— Încerci să mă reangajezi, Carl Lee?

— Exact.

— De ce?

— Pentru că aşa vrea Lester.

— În regulă. Atunci nu sunt de acord.

Jake se ridică şi porni spre uşă.

— Dacă Lester mă vrea pe mine, iar tu pe Marsharfsky, atunci ţine-te de el. E cel mai potrivit pentru cineva care nu e în stare să gândească singur.

— Aşteaptă, Jake, linişteşte-te! zise Lester, ajungându-l aproape de uşă. Ia loc. Nu te condamn că eşti supărat pe Carl Lee. A greşit, ştiu.

Carl Lee îşi curăţa unghiile încurcat.

— Ia loc, Jake, te rog, şi hai să stăm de vorbă, îl rugă Lester, în timp ce-i întindea un scaun. Bun. Să punem lucrurile la punct. Carl Lee, îl vrei pe Jake să te apere?

— Da, zise acesta.

— Bine. Dar dumneata, Jake?

— Explică-mi de ce renunţi la Marsharfsky şi mă reangajezi pe mine, zise avocatul uitându-se la Hailey.

— N-am nimic de explicat.

— Ba da, ai. Oricum îmi datorezi cel puţin o explicaţie. Ai renunţat la mine acum o săptămână şi n-ai avut tăria să-mi spui. A trebuit să aflu din ziare. Am citit şi despre avocatul tău nemaipomenit care n-a catadicsit nici măcar să vină să te vadă. Acum mă chemi din nou pe mine şi te-aştepţi să dau fuga, fără să mă gândesc c-ai putea să te schimbi din nou. Deci explică-te!

— Hai, Carl Lee, stai de vorbă cu Jake, zise Lester.

Hailey se sprijini cu coatele de masă. Îşi îngropă faţa în palme şi vorbi:

— Sunt tare derutat. Locul ăsta mă înnebuneşte. Mă îngrijorează soarta fetei mele, a familiei şi chiar a mea. Sunt cu nervii la pământ. Fiecare îmi spune altceva. Eu n-am mai fost într-o astfel de situaţie în viaţa mea. Tot ce pot face e să am încredere în oameni, în tine şi în Lester.

— Şi ai încredere în mine ca avocat?

— Da, Jake. Vreau ca dumneata să te ocupi de cazul meu.

— Bine.

Jake se potoli, iar Lester se lăsă din nou pe canapea.

— Trebuie să-l anunţi pe Marsharfsky. Până când nu stai de vorbă cu el, nu pot lucra la cazul tău.

— Ne vom ocupa de asta chiar astăzi, zise Lester.

— Bine. Îndată ce veţi fi luat legătura cu el, anunţaţi-mă. Trebuie să mă apuc repede de lucru. Nu prea mai avem timp.

— Dar cu banii? întrebă Lester.

— Acelaşi onorariu. E bine?

— Sunt de acord, zise Carl Lee. Îţi voi plăti eu cumva.

— Mai vorbim noi.

— Cum rămâne cu doctorii? întrebă Carl Lee.

— Vedem noi cum acţionăm. Nu ştiu încă. Sper să meargă.

Acuzatul zâmbi. Lester hârâi puternic şi Carl Lee râse, uitându-se la fratele lui.

— Am crezut că dumneata i-ai telefonat să vină, dar el jură că nu.

Jake zâmbi încurcat, dar nu zise nimic. Lester minţea cu multă seninătate, lucru care îl ajutase foarte mult în timpul procesului său.

— Iartă-mă, Jake.

— Lasă scuzele. N-avem timp de ele acum.

În faţa închisorii, la umbra unui copac, stătea un reporter aşteptând să se întâmple ceva.

— Iertaţi-mă, domnule, nu cumva sunteţi domnul Brigance?

— Cine întreabă?

— Sunt Richard Flay de la The Jackson Daily. Dumneavoastră sunteţi Jake Brigance…

— Da.

— Fostul avocat al domnului Hailey, nu-i aşa?

— Nu. Actualul avocat al domnului Hailey.

— Am crezut că l-a angajat pe Bo Marsharfsky. De fapt, de-asta sunt aici. Am auzit că vine în după-amiaza aceasta.

— Dacă-l vezi, spune-i c-a sosit prea târziu.

Lester dormi adânc pe canapeaua din biroul lui Ozzie. Dispecerul îl trezi la ora patru duminică dimineaţa şi, după ce bău o ceaşcă de cafea, plecă la Chicago. Sâmbătă noaptea îl sunase, împreună cu Carl Lee, pe Cat, să-i spună despre hotărârea luată. Cat păru indiferent şi ocupat. Îi spusese că-l va informa pe Marsharfsky. Nu adusese în niciun fel vorba despre bani.

20

Cam pe când Lester părăsea oraşul, Jake coborî pe alee, în halat, pentru a lua ziarele din cutia poştală. Clanton se afla cam la o oră, spre sud, faţă de Memphis, la trei faţă de Jackson, la nord, şi la patruzeci şi cinci de minute de Tupelo. Toate aceste oraşe aveau ziare cu ediţii duminicale voluminoase, iar Jake se abonase la fiecare. Acum se bucura că luase această hotărâre, pentru că soţia lui avea să găsească multe materiale pentru albumul ei cu tăieturi din ziare. Le împrăştie în faţa lui şi începu să le răsfoiască. În cotidianul din Jackson, nu era nimic. Sperase ca Richard Flay să fi scris ceva, şi acum îşi reproşa că nu stătuse mai mult cu el, când îl întâlnise în faţa închisorii. Nu găsi nimic nici în ziarul din Memphis, nici în cel din Tupelo. Schimbarea avusese loc mult prea târziu, în noaptea de sâmbătă spre duminică, aşa că Jake se cam aştepta la acest lucru. Poate luni să apară ceva. Se săturase să se tot ascundă şi să se simtă umilit. Dar va trebui să stea în banca lui până va apărea ştirea că fusese reangajat în cazul Hailey. Cu siguranţă, Carl Lee îl sunase pe Marsharfsky, sau pe codoşul ăla, să-i anunţe. Era curios ce reacţie va avea „marele” avocat. Probabil că va scrie un articol la ziar, apoi îl va suna pe Sullivan, să-i dea noutatea. Vestea se va împrăştia rapid printre toţi asociaţii acestuia, care se vor strânge în marea lor sală de şedinţe şi îl vor face pe Brigance cu ou şi cu oţet, pentru lipsa lui de etică profesională. Vor găsi chiar articole de lege în care se incriminau astfel de fapte. Oricum, el îi va scrie lui Sullivan o scrisoare prin care să-l anunţe. Lui Buckley, însă, nu-i va trimite nimic. Cu siguranţă că va fi şocat după ce va vedea ziarele. Ajungea o scrisoare către judecătorul Noose, cu o copie pentru procuror. Nu-i va face onoarea de a i se adresa personal.

După o mică ezitare, Jake formă numărul lui Lucien. Era puţin trecut de şapte. Asistenta-îngrijitoare-paznic îi răspunse la telefon.

— Sallie?