— Trebuie să fie plecată pe undeva.

— În Carolina de Nord.

— Când a plecat?

— La şase dimineaţa. A luat avionul din Memphis, împreună cu Hanna. Va sta la părinţii ei până după terminarea procesului. Au o vilă pe malul mării unde-şi petrec verile.

— Ea a plecat în dimineaţa asta şi tu te-ai şi îmbătat!

— Încă nu m-am îmbătat, zise Jake.

— De când bei?

— De vreo două ore. Am cumpărat o jumătate de duzină, după ce-am plecat de la Noose de-acasă, pe la unu şi jumătate. Dar tu, de când bei?

— Ca de obicei, de la micul dejun. De ce-ai fost acasă la Noose?

— Am stat de vorbă despre proces, în vreme ce luam masa de prânz. A refuzat să transfere procesul.

— Poftim?!

— Exact! Procesul va avea loc la Clanton.

Lucien îşi luă paharul şi îl clătină în mână.

— Sallie! ţipă el. Apoi întrebă: Şi-a argumentat hotărârea?

— Da. A spus că e imposibil să găseşti undeva un juriu care să nu aibă deja o părere în legătură cu acest caz.

— Ţi-am spus eu c-aşa o să se-ntâmple! Asta-i o judecată de bun-simţ, dar nu şi una juridică. Noose greşeşte.

Sallie aduse băutura şi luă din berea lui Jake s-o pună la frigider. Lucien sorbi o gură şi-şi linse buzele. Apoi se şterse cu mâneca şi mai bău puţin.

— Ştii ce-nseamnă asta, nu-i aşa? întrebă el.

— Sigur că da. Un juriu alb în întregime.

— Da; şi un drept de apel, în cazul în care Carl Lee va fi condamnat.

— Nu te baza pe asta. Noose s-a consultat deja cu cei de la Curtea Supremă. Zice că vor fi de partea lui, dacă se pune problema. Crede că n-are de ce se teme.

— E un idiot! Pot să-i dau vreo douăzeci de exemple, când a fost schimbată instanţa. Cred că se teme să mute procesul.

— De ce să-i fie frică lui Noose?

— Pentru că e şantajat.

— De cine?

Lucien admira lichidul auriu din pahar şi amesteca cuburile de gheaţă cu degetul. Rânjea de parcă ar fi ştiut ceva şi aştepta să fie rugat ca să spună.

— De cine? întrebă din nou Jake, uitându-se la prietenul său, cu ochii mici şi înroşiţi.

— De Buckley, rosti Lucien, plin de sine.

— De Buckley, repetă Jake. Nu înţeleg.

— Ştiam că n-o să înţelegi.

— Te superi dacă te rog să-mi explici şi mie?

— Cred că am să-ţi explic despre ce e vorba. Dar numai dacă îmi promiţi că nu spui nimănui. E foarte confidenţial. Am aflat dintr-o sursă absolut serioasă.

— De la cine?

— Nu pot să-ţi dezvălui.

— Cine ţi-a spus? insistă Jake.

— N-auzi că nu pot să divulg? Nu ţi-e clar?

— Cum poate Buckley să-l preseze pe Noose?

— Dacă m-asculţi, am să-ţi spun.

— Buckley n-are nicio influenţă asupra lui Noose. Judecătorul îl dispreţuieşte. Mi-a spus-o chiar el, astăzi. În timp ce mâncam.

— Îmi dau seama.

— Atunci, cum poţi să spui că-l ascultă pe Buckley?

— Dacă taci o dată din gură, am să-ţi explic.

Jake termină berea şi strigă după Sallie.

— Ştii bine ce curvă politică nenorocită e Buckley.

Jake dădu din cap.

— Ştii cât îşi doreşte să câştige procesul ăsta. Dacă se-ntâmplă acest lucru, crede că poate începe campania pentru postul de procuror general.

— Vrei să spui, guvernator.

— Indiferent ce. E foarte ambiţios. Înţelegi?

— Da.

— Are tot felul de căţei, în diverse funcţii, pe care i-a pus să-l sune pe Noose şi să-i sugereze să nu mute procesul din Ford. Au ajuns chiar să-i spună că, dacă acceptă transferul procesului, la următoarele alegeri va pierde postul de judecător. Dacă însă îl lasă la Clanton, îl vor sprijini.