— Absolut nimic. Sunt câţiva prin sudul statului, dar p-aici, niciunul. Cel puţin, aşa ştiu eu. FBI-ul ne-a spus că organizaţia asta e de domeniul trecutului.
— Asta nu mă-ncălzeşte cu nimic.
— De ce?
— Pentru că tipii ăştia, dacă sunt membri ai Klan-ului, nu sunt localnici. Şi atunci lucrurile se complică. Ce zici, Prather?
— Nu ştiu ce să zic. Eu unul mi-aş face mai multe griji, dacă ar fi de pe la noi. Asta ar însemna că se reorganizează Klan-ul în comitatul nostru.
— Dar crucea, ce semnificaţie are? îl întrebă Carla pe poliţist.
— Eşti avertizat, în felul acesta, să-ţi vezi de treabă, că, altfel, a doua oară vor acţiona mai drastic decât acum. Deci, nu se vor mai limita la a da foc la câteva surcele. Au uzat de aceste metode ani de zile, pentru a intimida pe toţi cei care simpatizau cu negrii, precum şi pe cei care constituiseră organizaţiile pentru drepturi civile. Dacă avertismentele nu aveau efect, urmau acte de violenţă, bătăi, explozii, omoruri chiar. Am crezut că toate acestea ţin de trecutul îndepărtat. În cazul dumneavoastră, e modul lor de a spune că Jake trebuie să-şi ia mâinile de pe Hailey. Dar, odată ce nu mai e avocatul lui, habar n-am ce-ar putea însemna.
— Du-te şi vezi ce face Hanna, îi spuse Jake Carlei, care intră în casă.
— Dacă ai un furtun, sting eu focul, se oferi Prather.
— Bună idee, zise Jake. N-aş vrea să vadă vecinii.
Jake şi Carla stăteau acolo, în halate, şi se uitau la poliţistul care stingea focul. Lemnul sfârâia şi fumega sub jetul de apă. După un sfert de oră, Prather încolăci furtunul şi îl puse pe un strat de flori din spatele tufelor.
— Mulţumesc, bătrâne. Te rog să nu spui nimănui, bine?
Prather îşi şterse mâinile de pantaloni, apoi îşi potrivi cascheta.
— S-a făcut! N-o să afle nimeni. Dar dacă se mai întâmplă ceva, sună imediat la dispecerat. Oricum, vom pune casa sub urmărire câteva zile.
Maşina poliţiei se îndepărtă. Cei doi se aşezară în balansoar, uitându-se la crucea care fumega încă.
— Parcă aş citi un număr vechi din Life, zise Jake.
— Sau un capitol dintr-o carte de istorie. Poate ar fi bine să-i anunţăm că te-a dat la o parte.
— Mulţumesc.
— De ce?
— Pentru că mi-ai zis-o!
— Iartă-mă, dar ce-ai vrea să-ţi spun? Că eşti terminat sau…
— Nu. Dar te poţi exprima şi altfel. Ţi-e frică, nu-i aşa?
— Ştii bine că da. Cum să nu fiu înspăimântată, când ăştia sunt în stare să ne dea foc la casă? Nu merită, Jake. Vreau din tot sufletul să ajungi un avocat cunoscut, dar nu cu preţul ăsta.
— Te bucuri că m-a dat la o parte?
— Mă bucur c-a găsit pe altcineva. Aşa, o să fim lăsaţi în pace.
Jake o luă pe genunchi, legănând-o uşor. Era frumoasă chiar şi acum, la trei şi jumătate noaptea, în halat.
— Nu se mai întorc, nu-i aşa?
— Nu. Au terminat cu noi. Vor afla că nu sunt implicat, şi-o să-şi ceară scuze!
— Nu-i de râs, Jake.
— Ştiu.
— Crezi că se va afla?
— În niciun caz, până nu se deschide cafeneaua! Parcă o văd pe Dell Perkins povestind întâmplarea în cele mai mici amănunte, în timp ce serveşte cafelele!
— Ce facem cu asta? întrebă ea, făcând un semn către crucea care abia se mai zărea în întuneric.
— Am o idee! Hai s-o împachetăm, să ne ducem la Memphis şi să-i dăm foc în grădina lui Marsharfsky.
— Eu mă duc să mă culc.
Pe la nouă dimineaţa, Jake îşi scrisese deja cererea de renunţare la cazul Hailey. Ethel o bătea la maşină, când sună Marsharfsky şi ceru să vorbească cu Brigance.
— Te rog fă-mi legătura, îi spuse Jake secretarei, ridicând receptorul din biroul lui:
— Alo?
— Domnule Brigance, sunt Bo Marsharfsky din Memphis. Ce mai faceţi?
— Excelent.
