— Mi-ai spus că eşti gata să m-ajuţi. Ştii bine că-mi eşti dator. De câte ori te-am divorţat?

— De trei ori. Şi de fiecare dată m-ai scos la liman.

— Asta pentru că ai avut dreptate de fiecare dată, nu-i aşa? M-am străduit să-ţi ascund proastele obiceiuri în faţa Curţii.

— N-am uitat.

— Câţi clienţi şi pacienţi ţi-am trimis eu de-a lungul anilor?

— Nu destui ca să-mi plătesc pensia alimentară.

— Îţi aminteşti de măgăria aceea cu doamna pe care o tratai pe canapea, în şedinţe săptămânale? Asigurările nu te-au ajutat cu nimic, aşa că l-ai chemat pe dragul de Lucien, care ţi-a rezolvat problemele pentru o nimica toată, scăpându-te de tribunal.

— Oricum, nu existau martori.

— Numai doamna aceea. Plus dosarele în care fostele tale soţii dăduseră declaraţii în legătură cu comportamentul tău adulterin.

— N-au avut cum s-o dovedească.

— Nu fi s-a oferit şansa. Nu le-am lăsat nici măcar să încerce, îţi aminteşti?

— Bine, bine, ajunge! Ţi-am spus că sunt gata să-mi dau tot concursul. Dar cum rămâne cu acreditarea mea?

— Am impresia că nu prea te trage inima.

— A, nu. Numai că nu-mi place ideea sălii de judecată.

— Recomandările tale sunt bune. Ai mai fost acreditat ca expert, în astfel de cazuri. Nu îţi mai face griji.

— Dar cu asta cum rămâne? zise el, clătinând paharul cu băutură spre Lucien.

— Ar trebui să bei mai puţin, zise acesta cu pioşenie.

Bass puse paharul la o parte şi izbucni în hohote. Se ridică de pe scaun şi se îndreptă spre marginea terasei, ţinându-se de burtă, cutremurat de râs.

— Eşti beat, zise Lucien, plecând după altă sticlă.

*

Peste o oră, când sosi Jake, Lucien se legăna uşor într-un balansoar uriaş. Doctorul adormise în scaunul lui de la capătul terasei. Era desculţ şi îşi înfundase picioarele în tufele de la marginea verandei. Jake urcă scările şi se opri, privindu-l lung pe Lucien.

— Jake, băiatule, ce mai faci? bolborosi el.

— Bine, Lucien. Văd că nici ţie nu-ţi merge prea rău, spuse Jake uitându-se la sticlele goale de lângă el.

— Voiam să-l cunoşti pe omul acesta, zise Lucien, încercând să se ţină în capul oaselor.

— Cine e?

— E psihiatrul nostru, doctorul W.T. Bass, din Jackson. Suntem prieteni buni. Ne va ajuta în cazul Hailey.

— E bun?

— Cel mai bun. Am lucrat împreună în multe cazuri de genul acesta.

Jake făcu vreo câţiva paşi spre doctor, apoi se opri. Bass stătea întins pe spate, cu cămaşa descheiată şi cu gura deschisă. Sforăia zgomotos, scoţând sunete guturale. Terasa părea cuprinsă de aburul urât mirositor care izvora din nările sale imense.

— Ăsta-i doctor? întrebă Jake, aşezându-se lângă Lucien.

— În psihiatrie, zise Lucien cu mândrie.

— El te-a ajutat să le termini? rosti Jake, arătând spre sticle.

— L-am ajutat eu pe el. Bea ca un peşte, dar la proces e totdeauna treaz-luminat.

— M-ai liniştit.

— O să-ţi placă de el. Şi te costă foarte puţin. Mi-e, oricum, dator. De fapt, n-o să-ţi ceară nimic.

— Atunci, îmi place.

Lucien avea faţa şi ochii roşii.

— Vrei să bei ceva?

— Nu. E trei şi jumătate.

— Nu mai spune! Şi ce zi e astăzi?

— Miercuri, doisprezece iunie. De când beţi?

— De vreo treizeci de ani, hohoti Lucien, clătinându-şi paharul cu cuburi de gheaţă.

— Vreau să spun, de când beţi astăzi?

— Bem de la micul dejun. Da’ ce contează?

— Mai lucrează?

— Acum e la pensie.

— A cerut el să iasă?

— Vrei să spui, dacă mai are dreptul să profeseze?

— Da.

— Normal. Are toate acreditările necesare în regulă.