Zâmbetul viclean al reverendului dispăru şi acesta începu să se foiască în scaun.

— Carl Lee ştie ce facem, zise el neconvingător.

— Mulţumesc, dar nu era vorba de asta. Repet, l-ai întrebat pe Carl Lee cum vrea să-şi cheltuiască banii?

— Cred că s-a discutat şi lucrul acesta cu el, minţi Agee.

— Hai să vedem, zise Jake. Se ridică şi se îndreptă spre biroul de lângă sala de şedinţe. Reverendul îl privea în panică. Jake deschise uşa şi făcu un semn. Atunci, apăru Carl Lee însoţit de Ozzie. Copiii începură să ţipe şi se repeziră la tatăl lor. Agee era disperat.

După câteva minute de îmbrăţişări şi de sărutări, Jake luă iniţiativa.

— Aşadar, părinte, hai să-l întrebăm pe Carl Lee cum vrea să-şi cheltuiască banii.

— N-aş putea spune că sunt chiar ai lui, zise Agee.

— Dar nu s-ar putea spune nici că sunt chiar ai dumitale, replică Ozzie.

Carl Lee o dădu jos pe Tonya din braţe şi se îndreptă spre scaunul pe care stătea reverendul. Se aşeză pe colţul unei mese, privindu-l de sus, oarecum ameninţător.

— Hai s-o luăm pe-ndelete, părinte, ca să fim înţeleşi. Ai adunat banii ăştia în numele meu, spre binele familiei mele. I-ai luat de la negrii din comitatul nostru cu promisiunea c-o să ne-ajuţi. Ai minţit. De fapt, i-ai strâns ca să-i impresionezi pe cei de la NAACP, nu pentru familia mea. Ai minţit şi în biserică, i-ai minţit şi pe ziarişti, ai minţit pe toată lumea.

Agee se uită în jur şi-i văzu pe toţi, inclusiv pe copii, dând din cap şi privindu-l dojenitor. Carl Lee îşi puse un picior pe scaunul reverendului şi se aplecă spre el.

— Dacă nu ne dai banii, voi anunţa pe toţi negrii din ţinut că nu ne-ai ajutat cu nimic şi că eşti un mincinos ticălos. N-o să-ţi mai dea nimeni bani pentru biserică. Ai să-ţi pierzi maşinile elegante şi costumele din stofă scumpă. S-ar putea să-ţi pierzi şi slujba, pentru că le voi spune tuturor să te alunge.

— Ai terminat? întrebă Agee. Dacă da, atunci îţi voi spune cât de jignit mă simt că tu şi Gwen gândiţi astfel.

— Asta simţim şi asta-ţi spunem. Nu ne pasă ca te simţi jignit.

Ozzie făcu un pas înainte.

— Au dreptate, părinte, n-ai procedat cum trebuie şi ştii asta foarte bine.

— Şi tu, Ozzie, gândeşti tot aşa? Sunt foarte afectat.

— Hai să-ţi spun ceva ce-o să te afecteze şi mai tare. Duminica viitoare voi veni împreună cu Carl Lee la biserică. Ne vom strecura afară din închisoare şi ne vom face apariţia chiar înainte de a începe să predici. Dacă vei încerca să mă opreşti, am să-ţi pun cătuşe. Iar predica o va ţine Carl Lee. El le va spune enoriaşilor tăi că banii pe care i-au donat sunt tot în buzunarul tău, că Gwen şi copiii îşi vor pierde casa în curând, pentru că n-au cu ce-şi plăti taxele. Le va spune cum i-ai minţit, numai din dorinţa de a te pune bine cu cei de la NAACP. S-ar putea să predice mai bine de o oră despre tot ce le-ai făcut lui şi familiei. Iar când va termina, voi lua şi eu cuvântul. Le voi spune ce negru şmecher şi mincinos eşti. Le voi povesti cum ai cumpărat tu Lincolnul acela furat, pentru o sută de dolari, şi cum era gata-gata să fii condamnat. Şi le voi mai spune şi de şperţurile pe care le-ai luat de la agenţia de pompe funebre. De asemenea, le voi povesti şi despre afacerea aceea din Jackson, pentru care era să fiu dat afară acum doi ani…

— Nu mai vorbi aşa, Ozzie, se rugă Agee.

— Şi n-am să uit nici de secretul ăla al nostru, despre care mai ştie şi femeia aceea uşoară, ştii tu care…

— Când vreţi banii?

— Cât de repede-i poţi scoate.

— Imediat, la naiba!

Jake şi Ozzie îi lăsară singuri pe cei din clanul Hailey şi urcară la etaj, unde o găsiră pe Ellen îngropată în cărţi. Avocatul le făcu cunoştinţă şi se aşezară toţi trei la birou.

— Ce mai fac „băieţii mei”? întrebă Jake.

— Ăia cu dinamita? Se vindecă frumos. Îi ţinem în spital până la terminarea procesului. Sunt sub cheie şi-i păzeşte un om de-al meu, zi şi noapte. N-au cum să fugă.

— Cine i-a pus la „treabă”?

— Nu ştim încă. N-a sosit nici rezultatul testului pentru amprente. Şi nu scoţi nimic de la ei, deocamdată.

— Unul e de prin partea locului, nu-i aşa? întrebă Ellen.

— Da, Terrell Grist. Vrea să ne dea în judecată pentru molestare în timpul arestului. Îţi dai seama!

— Mă şi mir că nu s-a auzit nimic pân-acum, zise Jake.

— Şi eu, la fel. Bineînţeles, Grist şi domnul X n-au cum să vorbească. Iar oamenii mei sunt discreţi. Nu se putea auzi decât de la tine sau de la funcţionarii tăi.

— Mai ştie şi Lucien, dar nu i-am spus eu.

— Îmi închipui!

— Când îi trimiţi în justiţie?

— După proces, îi mutăm la închisoare şi începem să facem formele. Depinde de noi.

— Bud cum se simte? întrebă Jake.

— Când m-am dus azi-dimineaţă să mă interesez de ăia doi, am coborât şi până la Ethel s-o întreb de sănătate. Mi-a spus că nu şi-a revenit şi că e tot într-o stare critică.

— Aveţi vreo idee cine-a făcut-o?

— Cu siguranţă, cei din Klan. Doar i-a văzut pe ăia, în robe albe. Se leagă toate. Mai întâi, crucea în flăcări din curtea ta, apoi dinamita şi-acum Bud. Plus ameninţările cu moartea. Sunt sigur că e vorba de ei. Am şi un informator.

— Ce spui?!

— Da, da! îşi zice Mickey Mouse. M-a sunat duminică acasă şi mi-a spus că el ţi-a salvat viaţa. Îţi zice „avocatu’ negrului”. M-a informat că s-a constituit oficial o filială a Klan-ului, aici, în Ford.

— Şi cine face parte din grup?

— N-am amănunte. Mi-a promis c-o să mă sune numai dacă află că urmează să fie omorât sau rănit cineva.

— Ce frumos din partea lui! Ai încredere-n el?

— Doar ţi-a salvat viaţa.

— Aşa e. Face parte din Klan?

— Nu mi-a spus. Pentru marţi, au plănuit un marş de mari proporţii.

— Klan-ul?