— Am venit pentru a ne pune la dispoziţia domnului Hailey, răspunse Reinfeld.
— În ce fel? întrebă Jake.
— Din punct de vedere juridic, bineînţeles.
— Carl Lee, l-ai chemat, cumva, pe domnul Reinfeld?
— Nu.
— Sună a ofertă, domnule Reinfeld.
— Lasă teoria, domnule Brigance. Ştii bine cu ce mă ocup şi de ce sunt aici.
— Aşa puneţi mâna pe toate cazurile?
— Nu punem mâna pe nimic! Am fost chemaţi de filiala locală a NAACP-ului şi de alte organizaţii pentru drepturi civile. Nu ne ocupăm decât de crime cu premeditare şi suntem foarte buni.
— Bănuiesc că sunteţi singurul avocat care puteţi să vă ocupaţi de un caz atât de important.
— M-am descurcat, până acum.
— Dar ai şi pierdut.
— Oricum, mă ocup de cazuri aproape pierdute.
— Înţeleg. Şi consideraţi că şi acesta e unul din ele? Vă aşteptaţi să-l pierdeţi?
Reinfeld se ciupi de barbă şi se uită dispreţuitor la Jake.
— N-am venit aici să mă cert cu dumneata, domnule Brigance.
— Ştiu. Ai venit să-ţi oferi talentele avocăţeşti nemaipomenite unui acuzat care n-a auzit niciodată de dumneata şi care, întâmplător, e mulţumit de apărătorul său. Ai venit să-mi iei clientul. Ştiu exact de ce eşti aici.
— Sunt aici pentru că am fost invitat de cei de la NAACP. Asta-i tot.
— Înţeleg. Toate cazurile dumitale sunt de la NAACP?
— Lucrez pentru această organizaţie, domnule Brigance. Conduc echipa de apărători criminalişti şi mă duc acolo unde mi se cere.
— Câţi clienţi ai?
— Vreo câteva zeci. Ce importanţă are asta?
— Şi toţi aveau avocaţi când te-ai băgat dumneata?
— Unii da, unii nu. Încercăm întotdeauna să lucrăm cu apărătorii locali.
Jake zâmbi.
— Minunat! Îmi oferi şansa să-ţi car servieta şi să fac pe şoferul prin Clanton. S-ar putea, chiar, să mă trimiţi după câte un sendviş. Ce perspectivă palpitantă!
Carl Lee stătea nemişcat, cu braţele încrucişate, privind ţintă, într-un punct de pe covor. Reverenzii îl urmăreau cu atenţie, aşteptând să-i spună ceva avocatului său, eventual, să-l facă să tacă şi să-l anunţe că-l concediază, pentru că, de acum încolo, cazul lui va fi preluat de avocaţii de la NAACP. Numai că Hailey stătea impasibil şi aştepta.
— Avem să vă oferim multe, domnule Hailey, zise Reinfeld.
Cel mai bine era să fie calm, înainte de a şti dacă acuzatul voia să-şi schimbe apărătorul. Un acces de furie din partea lui putea strica totul.
— Ca, de exemplu? întrebă Jake.
— Specialişti, resurse materiale, expertize, avocaţi axaţi numai pe crime cu premeditare. În plus, avem un număr mare de medici competenţi, pe care îi folosim în astfel de cazuri. Găseşti la noi tot ce vrei.
— Câţi bani aveţi pentru cazul acesta?
— Nu e treaba dumitale.
— Chiar aşa? Atunci e cumva treaba domnului Hailey? La urma urmei, e cazul lui. Poate vrea şi el să ştie cât puteţi cheltui pentru a-l apăra. Nu-i aşa, domnule Hailey?
— Ei, bine, domnule Reinfeld, cât sunteţi dispuşi să cheltuiţi?
Reinfeld începu să se foiască, uitându-se crunt la reverenzi, care, la rândul lor, îl priviră sever pe Carl Lee.
— Până acum, vreo douăzeci de mii, admise Reinfeld moale.
Jake râse şi dădu din cap neîncrezător.
— Douăzeci de mii! Vorbeşti serios, nu-i aşa? Douăzeci de mii! Credeam că trăiţi pe picior mare. Anul trecut aţi reuşit să strângeţi o sută cincizeci de mii pentru criminalul acela care a omorât un poliţist şi n-aţi putut să-l scăpaţi. Iar pentru curva aia din Shreveport aţi cheltuit o sută de mii. Aia care şi-a omorât clientul. Nici pe ea n-aţi salvat-o. Crezi că acest caz e numai de douăzeci de mii?
— Dar dumneata cât ai pentru cheltuieli?
