Jake şi Harry Rex se retraseră în birou şi o aşteptară. Fata intră cu o servietă mare sub braţ.

— Bună dimineaţa, Row Ark, zise Jake. Vreau să-mi cunoşti un prieten bun, pe Harry Rex Vonner.

Avocatul îi strânse mâna şi rămase cu ochii aţintiţi la tricoul fetei.

— Sunt încântat că te cunosc. Care ziceai că e prenumele dumitale?

— Ellen.

— Zi-i Row Ark, spuse Jake. Mă va ajuta până la terminarea procesului lui Hailey.

— Frumos! rosti Vonner, fără să-şi poată dezlipi privirea de la sânii fetei.

— Harry Rex este un avocat de-aici, Row Ark, unul pe care nu e bine să-l crezi niciodată.

— De ce-ai angajat o femeie pe postul de funcţionar juridic? întrebă el brutal.

— Row Ark e un geniu în drept penal, ca majoritatea studenţilor din anul trei. Şi mă costă foarte puţin.

— Aveţi ceva împotriva femeilor, domnule? întrebă Ellen.

— Nu, doamnă, iubesc femeile. M-am căsătorit cu patru.

— Harry Rex e cel mai josnic specialist în divorţuri din comitatul Ford, îi explică Jake. De fapt, e cel mai josnic şi-atât!

— Mulţumesc! zise Harry Rex, fără să se mai uite la fată.

Ellen nu putu să nu remarce şosetele lui lăbărţate, murdare, de nailon, care îi căzuseră mai jos de glezne, pantalonii kaki soioşi şi tociţi, vestonul motolit de culoare bleumarin şi cravata roz strălucitoare. Rosti:

— E dulce.

— S-ar putea să te fac a cincea mea nevastă, zise Harry Rex.

— Atracţia e pur fizică, spuse ea.

— Ai grijă, o avertiză Jake. Aici nu s-a mai făcut dragoste de pe vremea lui Lucien.

— Multe s-au dus, odată cu Lucien, zise Hany Rex.

— Cine e Lucien?

— Ai să-l cunoşti în curând, o linişti Brigance.

— Secretara ta e scumpă foc, spuse Ellen.

— Eram sigur c-o să-ţi placă. Dacă ajungi s-o cunoşti mai bine, e o păpuşă!

— Şi de cât timp ai nevoie pentru asta?

— Eu unul o ştiu de douăzeci de ani şi încă mai aştept clipa aia, zise Harry Rex.

— Cum merge treaba? întrebă Jake.

— Încet. Sunt zeci de cazuri M’Naghten şi toate foarte lungi. Am terminat jumătate din ele. M-am gândit să lucrez astăzi toată ziua aici, asta dacă nu voi fi atacată de scorpia de la parter.

— Am eu grijă de ea, zise Jake.

Harry Rex se îndreptă spre uşă.

— Îmi pare bine că te-am cunoscut, Row Ark. Ne mai vedem noi pe-aici.

— Mulţumesc, Harry Rex, spuse Jake. Ne vedem miercuri seara.

Parcarea la barul lui Tank Tonk era plină, după lăsarea întunericului, când ajunse Jake acolo. Era prima dată când venea aici şi nu se putea spune că-i făcea plăcere. Localul se afla ascuns pe un drum de ţară, cam la nouă kilometri de Clanton. Parcă departe de clădirea mică şi cenuşie şi se gândi chiar să lase motorul să meargă, ca să poată pleca repede, în cazul în care Tank nu era acolo. Dar renunţă la această idee, mai ales că-şi iubea maşina şi hoţii s-ar fi putut ivi oricând. O încuie şi o verifică atent, de două ori, aproape convins că n-o mai găseşte întreagă la întoarcere.

Muzica de la tonomat se auzea urlând prin fereastra deschisă şi i se păru că desluşeşte zgomotul unei sticle sparte pe masă sau în capul cuiva. Ezită o clipă, apoi îşi zise că, totuşi, era important să intre, aşa că îşi luă inima în dinţi şi deschise uşa.

Patruzeci de perechi de ochi negri se aţintiră asupra bietului băiat alb, în costum, cu cravată, care încerca să pătrundă în universul lor întunecat. Se oprise acolo, neajutorat, căutând din priviri, cu desperare, un prieten. Dar nu era niciunul acolo. Michael Jackson îşi termină cântecul la tonomat şi se lăsă o linişte apăsătoare… Jake stătea aproape de uşă. Dădea din cap şi zâmbea, încercând să pară unul de-ai casei. Dar nimeni nu-i întoarse zâmbetul. Deodată, observă mişcare la bar şi genunchii începură să-i tremure. „Jake! Jake!” strigă cineva, iar lui i se părură cele mai frumoase cuvinte auzite vreodată. Îl văzu pe prietenul lui, Tank, ieşind de după tejghea, scoţându-şi şortul şi îndreptându-se spre el. Îşi strânseră mâinile cu căldură.

— Ce vânt te-aduce pe la noi?

— Vreau să vorbesc ceva cu tine. Poţi veni un pic pân-afară?

— Sigur. Despre ce?

— Treburi de serviciu.

Tank aprinse un bec de la uşa din faţă.

— Fiţi cu toţii atenţi, el e avocatul lui Carl Lee Hailey, Jake Brigance. E prieten bun cu mine. Să-l primim cum se cuvine!

Încăperea mică se umplu de aplauze şi de strigăte entuziaste. Mai mulţi băieţi de la bar veniră să-i strângă mâna lui Jake, iar Tank scoase dintr-un sertar un teanc de cărţi de vizită de-ale avocatului, pe care le oferi tuturor. Lui Brigance îi reveni culoarea în obraji.

Când ieşiră, se sprijiniră de capota Cadillacului galben al lui Tank. Glasul lui Lionel Richie străbătu prin ferestrele deschise şi mulţimea se linişti. Jake dădu prietenului său o copie a listei.

— Uită-te la fiecare nume. Vezi pe câţi îi cunoşti şi mai interesează-te despre ceilalţi.

Tank apropie lista de ochi ca să vadă mai bine. Dinspre firma luminoasă se strecura până la ei o rază.

— Câţi sunt negri?

— Să-mi spui tu câţi sunt. De-aceea ţi-am adus lista. Încercuieşte-i pe toţi negrii. Dacă nu ştii sigur, află cât poţi de repede. Iar dacă recunoşti vreun alb, scrie în dreptul lui ce ştii despre el.

— O fac cu plăcere, dar nu e ilegal, nu-i aşa?

— Nu, dar să nu spui nimănui. Am nevoie de ea miercuri dimineaţă.

— Tu eşti şeful.