— Bună dimineaţa, domnule judecător! zise el vioi, încercând să pară treaz şi vesel.

— Bună dimineaţa, Jake. Ce mai faci?

— Excelent, domnule judecător. Ocupat cu pregătirile pentru proces.

— Îmi dau seama. Spune, Jake, ce program ai astăzi?

„Ce-i astăzi?” se gândi el. Înşfăcă iute agenda.

— Nimic deosebit, în afară de munca la birou.

— Bun. Mi-ar face plăcere să te invit la prânz, să mâncăm împreună, la mine-acasă. Pe la unsprezece şi jumătate.

— Şi mie mi-ar face plăcere, domnule judecător. Cu ce ocazie?

— Vreau să discutăm despre cazul Hailey.

— Bine, domnule judecător. Atunci, ne vedem la unsprezece şi jumătate.

Familia Noose locuia într-o casă impunătoare, în afara oraşului, la Chester. Clădirea aparţinuse familiei soţiei de mai bine de o sută de ani şi, deşi necesita unele reparaţii, se menţinea foarte bine. Jake nu mai fusese în vizită la ei şi nici n-o cunoscuse pe doamna Noose până acum, dar auzise despre ea că este o snoabă de familie bună, care pierduse toată averea. Era la fel de urâtă ca Ichabod, iar avocatul se întrebă cum or fi arătând copiii lor. Îl primise politicos la uşă şi încercase să facă puţină conversaţie, în vreme ce îl conducea pe terasă, unde îl aştepta judecătorul, bând ceai cu gheaţă şi uitându-se la corespondenţă. Alături, o servitoare pregătea masa.

— Mă bucur că te văd, Jake zise Ichabod cu căldură. Îţi mulţumesc că ai venit.

— Mi-a făcut mare plăcere să accept invitaţia dumneavoastră. Aveţi o casă foarte frumoasă.

Discutară despre cazul Hailey, în timp ce mâncau supa şi sendvişurile cu carne de pui şi salată. Pentru Ichabod procesul ăsta era un chin, deşi nu voia să recunoască. Părea obosit, de parcă acest caz era o adevărată povară. Pe Jake îl surprinse faptul că recunoştea că nu-l suferă pe Buckley. Avocatul îi spuse că şi el are aceeaşi aversiune faţă de procuror.

— Jake, sunt cam încurcat, în ceea ce priveşte schimbarea aceasta de instanţă, zise el. Am studiat şi documentele tale şi pe ale lui Buckley. E o chestiune delicată. Am fost săptămâna trecută la o conferinţă de pe coasta golfului, unde m-am întâlnit şi-am stat de vorbă, la un pahar, cu judecătorul Denton, de la Curtea Supremă. Am fost colegi de facultate; apoi la Senat. Suntem foarte buni prieteni. El locuieşte în comitatul Dupree, în sudul statului Mississippi, şi mi-a spus că toată lumea vorbeşte acolo despre cazul tău. Îl opresc oamenii pe stradă şi-l întreabă ce are de gând să facă dacă va fi transferat în comitatul lor. Toată lumea şi-a format deja o opinie şi imaginează-ţi că sunt la aproape patru sute de mile depărtare. Aşa că, dacă voi fi de acord cu schimbarea instanţei, unde am putea să ne ducem? N-avem cum să părăsim statul şi sunt convins că peste tot, în Mississippi, se ştie despre clientul tău, ba, mai mult, că oamenii şi-au format deja o părere în legătură cu acest caz. Eşti de acord?

— Păi, s-a făcut cam multă publicitate, zise Jake, precaut.

— Hai să stăm de vorbă normal, Jake. Nu suntem la tribunal. De aceea te-am invitat aici. Vreau să te gândeşti bine. Ştiu că s-a făcut multă publicitate. Dar dacă accept să transferăm cazul, unde te-ai gândit s-o facem?

— Ce-aţi zice, undeva, pe lângă deltă?

Noose zâmbi.

— Ţi-ar plăcea, nu-i aşa?

— Bineînţeles! Am putea forma un juriu excelent, acolo. Unul care ar înţelege problema perfect!

— Da, şi care ar fi pe jumătate format din negri.

— Nu m-am gândit la asta.

