— Ce vrei să-mi spui?
— Despre bani.
— Eşti secretara cea mai bine plătită din oraş. Ţi-am mărit salariul acum trei luni.
— Nu e vorba de banii mei. Nu v-au mai rămas destui în bancă pentru a vă plăti taxele pe luna aceasta. Iunie e pe sfârşite şi n-am încasat decât o mie şapte sute de dolari.
Jake închise ochii şi duse mâna la frunte.
— Uitaţi-vă la hârtiile astea, zise ea fluturând un teanc de facturi. Patru mii de dolari. De unde plătesc?
— Cât mai am în bancă?
— Vineri erau o mie nouă sute de dolari. În dimineaţa aceasta n-am încasat nimic.
— Nimic?!
— Nici măcar un bănuţ.
— Dar cum a rămas cu Liford? Trebuia să depună trei mii.
Ethel dădu din cap.
— Domnule Brigance, dosarul acela nu s-a încheiat încă. Domnul Liford nu a semnat cesiunea. Trebuia să vă duceţi dumneavoastră după ea, acum trei săptămâni, vă amintiţi?
— Nu, nu-mi amintesc. Dar apelul lui Buck Britt? E o mie de dolari.
— Cecul lui nu are acoperire. A fost returnat de bancă de-acu’ două săptămâni. De atunci e pe biroul dumneavoastră.
Secretara tăcu şi respiră adânc.
— Nu mai staţi de vorbă cu clienţii şi nu mai răspundeţi la telefoane şi…
— Ethel, nu-mi mai ţine teorii!
— Toate au rămas în urmă cu o lună.
— Ajunge!
— Şi asta, de când aţi preluat cazul Hailey. Nu vă mai gândiţi la altceva. Vă obsedează. O să ne ducă la faliment!
— La câte din facturi ai întârziat cu plata?
— La mai multe.
— De fapt, ca de obicei, nu-i aşa?
— Aşa e. Dar luna viitoare? Mai sunt patru săptămâni până la proces.
— Taci din gură, Ethel! Dacă nu mai rezişti, atunci n-ai decât să pleci. Iar dacă nu te potoleşti, să ştii că te dau afară!
— V-ar plăcea să mă concediaţi, nu-i aşa?
— Nici nu-mi pasă!
Ethel era o femeie dură, puternică. Paisprezece ani petrecuţi alături de Lucien o căliseră şi fizic şi psihic, dar rămăsese, totuşi, femeie. Aşa că, în momentul acela, buzele începură să-i tremure şi o podidiră lacrimile. Lăsă capul în jos.
— Îmi pare rău, murmură ea. Dar sunt îngrijorată.
— Îngrijorată, pentru cine?
— Pentru mine şi pentru Bud.
— Ce-i cu Bud?
— E un om foarte bolnav.
— Ştiu.
— Tensiunea îi creşte întruna. Mai ales după telefoanele alea. În ultimii cinci ani a avut trei crize şi nici acum nu se simte prea bine. E speriat. De fapt amândurora ne e teamă.
— Câte telefoane aţi primit?
— Mai multe. Ne ameninţă că ne dau foc la casă. Ne avertizează că ştiu unde locuim şi dacă Hailey va fi achitat, o să incendieze casa sau o să-i pună dinamită. Vreo doi au zis că ne omoară. Ce rău am făcut?
— Poate ar fi bine să demisionezi.
— Şi să mor de foame? Ştiţi că Bud nu mai lucrează de zece ani. Unde să mă duc să muncesc?
