Tank primise ultima listă, iar Jake se duse la birou. Era aproape zece. Ethel bătuse mai multe exemplare, iar avocatul le împărţise celor mai buni prieteni, Lucien, Stan Atcavage, Tank, Dell de la Coffee Shop, un avocat din Karaway pe nume Roland Isom şi alţi câţiva. Chiar şi Ozzie primi o listă.

La mai puţin de cinci kilometri de bar, se zărea o căsuţă de ţară, unde Ethel şi Bud Twitty locuiau de aproape patruzeci de ani. Era o casă plăcută care păstra în ea amintirile inimoase de pe vremea când îşi crescuseră copiii, care se stabiliseră acum în nord. Fiul lor handicapat care semăna într-o oarecare măsura cu Lucien locuia, din motive ştiute numai de el, la Miami. Casa era mult mai liniştită acum. Bud nu mai lucra de ani de zile, din 1975, când avusese prima criză. Urmase un infarct şi alte două atacuri serioase. Zilele îi erau numărate şi lui i-ar fi plăcut să moară la el pe verandă, în vreme ce curăţa fasole.

De fapt, chiar cu asta se îndeletnicea luni seara: curăţa fasole şi asculta radioul. Ethel lucra la bucătărie. Deodată, auzi un zgomot. Dădu radioul mai încet. Probabil că nu era decât un câine. Dar zgomotul se repetă. Se ridică şi se îndreptă spre capătul verandei. Atunci, apăru o siluetă uriaşă, îmbrăcată în negru, care îl înşfacă şi-l trase jos. Împreună cu o a doua, îl târî pe bătrân până la scările ce duceau pe verandă. Îl loviră în abdomen şi-i umplură faţa de sânge. Îşi pierdu îndată cunoştinţa. Ethel auzi zgomotul şi ieşi, dar fu şi ea înşfăcată de un al treilea individ, care îi răsuci mâna şi-i încolăci gâtul cu braţul, împiedicând-o astfel să scoată vreun sunet. Fu târâtă pe verandă de unde văzu cum ceilalţi doi îl molestau pe soţul ei. Pe trotuarul din faţă, erau trei siluete îmbrăcate în robe albe lungi, cu glugi ţuguiate şi cu măşti roşii. Apăruseră din întuneric şi urmăreau scena de parcă ar fi fost cei trei magi lângă iesle.

După un minut lung şi chinuitor, bătaia deveni ceva monoton. Unul din şefi dădu ordin să înceteze. Cei trei terorişti în negru dispărură. Apoi, plecară şi cei îmbrăcaţi în alb. Ethel coborî scările în fugă şi se aplecă asupra soţului ei bătut.

Jake părăsi spitalul după miezul nopţii, lăsându-l pe Bud încă în viaţă, dar fără mari speranţe. În afară de oasele rupte, el mai suferise un atac de cord. Ethel făcuse o scenă şi dăduse toată vina pe Jake.

— Mi-ai spus că nu e niciun pericol, scânci ea. Spune-i-o şi soţului meu. Totul s-a întâmplat din cauza ta!

O ascultă cum îl învinuia şi se enervă. Aruncă o privire în camera de aşteptare la rudele şi prietenii celor doi. Toţi ochii erau aţintiţi asupra lui… Da, păreau ei că spun, e numai vina ta.

28

Marţi dimineaţa devreme, Gwen sună la birou şi-i răspunse noua secretară, Ellen Roark. Acţionă interfonul până îl defectă, aşa că urcă scările în fugă şi strigă:

— Jake, te caută soţia domnului Hailey!

Avocatul închise cu zgomot tratatul pe care îl citea şi ridică nervos receptorul;

— Alo!

— Jake, eşti ocupat?

— Foarte. Ce s-a-ntâmplat?

Femeia începu să plângă:

— Jake, avem nevoie de bani. Ne sună toţi portăreii să plătim taxele şi ipotecile. N-am cui să cer împrumut.

— De ce nu te-ajută familia?

— Sunt oameni săraci, ştii foarte bine. Ne dau de mâncare, dar n-au cum să ne plătească şi taxele.

— Ai stat de vorbă cu Carl Lee?

— Nu i-am spus nimic de bani, în ultima vreme. Oricum, nu poate face mare lucru şi are şi-aşa destule pe cap.

— Dar biserica nu vă dă nimic?

— N-am văzut un bănuţ de la ei.

— De cât ai nevoie?

— De cel puţin cinci sute, asta ca să plătesc strictul necesar. La taxele de luna viitoare, nici nu mă gândesc! Văd eu atunci ce fac.

Nouă sute minus cinci! Îi mai rămâneau patru sute din tot onorariul! Ăsta da, record! Apărare pentru omor, pentru patru sute de dolari! îi veni o idee.