— Crezi că oamenii aceia nu şi-au format deja o părere?

— Bănuiesc că da.

— Aşa că, unde ne ducem?

— Judecătorul Denton nu şi-a spus părerea?

— Nu prea. Am discutat mai mult despre faptul că schimbările astea de instanţă nu prea sunt acceptate, mai ales în cazurile delicate. E greu să iei o hotărâre, când e vorba de un omor de un asemenea răsunet, fără să te plasezi de o parte sau de alta a baricadei. Cu televiziunea şi cu presa de astăzi, toată lumea cunoaşte detaliile faptei cu mult înainte de derularea procesului. Iar cazul acesta le întrece pe toate. Şi Denton a admis că n-a mai întâlnit ceva asemănător şi a mai spus că va fi greu să găseşti un juriu total imparţial, în statul nostru. Să presupunem că procesul va avea loc în Ford, şi că inculpatul va fi condamnat. Atunci poţi să faci apel, pentru faptul că nu ţi-a fost aprobată cererea de schimbare de instanţă. Denton mi-a spus că are aceeaşi părere cu mine, în această privinţă. Crede că majoritatea celor de la Curte vor fi pentru derularea procesului la Clanton. Sigur, nu poţi avea nicio certitudine, în acest sens. Am stat mult de vorbă şi-am băut multe pahare, încercând să găsim o soluţie. Apropo, vrei să bei ceva?

— Nu, mulţumesc.

— Nu văd niciun motiv să transferăm procesul. Dacă o facem, ne îmbătăm cu apă rece, presupunând că există posibilitatea găsirii unui juriu care să nu se fi decis în legătură cu acest caz.

— Vorbiţi de parcă v-aţi fi decis deja, domnule judecător.

— Aşa e. Nu vom schimba instanţa. Procesul va avea loc, aici, în Clanton. Nu prea-mi convine, dar n-am niciun motiv să-l mut. Pe lângă asta, îmi place la Clanton. E aproape de casă şi sala de tribunal are aer condiţionat.

Noose luă un dosar, din care scoase un plic.

— Jake, acesta este un ordin, cu data de astăzi, prin care se respinge cererea ta de a schimba instanţa. I-am trimis o copie şi lui Buckley, iar aici am una pentru tine. Originalul e în plic şi ţi-aş rămâne recunoscător dacă l-ai duce funcţionarilor de la tribunal, pentru a-l pune la dosar.

— Cu plăcere.

— Cred că fac ceea ce trebuie. Să ştii că m-am gândit foarte serios asupra acestui lucru.

— E o problemă delicată, încercă Jake să-şi arate simpatia.

Noose chemă servitoarea şi-i comandă gin cu apă tonică.

Insistă să-i arate lui Jake grădina cu trandafiri, aşa că petrecură o oră admirând florile. Jake se gândea la Carla şi la Hanna, la casa lui, la dinamită, dar din politeţe se prefăcu interesat de tot ceea ce-i arăta Ichbod.

Vineri după-amiaza, Jake îşi amintea totdeauna de studenţie, când se întâlnea cu colegii, fie că intrau în câte un bar, petrecând ore întregi în discuţii la o bere, fie că plecau pe ţărmul lacului Sardis, când era timp frumos, unde puteau admira trupurile bronzate ale studentelor din clubul feminin universitar. Fetele nu-i băgau în seamă pe studenţii beţi de la drept şi se ungeau cu tot felul de uleiuri, ca să-şi protejeze pielea. Îi era dor de zilele acelea fără griji. Ura Facultatea de drept – orice student normal avea aceleaşi simţăminte – dar se gândea cu nostalgie la timpurile bune şi frumoase de atunci. Îi era dor mai ales de după-amiezele de vineri şi de stilul de viaţă lipsit de griji, deşi stresul era de nesuportat, mai ales în anul întâi, când profesorii erau mai severi decât trebuia. Îi era dor de zilele când n-avea un ban în buzunar, pentru că, oricum, nu-i păsa, iar colegii lui erau în aceeaşi situaţie. Acum, când avea un venit, îşi făcea mereu griji ba cu ipotecile, ba cu taxele, visând, ca tot americanul, să prospere. Nu să se îmbogăţească, doar s-o ducă bine. Îi era dor de Volkswagen-ul lui broască, pentru că fusese primul său automobil nou, primit în dar, la terminarea liceului, şi, spre deosebire de Saab-ul pe care îl avea acum, fusese achitat în întregime. Îi era dor de burlăcie, deşi avea un mariaj fericit, şi de berea la halbă, la cutie sau la sticlă, pentru că obişnuia s-o bea cu prietenii. Nu prea se îmbătase în studenţie, dar îşi amintea de câteva ocazii amuzante, când întrecuse măsura.

