— Carl Lee Hailey.

— Nu mă surprinde.

— Termin facultatea în decembrie şi-mi fac practica de vară la Oxford, sub îndrumarea lui Guthrie. M-am cam plictisit.

— Aaa, cu nebunul de George Guthrie.

— Da, aşa e.

— Ştii că m-a trântit la examen, în anul întâi?

— De fapt, am venit să te-ajut la proces.

Jake zâmbi şi se aşeză pe scaunul lui Ethel. O studie cu atenţie. Tricoul negru, bine călcat, i se potrivea de minune, subliniindu-i linia frumoasă a sânilor. Se vedea că nu poartă sutien. Părul des şi ondulat îi cădea greu pe umeri.

— Ce te face să crezi c-aş avea nevoie de ajutor?

— Ştiu că nu lucrezi cu nimeni şi că n-ai funcţionar juridic.

— De unde ştii toate astea?

— Din Newsweek.

— Aha! O publicaţie minunată! Ţi-a plăcut poza, nu-i aşa?

— Păreai cam ţeapăn, dar nu era rea. În orice caz, arăţi mai bine în realitate.

— Cu ce recomandări te poţi lăuda?

— Mă trag dintr-o familie genială. Am luat bacalaureatul cu summa cum laude şi sunt a doua din anul meu, la facultate. Vara trecută am lucrat la Liga de Apărare a Prizonierilor din Sud şi-am luat parte la şapte procese importante. L-am văzut pe Elmer Wayne Doss murind pe scaunul electric, în Florida, şi pe Willie Ray Ash, când i s-a făcut injecţia cu otravă, în Texas. Când am timp, redactez scrisori pentru ACLU şi, chiar acum, mă ocup de apelul unor condamnaţi la moarte, în cadrul unei firme din Spartanburg, Carolina de Sud. Am crescut în biroul de avocatura al tatălui meu şi-am făcut cercetări juridice, înainte chiar de a învăţa să conduc. L-am urmărit ocupându-se de criminali, de hoţi, de terorişti, de violatori, de copii care îşi omorâseră părinţii, de părinţi care îşi omorâseră copiii. Munceam patruzeci de ore în biroul lui, pe când eram la liceu, şi cincizeci când eram la colegiu. Are optsprezece avocaţi în subordine, toţi foarte inteligenţi şi talentaţi. E un mediu excelent pentru formarea unui criminalist şi-am fost acolo, alături de ei, paisprezece ani. Îmi doresc să devin un bun avocat. Îmi voi începe cariera la douăzeci şi cinci de ani şi visul meu este să lupt împotriva pedepsei cu moartea.

— Asta-i tot?

— Tata-i putred de bogat şi, deşi suntem catolici de rit irlandez, eu sunt singurul copil. Am mai mulţi bani ca tine, aşa că voi lucra pe gratis. Vei avea un funcţionar juridic fără salariu, angajat pentru trei săptămâni. Mă voi ocupa de cercetare, voi bate la maşină, voi răspunde la telefon. Dacă e nevoie, am să-ţi car servieta şi-am să-ţi fac cafeaua.

— Mi-a fost teamă că vrei să te iau partener la proces.

— Nu. Sunt femeie şi ştiu ce înseamnă asta aici, în sud. Îmi cunosc lungul nasului.

— De ce te interesează atât cazul ăsta?

— Vreau să stau în sala de judecată. Îmi plac la nebunie procesele de omor, unde e vorba de viaţă şi de moarte, iar tensiunea face aerul irespirabil; când sala e plină de lume şi de poliţie; unde oamenii sunt cuprinşi de ură împotriva acuzatului, iar avocaţii se străduiesc din răsputeri să-l scoată nevinovat. Sunt înnebunită după o asemenea atmosferă. Şi ăsta e procesul proceselor. Nu sunt din sud şi locul acesta m-a înspăimântat totdeauna, dar mă şi simt atrasă de el, într-un mod aproape pervers. Nu îmi pot explica de ce, dar mă fascinează. Implicaţiile rasiale sunt enorme. Tata mi-a spus că ar apăra pe gratis, într-un asemenea proces, un părinte care a omorât doi albi care i-au violat fetiţa.

— Spune-i să stea la locul lui, în Boston.

— E procesul visurilor oricărui avocat. Nu vreau decât să-l urmăresc. Îţi promit că n-o să te încurc cu nimic. Numai să mă laşi să lucrez în umbră şi să văd ce se-ntâmplă.

— Judecătorul Noose nu suportă femeile avocat.

— Aşa se-ntâmplă cu toţi juriştii din sud. Dar eu nu sunt avocat, ci student la drept.

— Am să te las să-i explici tu diferenţa.

— Deci, mă angajezi, nu-i aşa?

Jake îşi întoarse privirea şi respiră adânc. Îl cuprinsese o uşoară greaţă. Ameţise iar şi simţea nevoia să se ducă la toaletă.

— Da, te angajez. Aş putea face nişte cercetări suplimentare. Cazurile astea sunt foarte complicate, cred că nu e nevoie să-ţi mai spun.

Fata zâmbi fericită.

— Când începem?

— Chiar acum.

Jake o conduse în camera secretă de la etaj. Apoi o duse în sala de şedinţe, unde îi puse dosarul în faţă. Fata îl studie timp de o oră.

La două şi jumătate, Jake se trezi, după un pui de somn, pe canapea. Coborî în sala de şedinţe. Fata scosese din raft o mulţime de cărţi, pe care le împrăştiase pe masă, însemnându-şi anumite pagini. Acum îşi lua notiţe.

— Ai o bibliotecă frumuşică.

— Unele din cărţile acestea n-au fost deschise de douăzeci de ani.

— Am observat după praf.

— Ţi-e foame?

— Foarte.

— După colţ e o cârciumă unde se servesc mâncăruri grase şi cereale.

— Sună promiţător.

Se duseră împreună la Claude, unde nu era prea multă lume, pentru sâmbăta după-amiază. Erau singurii albi din local. Patronul lipsea, aşa că liniştea era de-a dreptul asurzitoare. Jake comandă chiftele cu brânză, rondele de ceapă prăjită şi trei prafuri pentru dureri de cap.

— Te doară capul?

— Rău de tot.

— Din cauza stresului?

— Nu. Sunt mahmur.

— Mahmur? Credeam că nu bei decât ceai.

— De unde-ai mai auzit-o şi pe-asta?

— Din Newsweek. Scria în articolul acela că eşti un familist model, că nu te pasionează decât munca ta, că eşti prezbiterian, că fumezi trabucuri ieftine şi nu bei nimic.