— Trăiesc împreună de vreo zece ani.
— Da, a făcut doi copii cu Lester. Ştie toată lumea, în afară de Henry. Bietul om! Află el într-o zi şi parcă te văd cu încă un proces de omor!
— Ascultă, Tank, ai putea să stai de vorbă cu Iris?
— Nu vine prea des pe la mine.
— Am nevoie de numărul de telefon al lui Lester, şi cred că Iris îl ştie.
— Sigur că-l ştie. Cred că primeşte şi bani de la el.
— Poţi să-mi afli numărul?
Miercuri, lucrurile începură să intre pe făgaşul lor normal la Jake la birou. Clienţii îşi făcură din nou apariţia, iar scorpia de Ethel încerca să fie mai dulce ca oricând. Avocatul încercase să se ocupe de ei, dar nu se putea concentra. Se simţea umilit, frustrat şi stresat. Îi era greu să abordeze alte cazuri. Se gândi să-şi ia un concediu, dar nu avea bani pentru aşa ceva. Cu toate acestea, nu îl trăgea inima deloc să muncească. Îşi petrecea vremea la birou, fără să facă mare lucru, uitându-se pe fereastră la clădirea tribunalului. Se tot întreba de ce fusese trădat de Carl Lee. Insistase prea mult în privinţa banilor, fără să realizeze că mai erau atâţia avocaţi care ar fi acceptat cazul chiar şi pe gratis. Îl ura pe Marsharfsky. Îşi amintea foarte bine de spectacolele pe care le dădea acesta la procese. Cum reuşea să trezească mila pentru „bieţii” lui clienţi – traficanţi de droguri, tâlhari, politicieni corupţi. Toţi erau vinovaţi şi meritau să fie condamnaţi la ani grei de închisoare, dacă nu chiar ia moarte. Marsharfsky se trăgea din Midwest, aşa că nu avea cum să fie îndrăgit de cei din sud. Şi-l amintea cum se uita cu tupeu la camerele de luat vederi, chelălăind: „Clientul meu a fost supus unui tratament inuman de poliţia din Memphis” sau: „Clientul meu e nevinovat. Nici n-ar trebui să fie judecat. E un cetăţean onorabil care-şi plăteşte taxele şi îşi face datoria faţă de ţară”. „Dar cum se face că a mai avut vreo patru condamnări?” „A fost o înscenare a FBI-ului. Oricum, a plătit pentru ce-a făcut. De data asta e nevinovat”. Jake îl ura şi, după câte îşi amintea, pierduse şi el destule procese.
Marsharfsky nu fusese încă văzut prin Clanton. Ozzie îi promisese lui Jake că îl va anunţa, dacă apare pe la poliţie. Curtea teritorială avea să fie în sesiune până vineri şi era o dovadă de respect să programeze o întrevedere scurtă cu Noose pentru a-i explica împrejurările în care fusese nevoit să renunţe la caz. Prinse momentul când Buckley nu era prin preajmă şi se duse să vorbească cu judecătorul, tocmai când avea un caz civil. Ştia că Noose lua o pauză de zece minute în jur de trei şi jumătate, aşa că intră în biroul lui pe o uşă laterală. Nu fusese văzut. Se aşeză lângă fereastră şi îl aşteptă pe Ichabod să intre. Lucrul acesta se întâmplă peste cinci minute, când uşa se izbi de perete, iar onorabilul apăru în toată splendoarea lui.
— Jake, ce mai faci? întrebă el.
— Bine, domnule judecător. Îmi puteţi acorda un minut? zise Jake, în vreme ce închidea uşa.
— Sigur. Stai jos. Ce-ai pe suflet?
Noose îşi scoase roba, o aruncă pe un scaun şi se întinse pe birou, dând jos cărţi, dosare şi chiar telefonul care tocmai suna. Odată ce trupul mătăhălos se linişti, judecătorul îşi încrucişă mâinile pe stomac, închise ochii şi respiră adânc.
— Am probleme cu spatele, Jake. Doctorul mi-a spus să mă întind pe o suprafaţă tare ori de câte ori am ocazia.
— Înţeleg, domnule judecător. Vreţi să vă las singur?
— Nu, nu! Spune-mi, ce-ai pe suflet?
— Cazul Hailey.
— Mi-am dat seama. Am văzut moţiunea. Şi-a angajat alt avocat, aşa-i?
— Da, domnule. N-am ştiut că se va-ntâmpla aşa ceva. Mă pregăteam pentru procesul din iulie.
— N-ai de ce să te scuzi. Cererea de retragere va fi aprobată. Nu eşti tu de vină. Se mai întâmplă. Da’ cine-i Marsharfsky?
— E din Memphis.
— Cu un nume ca ăsta o să dea lovitura în comitatul Ford.
— Da, domnule, zise Jake, gândindu-se că, oricum, nu-l întrecea pe-al lui! Nu are licenţă pentru Mississippi, adăugă Jake.
— Interesant! Cunoaşte procedura asta?
— Nu ştiu dacă a mai avut vreun caz în Mississippi. Mi-a spus că, de obicei, se asociază cu un localnic atunci când iese din perimetrul său.
— Atunci ar fi bine să se asocieze cât mai repede, dacă vrea să vină aici. Am mai avut eu necazuri cu intruşi de genul ăsta, mai ales din Memphis.
— Da, dompule.
Noose sufla tot mai greu, aşa că Jake se hotărî să plece.
— Domnule judecător, e timpul să mă retrag. Dacă nu ne vom vedea în iulie, în august sigur voi fi la tribunal. Aveţi grijă cu spatele.
— Mulţumesc, Jake. Şi vezi ce faci.
Nici nu apucă bine să iasă pe uşa din spate a biroului, că în faţă îi apărură onorabilul L. Winston Lotterhouse cu altă coadă de topor de la firma Sullivan.
— Bună, Jake, zise Lotterhouse. Îl cunoşti pe K. Peter Otter, noul nostru asociat?
— Nu, dar sunt încântat că am această ocazie, replică Jake.
— Te deranjăm cumva?
— Nu, tocmai plecam. Judecătorul Noose îşi odihneşte spatele, iar eu ieşeam.
— Luaţi loc, domnilor, zise Noose.
Lotterhouse o căuta cu lumânarea.
— Jake, sunt sigur că Walter Sullivan te-a anunţat că firma noastră va juca rolul consiliului local în cazul Carl Lee Hailey.
— Am auzit.
— Îmi pare rău că ţi s-a întâmplat tocmai ţie.