Apoi apăruse Carla. O cunoscuse la începutul ultimului semestru de studenţie şi se căsătoriseră în şase luni. Era foarte frumoasă şi asta îi atrăsese atenţia. La început, fusese foarte liniştită şi cam snoabă, ca majoritatea membrelor clubului feminin din universitate. Dar descoperi curând că era caldă şi sensibilă, fără prea multă încredere în sine. Nu înţelesese niciodată cum o frumuseţe ca ea putea fi atât de lipsită de siguranţă. Studia artele liberale şi nu intenţiona să lucreze decât câţiva ani, după terminarea facultăţii. Familia ei avea bani, iar mama sa nu lucrase niciodată. Pe Jake îl încântaseră atât banii familiei, cât şi faptul că fata nu avea ambiţii în legătură cu realizarea ei profesională. Îşi dorea o soţie care să stea acasă, să se îngrijească pe ea şi să-şi crească liniştită copiii, fără să-şi dea aere. Fusese dragoste la prima vedere.

Dar ea nu accepta băutura. Când fusese copil, tatăl ei obişnuia să bea cam mult şi păstra amintiri dureroase în această privinţă. Aşa că Jake se lăsă de băutură în ultimul semestru şi slăbi vreo şapte kilograme. Arăta grozav şi se simţea la fel, îndrăgostit fiind până peste urechi. Dar îi era dor de câte o bere.

După ce ieşeai din Chester, la câteva mile era un magazin cu semnul Coors în vitrină. Fusese berea lui preferată în studenţie, deşi nu se prea găsea, pe vremea aceea. La Ole Miss era o delicatesă şi comerţul cu bere Coors la sticlă aducea un profit considerabil în campusul universitar. Acum, însă, că o găseai pe toate cărările, lumea prefera să bea Budweiser.

Era vineri şi era cald. Carla se afla la nouă sute de mile depărtare. N-avea niciun chef să se ducă la birou. Treburile mai puteau aştepta şi până a doua zi. Un ticălos încercase să-i omoare familia şi să şteargă din Registrul de monumente istorice casa care-i aparţinea. Procesul carierei lui avea să aibă loc peste vreo zece zile. El nu era complet pregătit şi simţea cum devine din ce în ce mai stresat. Pierduse cea mai importantă moţiune de dinainte de proces. Şi-i era sete. Jake opri şi cumpără o jumătate de duzină de cutii cu bere.

Străbătu cele şaizeci de mile dintre Chester şi Clanton, în două ore. Nu se grăbi; admiră peisajul şi termină toată berea. Se oprise de două ori, ca să se uşureze şi mai cumpără nişte Coors. Se simţea nemaipomenit. În starea în care se afla, nu putea să meargă decât într-un singur loc. Bineînţeles, nu acasă, nici la birou, nici la tribunal, să îndosarieze porcăria aia pe care i-o dăduse Ichabod. Îşi parcă maşina în spatele Porsche-ului şi se strecură pe trotuar cu berea rece în mână. Ca de obicei, Lucien se legăna uşor în balansoar, pe verandă, bând şi citind un tratat asupra apărării bazate pe iresponsabilitate. Închise cartea şi zâmbi, la vederea berii din mâna asociatului său. Jake rânji şi el.

— Cu ce ocazie, Jake?

— Aaa, nimic special. Pur şi simplu mi-a fost sete.

— Da, da. Dar ce-o să zică nevastă-ta?

— Nu-mi dă ea mie ordine! Sunt propriul meu stăpân. Eu sunt şeful. Dacă vreau să beau bere, atunci beau; şi ea n-are ce să zică.

Jake sorbi cu sete.