— Poţi fi la mine, la birou, pe la ora două?

— Trebuie să iau şi copiii cu mine.

— Nu-i nimic. Numai să vii.

— Bine, vin.

Închise receptorul şi căută numărul reverendului Agee. Îl găsi la biserică. Jake îi spuse că trebuie să se întâlnească să discute despre proces. Agee era un martor important al apărării, aşa că promise că va fi acolo, la două.

Mai întâi, sosi clanul Hailey. Îi aşeză pe toţi în jurul mesei. Copiii îşi aminteau de încăperea aceasta de la conferinţa de presă, când fuseseră impresionaţi de mobilierul elegant şi de mulţimea tratatelor din raft. Când sosi, reverendul o îmbrăţişă pe Gwen şi-i mângâie teatral pe copii, mai ales pe Tonya.

— Voi fi scurt, părinte, începu Jake. Sunt câteva lucruri despre care trebuie să discutăm. De câteva săptămâni încoace, aţi început să faceţi o colectă pentru familia Hailey. Şi v-aţi descurcat de minune. Mi se pare că aţi reuşit să strângeţi şase mii de dolari. Nu ştiu şi nici nu mă interesează unde sunt banii. Cum n-a mai fost nevoie să-i daţi celor de la NAACP şi nu mi i-aţi oferit nici mie, ca avocat al apărării, înseamnă că-i mai aveţi şi acum. Ceea ce nu înţeleg este de ce nu aţi dat niciun ajutor familiei. Pentru că pentru Hailey i-aţi strâns, nu-i aşa?

Chipul lipsit de expresie al lui Gwen se umplu de uimire şi de mânie, privindu-l pe reverend.

— Şase mii de dolari! repetă ea.

— Chiar mai mult de-atât, după ultimele socoteli, zise Jake. Iar banii zac undeva, într-o bancă, în vreme ce Carl Lee stă la închisoare, iar Gwen n-are serviciu, n-are cu ce-şi plăti taxele şi primeşte mâncare de pomană, de la rude şi de la prieteni. Aşadar, părinte, ce aveţi de gând?

Agee zâmbi onctuos şi rosti:

— Nu-i treaba dumitale.

— Dar e treaba mea! izbucni Gwen. Te-ai folosit de numele meu şi al familiei mele, ca să strângi banii ăştia, nu-i aşa, părinte? Am auzit şi eu de treaba asta. Le-ai spus celor din biserică să doneze bani, din dragoste pentru noi. Şi aflu acum că ai depus întreaga sumă la bancă. Bănuiesc că vrei să-i păstrezi dumneata.

Agee înţepenise.

— Stai puţin, Gwen. Noi ne-am gândit că banii pot fi folosiţi pentru apărarea lui Carl Lee. Refuzând să fie ajutat de NAACP, a renunţat automat şi la bani. În situaţia asta, l-am întrebat pe domnul Reinfeld ce să fac, iar el m-a sfătuit să păstrez întreaga sumă, pentru când se va face apelul.

Jake îşi clătină capul şi strânse din dinţi. Vru să-l înjure pe Reinfeld, dar îşi dădu seama că n-are rost, aşa că-şi muşcă buzele.

— Nu-nţeleg, zise Gwen.

— E foarte simplu, îi răspunse reverendul zâmbind. Domnul Reinfeld mi-a spus că soţul tău va fi condamnat pentru că nu l-a angajat pe el. În acest caz, se va face apel, nu-i aşa? Iar după ce Jake va pierde procesul, va fi nevoie de un nou avocat, care să fie în stare să-l salveze. Atunci vor fi folosiţi banii, ca să-l plătim pe Reinfeld. Aşa că, vezi, tot pentru Carl Lee îi ţinem.

Jake dădu din cap şi înjură în gând, nu atât pe Agee, cât pe Reinfeld. Ochii lui Gwen se umplură de lacrimi şi îşi încleştă pumnii.

— Nu înţeleg nimic din toate acestea. Tot ce ştiu e că m-am săturat să cerşesc mâncare de la toată lumea, să depind de alţii şi să mă gândesc că-mi pierd casa.

Agee se uită la ea cu tristeţe.

— Înţeleg, Gwen, dar…

— Iar dacă dumneata ai şase mii în bancă pentru noi şi nu vrei să ni-i dai, faci o mare greşeală. Fii sigur ca nu-i vom risipi fără cap! Carl Lee Jr. şi Jarvis încercau să-şi liniştească mama şi se uitau fix la reverend.

— Dar sunt pentru Carl Lee, zise reverendul.

— Bun, spuse Jake. L-ai întrebat pe Carl Lee ce vrea să facă cu banii lui?