

— Nici n-am spus aşa ceva. A fost doar acuzat. Ceva cu FBI-ul, parcă.

— Gata, gata! zise Noose. Ce ne va spune domnul Baldwin?